21 aprilie 2021. Modelul de lucru hibrid s-a conturat tot mai mult în ultimul an la nivel global și există deja angajatori din România care au decis să treacă permanent la acest sistem în care echipa lucrează parțial de la birou și restul de acasă. Aproape 35% dintre angajații care au participat la un sondaj recent inițiat de Genesis Property cred că lucrul hibrid va fi modelul de lucru al viitorului. După pandemie, alți 45% se așteaptă să revină complet la viața de birou, cât mai aproape de cum era înainte de Covid-19, și doar un angajat din cinci crede că în viitor va lucra mai mult de acasă, mai arată sondajul Genesis Property, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de birouri de clasa A din România, care deține West Gate Business District și Novo Park.
Pentru a menține un echilibru bun între viața de la birou și cea de acasă, 31,9% dintre angajații din România care au răspuns sondajului își doresc să lucreze doar de la birou după ce va trece pandemia și alți 36,2% vor să vină 3-4 zile pe săptămână la sediul companiei. Doar 9,4% consideră că lucrul de acasă 100% din timp este mai potrivit pentru viitor.
Flexibilitatea, echilibrul și eficiența – principalele beneficii ale modelului hibrid
Pentru 54,3% dintre angajați, modelul de lucru hibrid înseamnă flexibilitate și independență în activitatea profesională și 51,5% susțin că are un rol major în menținerea echilibrului între viața personală și cea profesională. În același timp, 39,5% spun că așa își pot eficientiza timpul și resursele, iar 38,3% recunosc că au lucrat mai eficient în acest sistem în ultimul an, având oportunitatea de a lucra în echipă și de a interacționa mai bine cu managerii. Nu în ultimul rând, 26,2% spun că lucrul hibrid îi ajută să evite probleme de sănătate psiho-emoțională care pot să apară atunci când lucrează doar de acasă.
În acest context, angajații cred că biroul lor trebuie să treacă printr-o serie de schimbări pentru a se adapta modelului de lucru al viitorului și pentru a fi mai bine pregătit pentru întoarcerea în siguranță a oamenilor la scară largă. 35,4% dintre cei care au răspuns sondajului Genesis Property se așteaptă la schimbări în ceea ce privește măsurile pentru protejarea sănătății, iar 32,5% consideră că vor vedea schimbări privind structura și organizarea spațiului, așa încât să răspundă mai bine modului de lucru care va fi aplicat în companie.
„Indiferent cum vom lucra după ce va trece pandemia, biroul în care ne vom petrece cel puțin câteva zile pe săptămână trebuie să fie pregătit pentru a atenua riscurile pentru sănătate. Pentru a se simți mai în siguranță la birou, angajații vor sisteme performante pentru îmbunătățirea calității aerului și apei din clădire, materiale sanitare care să fie distribuite imediat în caz de nevoie, sisteme pentru igienizarea spațiului interior și proceduri bine puse la punct pentru situația în care apare un caz de îmbolnăvire în companie. Implementarea acestor măsuri, incluse în standardul The IMMUNE Building Standard™ (IMMUNE™), oferă oamenilor încrederea și liniștea de care au nevoie pentru a fi creativi, performanți și eficienți”, spune Darren Allen, director de dezvoltare în cadrul Genesis Property, responsabil de implementarea proiectului IMMUNE™.
Inițiat în aprilie 2020, la scurt timp după începerea pandemiei, IMMUNE™ este primul standard global open-source care evaluează rezistența clădirilor de birouri la pandemia Covid-19 și la alte amenințări similare pentru sănătate. Standardul propune 135 de măsuri coerente și bazate pe știință pe care orice proprietar de clădiri de birouri sau angajator care își desfășoară activitatea în clădire le poate aplica pentru a îmbunătăți reziliența birourilor la provocările pentru sănătate atât din prezent, cât și din viitor.
Sondajul Genesis Property privind percepția angajaților despre viitorul birourilor și perspectiva reîntoarcerii la birou a fost desfășurat în februarie-martie 2021 prin platforma iVox, pe un eșantion total de 1.183 de utilizatori de internet din toată țara. Aproape 59% dintre participanți sunt femei, aproximativ 60% au vârsta între 25 și 40 de ani și 9 din 10 sunt angajați full-time.
__________
Despre Genesis Property
Genesis Property este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de birouri de clasa A din România. Cu o experiență de peste 20 de ani în industrie, compania deține peste 150.000 de metri pătrați de spații de birouri de clasa A care găzduiesc peste 20.000 de angajați: Novo Park din Pipera și West Gate Business District din zona Militari. Genesis Property este, de asemenea, dezvoltatorul primului campus studențesc privat din România, West Gate Studios, și al unității de cazare de 4 stele Studio One Accommodation Suites.
Pentru mai multe informații, accesați www.immune-building.com sau contactați: