Regiunea Centru a fost gazda unei delegații din Republica  Moldova care, în perioada 19-22 iulie 2022, s-a întâlnit și a discutat cu reprezentanții municipiilor și comunelor din regiune, ce au implementat cu succes proiecte cu fonduri europene. Timp de patru zile, delegația moldoveană a vizitat municipiile Brașov, Alba Iulia, Blaj, Sibiu și comuna Ciugud. Din delegația oficială au făcut parte reprezentanții Ministerului de Dezvoltare, ai trei ADR-uri, precum și reprezentații a 6 orașe moldovenești, considerate poli de creștere. Scopul acestei vizite a fost schimbul de experiențe și lecții de învățat pentru creșterea capacității administrative și pregătirea proiectelor europene având în vedere statutul de stat candidat la UE.

 

În prima zi de vizită, delegația moldovenească s-a întâlnit cu reprezentanții Primăriei municipiului Brașov, ai Agenției Metropolitane și ai Agenției de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov, care au discutat cu cei 15 membri ai delegației despre proiectele inovative și ”verzi” implementate prin POR 2007-2013 și POR 2014-2020. Rezultatele obținute au fost demonstrate ulterior prin vizite la proiecte din municipiul Brașov, împreună cu primarul Allen Coliban.

 

În 20 iulie, delegația a vizitat Alba Iulia, unde echipa Primăriei și-a început prezentarea proiectelor prin discuții în mijlocul Cetății Alba Carolina, locul ce reflectă cel mai bine fondurile europene Regio investite pentru creșterea calității vieții cetățenilor și dezvoltarea urbană. După discuții specifice legate de experiența  scrierii proiectelor, delegația moldovenească a efectuat o vizită la o fabrică de porțelan din municipiu.

 

Cea de-a treia zi a fost dedicată vizitării comunei Ciugud și municipiului Blaj. Primarul comunei smart, domnul Gheorghe Damian, le-a prezentat conceptul de SmartVillage, exemplificat cu o vizită la școală, la proiectele Regio, la un club local de golf, dar și la alte investiții din zona industrială. Vizita a continuat ulterior cu o deplasare la Blaj, unde primarul municipiului, domnul Gheorghe Rotar, le-a explicat provocările ce apar în implementarea proiectelor, ilustrând rezultatele obținute și gradul de dezvoltare atins în urma implementării finanțărilor naționale și europene atrase pentru modernizarea obiectivelor locale.

 

Ultima zi a programului de lucru a fost dedicată discuțiilor punctuale cu echipa de experți a ADR Centru. Modul în care a evoluat ADR Centru, dezvoltarea Regiunii Centru, cum se planifică și implementează planurile de dezvoltare și proiectele, elementele esențiale ale strategiilor de specializare inteligentă, au fost temele abordate în discuții timp de peste patru ore. Reuniunea tehnică de la sediul ADR Centru a avut loc în format hibrid, la discuții participând online mai mulți experți din Republica Moldova, inclusiv reprezentanții ADR Centru Moldova, de la Ialoveni.

 

Programul propus de ADR Centru pentru delegația din Republica Moldova s-a încheiat cu o deplasare la Sibiu, unde colegii din Primăria municipiului le-au prezentat oaspeților proiectele europene care au susținut dezvoltarea și transformarea municipiului într-un reper turistic și industrial unic în Transilvania.

 

  ”Echipa ADR Centru a propus și organizat vizita de lucru a delegației în așa fel încât prin discuții, informații punctuale și prin deplasări la locurile de implementare a proiectelor, să se vizualizeze rezultatele și diferitele aspecte întâlnire în procesul de dezvoltare. Am oferit reprezentanților administrației publice din Republica Moldova și un sumar al activității și evoluției ADR Centru. Noi ne-am început activitatea în 1999 ca autoritate de implementare a fondurilor de preaderare PHARE apoi, din 2007, an în care România a aderat la UE, am devenit organism intermediar și am gestionat peste 1,5 miliarde euro, prin proiecte finanțate de Programele Operaționale Regionale 2007-2013 și 2014-2020. Acum, în perioada 2021-2027, vom fi Autoritate de Management asigurând descentralizarea fondurilor europene derulate prin Programul Operațional Regional. Sprijinul nostru a fost acordat în baza parteneriatului dintre ADR Centru ROMÂNIA și ADR Centru Republica Moldova, încheiat în 2013, la Alba Iulia, prin care ne-am angajat să ne sprijinim reciproc activitățile, pentru asigurarea transferului de cunoștințe în vederea pregătirii pentru aderare la Uniunea Europeană a Republicii Moldova. Susținem astfel dezvoltarea schimburilor de experiență cu autoritățile publice centrale și locale din țara vecină și prietenă, cu asociațiile obștești și cu alte instituții și organizații de la nivelul societății civile și sectorul privat, cu privire la procesul de dezvoltarea regională”, a declarat domnul Simion Crețu director general ADR Centru România.

 

Informații de background:

Vizita de lucru s-a desfășurat în cadrul unui proiect derulat de către Ministerul Infrastructurii si Dezvoltării Regionale din Republica Moldova împreună cu Solidarity Fund Polonia în Moldova, prin care se vizează pregătirea personalului din autoritățile centrale si locale pentru a facilita implementarea mai rapidă a noilor politici de dezvoltare regională. Acest proiect are în vedere întărirea rolului anumitor orașe  – identificate ca poli-de-creștere – în calitate de motoare de creștere a competitivității regiunilor. Cele șase orașe (municipii) sunt: Edineț, Soroca, Ungheni, Orhei, Cahul, Comrat și zonele rurale adiacente acestora. Pe parcursul vizitei de lucru s-a urmărit  pentru a asigura un transfer eficient de bune practici în domeniul planificării strategice, al elaborării Strategiilor de Specializare Inteligentă și implementarea proiectelor pentru dezvoltare urbană durabilă, fiind efectuată după ce o echipă de traineri și consultanți din România și Republica Moldova au susținut un training în domeniile planificare strategică și management de proiect, participanții fiind implicați în implementarea Programului Național poli de creștere din Republica Moldova.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here