• MOL România și Fundația Pentru Comunitate au oferit pentru al 12-lea an consecutiv Premiul Mentor pentru zece profesori și antrenori de excepție;
  • Gala Premiilor Mentor a avut loc la Teatrul Național București, invitatul de onoare fiind Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, campion olimpic la sabie;
  • Cu această ocazie, a fost dat startul înscrierilor pentru următoarea ediție a Premiilor Mentor pentru excelență în educație, cea de-a 13-a, iar nominalizările pot fi depuse până la finalul acestui an.

 

București, 13 mai 2022 – MOL România și Fundația pentru Comunitate anunță câștigătorii celei de-a 12-a ediții a Premiilor Mentor. Cei 10 laureați au fost premiați în cadrul Galei Premiilor Mentor, găzduite ieri seară, la Teatrul Național București. Astfel, rezultatele deosebite obținute de profesorii și antrenorii nominalizați de propriii elevi au fost recunoscute public și recompensate cu câte un premiu în valoare de 8.000 de lei și câte un trofeu realizat de artistul plastic Ioan Nemțoi.

 

Primul premiu Mentor pentru excelență în educație a fost acordat în anul 2010, iar de atunci acest demers a fost organizat anual, cu scopul de a le arăta profesorilor și antrenorilor că munca lor este apreciată de elevi, părinți, colegi și de întreaga comunitate din care fac parte. Aceste distincții le sunt oferite celor care au descoperit, susținut și lansat tinere talente și care, prin abordarea lor didactică, au influențat pozitiv viața și dezvoltarea elevilor, reușind să pună în valoare talentul și abilitățile pe care le au.

 

Parafrazând un proverb japonez, profesorii mediocri spun, profesorii buni explică, profesorii de înalt nivel demonstrează, iar profesorii de excepție inspiră, realizează cu adevărat menirea de mentor. Avem nevoie de mulți antrenori, profesori, mentori care să inspire,” a declarat invitatul de onoare, Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, campion olimpic la sabie.

 

MOL România acordă Premiile Mentor cu aceeași onoare, bucurie și considerație, celebrând excelența în educație, munca susținută, efortul neîntrerupt și pasiunea unor oameni, care nu întâmplător au devenit mentori, formând caractere și cariere de succes. Premiile Mentor continuă să recompenseze o muncă enormă, pe care doar oamenii cu adevărat înzestrați o pot face”, a declarat Camelia Ene, CEO și Country Chairman MOL România.

 

Amfitrionii Galei au fost actorii Andreea Borțun și Alexandru Ion, fondatorii festivalului național de teatru tânăr Ideo Ideis, laureați ai Premiului Mentor în anul 2019.

 

Dintre cele 135 de nominalizări depuse de elevi, părinți sau profesori în perioada iunie-decembrie 2021, Consiliul Director al Fundației Pentru Comunitate a selectat cei zece profesori și antrenori care au fost premiați. Asemeni edițiilor precedente, numărul mare al nominalizărilor depuse ne arată un fapt îmbucurător, respectiv faptul că în fiecare comunitate există extrem de mulți mentori, care au inspirat noua generație și au contribuit la formarea liderilor de mâine. Aplicațiile care nu au fost câștigătoare pot fi revizuite și depuse cu ocazia următoarelor ediții.

 

Totodată, în cadrul Galei a fost anunțat oficial startul perioadei de depunere a nominalizărilor pentru următoarea ediție a Premiilor Mentor, ediția a 13-a. Astfel, până pe data de 31 decembrie 2022, orice persoană poate nominaliza un profesor sau un antrenor care a avut un rol important în susținerea și modelarea parcursului educațional.

 

„Orice persoană poate nominaliza pe site-ul Fundației Pentru Comunitate, atât în nume propriu, cât și în numele unui grup. Nominalizările trebuie să contureze calitățile profesionale și umane ale persoanei propuse și să evidențieze rolul mentorului în viața și cariera discipolilor. Evaluarea nominalizărilor depuse se bazează în primul rând pe informațiile, relatările și detaliile transmise prin aceste nominalizări,” a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.

 

Laureații Premiului Mentor pentru excelență în educație, ediția a 12-a, 2021 sunt:

  1. Alina Ciuculescu Moțea, antrenor scrimă, București
  2. Ionel Cordovan, profesor de limbă rromani, Oradea
  3. Liana Poema Dondoe, profesor de educație muzicală, Craiova
  4. Muszka Pál Anna Éva, educator, Cluj
  5. Crina Popescu, bibliotecar, Pietrari, Râmnicu Vâlcea
  6. Adrian Rădulescu, antrenor natație, București
  7. Cosmin Simtion, profesor de istorie-geografie, Ruși, Slimnic, Sibiu
  8. Székely Zoltán, profesor de fizică, Odorheiu Secuiesc
  9. Tőkés Árpád, antrenor de orientare în alergare, Cluj-Napoca
  10. Doina Lavinia Zanfir, profesor de pian, Reghin

 

Videoclipurile care prezintă câteva detalii despre cariera celor care au fost premiați pot fi vizionate aici

 

Mai multe detalii despre program pe www.molromania.ro și www.pentrucomunitate.ro

 

***

 

Despre MOL România

MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezență de peste 25 ani pe piața autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține un număr de 245 de stații de servicii la nivel național, două depozite de carburanți la Giurgiu și Tileagd și un terminal GPL la Tileagd. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la București, un sediu administrativ la Arad și un număr de peste 260 de angajați proprii.

MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, MOL MultiBonus, care în prezent oferă și o variantă digitală prin aplicația MOL Go. Începând cu anul 2018, MOL România este parte a proiectului NEXT-E, care vizează instalarea de stații de încărcare pentru autovehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităților din care face parte și nu numai, printr-o platformă extinsă de programe de responsabilitate socială adresate educației, sportului, sănătății și mediului.

 

Despre Grupul MOL

Grupul MOL este o companie de petrol și gaze internațională integrată și independentă, cu sediul central la Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 30 de țări, o forță de lucru dinamică formată din 25.000 de angajați în întreaga lume şi peste 100 de ani de experiență în industrie. Activitățile de explorare şi producție ale Grupului MOL sunt susținute de o experiență de peste 85 de ani în domeniul hidrocarburilor. În prezent, activitățile de producție se desfășoară în nouă țări, iar cele de explorare în 14 țări. Grupul MOL controlează trei rafinării şi două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de aproape 2000 de stații de servicii în nouă țări din Europa Centrală şi de Sud-Est.

 

Despre Fundația Pentru Comunitate

Fundația Pentru Comunitate este o organizație non profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea și reabilitarea lor.

 

 

Contacte pentru presă

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here