- Începând cu data de 27 mai, ParkLake va inaugura un centru de vaccinare împotriva Covid-19, situat la primul etaj.
Începând de joi, 27 mai, în incinta centrului comercial ParkLake deținut de Sonae Sierra se va deschide un centru de vaccinare împotriva Covid-19, în parteneriat cu Primăria Sectorului 3 București. Centrul este situat la primul etaj al mall-ului.
Unitatea de vaccinare va avea două fluxuri de intrare / ieșire, precum și o ieșire separată pentru eliminarea deșeurilor medicale. De asemenea, unitatea va fi dotată cu toate echipamentele necesare, în vederea respectării normelor de sănătate și siguranță, conform verificărilor efectuate de Direcția de Sănătate Publică și de Primărie. Centrul de vaccinare va fi deschis cel puțin până pe 31 decembrie, în funcție de evoluția contextului epidemiologic și de nevoile comunității locale.
Acesta va funcționa după următorul program: între orele 08:00 – 20:00, de luni până vineri, respectiv între 10:00 și 18:00, sâmbăta și duminica. Vizitatorii centrului comercial ParkLake care doresc să se vaccineze nu trebuie să se programeze în prealabil. Pe parcursul întregului proces de vaccinare, aceștia vor fi ghidați de personal medical specializat.
“Încă de la începutul pandemiei, am oferit un mediu sigur vizitatorilor, chiriașilor, furnizorilor și angajaților ParkLake. Odată cu deschiderea acestui centru de vaccinare ducem acest angajament cu un pas mai departe și îi susținem pe toți cei care doresc să se vaccineze în siguranță. Suntem mândri să ne oferim sprijinul și să punem la dispoziție spațiul necesar pentru această inițiativă. Acest lucru a fost posibil datorită implicării Primăriei Sectorului 3 care gestionează spațiul respectiv, centrul fiind autorizat de toate autoritățile competente”, a menționat Cătălin Cucian, ParkLake Shopping Center Manager.
Unitatea de vaccinare va fi dotată cu toată infrastructura necesară, conform normelor de sănătate și siguranță (HVAC, instalații electrice, sanitare, sistem de detectare a incendiilor, evacuare separată a deșeurilor sanitare), respectând cele mai înalte standarde de igienă și protecție.
Despre Sonae Sierra
Sonae Sierra este un dezvoltator imobiliar și furnizor de servicii integrate de real estate, cu birouri în Europa, America de Sud, Asia și Africa de Nord. Ca partener de încredere, creăm valoare adăugată pentru clienți și societate, aplicând expertiza noastră pentru livrarea unor soluții de talie mondială – inclusiv administrarea investiţiilor, arhitectură și inginerie, gestionarea proprietăţilor, leasing și sustenabilitate – care acoperă tot ciclul imobiliar.
În prezent, Sonae Sierra are în derulare 4 proiecte de dezvoltare și o extindere și administrează active în valoare de aproximativ 9,8 miliarde €, pentru care oferă servicii de gestionare a proprietății. De asemenea, compania gestionează în prezent 12 vehicule investiționale pentru investitori instituționali, estimate la 5,5 miliarde € la valoarea de piață, cu o participație din partea Sonae Sierra de 1,4 miliarde €.
Pentru mai multe informații accesați: www.sonaesierra.com
Despre ParkLake Shopping Center
ParkLake Shopping Center este un proiect unic, care îmbină într-un mod armonios natura și shoppingul. Designul modern combină elemente inspirate de cei trei piloni, Parc – Natură − Familie și oferă oportunități excelente de petrecere a timpului liber în cadrul spațiilor de relaxare, de joacă, precum și locuri în care se poate practica sport sau se poate petrece ziua lucrând.
Proiectat după cele mai înalte standarde internaționale, înconjurat de natură și situat în apropierea Parcului Titan, ParkLake oferă cea mai bună selecție de branduri disponibile pe piață și servicii de înaltă calitate într-un mediu eco-friendly și o atmosferă încântătoare.
Mai multe informații despre ParkLake Shopping Center găsiți la: www.parklake.ro.