Printr-un parteneriat educațional strategic încheiat în 2014 între NN și Junior Achievement (JA), proiectul internațional Social Innovation Relay (SIR) susține anual elevii de liceu din România în dezvoltarea cunoștințelor și abilităților practice, învățând și aplicând principiile antreprenoriatului și inovării sociale.
În anul școlar 2020-2021, în activitățile educaționale din cadrul proiectului SIR s-au implicat peste 3.000 de liceeni, împreună cu profesorii lor coordonatori din 110 licee din toată țara, inclusiv din zone dezavantajate, localități din mediul rural și mic urban. Pe parcursul proiectului, ei au avut acces gratuit, pe platforma JA, la resurse de învățare, studii de caz, modele de afaceri sociale, webinare interactive ș.a. Dintre aceștia, aproximativ 700 de elevi, organizați în echipe de lucru, au participat în incubator și cu o idee de afacere socială, gândind soluții care pot genera schimbări pozitive în comunitate.
Cele mai bune echipe de elevi din Incubatorul JA BizzFactory, care au dezvoltat un pilot de business cu o componentă de antreprenoriat social, au fost conectate pentru mentorat în mediul virtual cu voluntarii NN România. Astfel, elevii și-au îmbunătățit planurile de afaceri sociale și au primit sfaturi de la mentori legate de posibilitățile sustenabile pentru o viitoare implementare, folosind resursele disponibile.
„Experiența din incubator a fost una foarte frumoasă. Am întâlnit multe idei, am învățat lucruri noi și am conversat cu traineri interesanți. Cu ajutorul webinarelor am învățat despre planul financiar, planul de afaceri și despre cum se face o prezentare de succes, lucruri care mă vor ajuta cu siguranță pe viitor. Mi-a plăcut enorm să văd ideile celorlalți participanți. Vă mulțumesc pentru această experiență inedită!” – echipă elevi Liceul Teoretic Ioan Pascu Codlea
Dintre soluțiile prezentate de echipe la finala națională derulată online, s-au remarcat trei care au fost selectate de juriu, de la Liceul Teoretic Al. I. Cuza București, Colegiul Național Bilingv George Coșbuc București, Colegiul Național Mihai Eminescu Oradea, ținând cont de modelul de business, criteriile de inovație, crearea de valoare adăugată și impact în comunitate, fezabilitate și viabilitate financiară: baterie din compozit natural, platformă de orientare și consultanță profesională pentru tineri, aplicație-dicționar pentru persoanele cu deficiențe de auz și vorbire.
România a fost reprezentată la finalul lunii iunie la finala globală Social Innovation Relay de EBC, echipa de 4 liceeni de la Liceul Teoretic Alexandru Ioan Cuza din București, care a concurat cu echipe din alte 9 țări (Bulgaria, Cehia, Grecia, Japonia, Polonia, Singapore, Slovacia, Spania, Ungaria), propunând soluții fezabile la diferite probleme din comunitățile lor, ce țin de mediul înconjurător, folosirea inteligentă a resurselor, sustenabilitate, protejarea animalelor și calitatea vieții.
„Pe parcursul Social Innovation Relay am dobândit competențe antreprenoriale și generale utile în orice domeniu de activitate, ușurința de a lucra în echipă, curajul și siguranța de sine, capacitatea de a lua decizii. Cu ajutorul acestui proiect, am descoperit rolul antreprenoriatului social și importanța de a aduce plusvaloare unui produs prin afacerea noastră.“ – echipă elevi Liceul Teoretic Al. I. Cuza București
Proiectul SIR a fost apreciat atât de către profesorii și elevii participanți, cât și de voluntarii implicați, pentru componentele și experiența practică de învățare oferite, iar feedback-ul primit a fost pozitiv.
„A fost o experiență unică, de neuitat, în urma căreia am dobândit cunoștințe noi și am descoperit aptitudini, pe care nici nu credeam că le puteam avea, am întâlnit oameni demni de admiraţie, de la care am avut multe de învățat. La multiplele probleme ale societății, noi am decis să fim o parte din soluție.“ – echipă elevi Liceul Teoretic Dante Aligheri București
Informații pentru editori
Despre NN România
NN (www.nn.ro) este prima companie internațională de asigurări de viaţă care a intrat pe piaţa din România, în 1997, iar de 13 ani activează și pe segmentul pensiilor private, fiind lider pe piețele de profil. Totodată, activitatea companiei pe plan local include și managementul investițiilor, iar NN s-a extins și pe piața asigurărilor de sănătate și, recent, pe piața asigurărilor generale, prin adăugarea în portofoliu a asigurărilor de locuințe. NN are aproape 2.000 de angajați și consultanți financiari pe plan local și sprijină peste 2,2 milioane de clienți de asigurări și pensii, un sfert din populația activă a României, să protejeze tot ceea ce contează cel mai mult pentru ei.
Prin activitatea sa de business și investițiile în societate, NN îşi propune să genereze schimbări pozitive în viețile oamenilor, sprijinindu-i să creeze premisele unui viitor mai bun pentru ei și cei dragi lor. NN identifică soluții care răspund problemelor actuale ale societății și contribuie la implementarea acestora ori de câte ori are ocazia împreună cu parteneri din sectorul non-profit. Concret, compania susține inițiative importante care au ca scop crearea de oportunități economice pentru tineri și pentru familii defavorizate, dar şi accesul la educaţie şi servicii medicale pentru cei mai vulnerabili dintre noi.
Despre Junior Achievement România
Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară și STEM, de orientare profesională, sănătate și dezvoltare a abilităților pentru viață, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În România, programele JA de tip „learning by doing” și „project based” sunt urmate anual de peste 230.000 de elevi și studenți din peste 1.700 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.jaromania.org
Peste 3.000 de liceeni din România au participat la
proiectul internațional Social Innovation Relay în 2021