BUCUREȘTI, 9 Noiembrie 2020 – Compania de curierat DPD a închiriat noi spații de depozitare în Arad, București și Brașov, cu o suprafață totală de 5.500 metri pătrați. JLL a reprezentat DPD în procesul de identificare a celor mai bune soluții pentru extinderea capacității de depozitare, dar și în cel de negociere a contractelor de închiriere.

 

Piața de comerț electronic din România are potențialul să înregistreze cea mai mare creștere din Uniunea Europeană, în acest an, în condițiile în care Pandemia a forțat tot mai mulți retaileri, care se bazau doar pe magazine fizice, să migreze spre online.
Această evoluție a dus și la creșterea business-ului de curierat, operatorii fiind astfel foarte activi pe piața închirierilor de spații de depozitare.

 

”DPD a investit anul acesta în noi centre de distribuție în orașe importante din țară pentru a asigura un timp de răspuns mai rapid și o acoperire mai bună a diferitelor zone din țară. Astfel, DPD, cu ajutorul JLL, a reușit să își stabilească noi locatii în România, în orașe cheie precum Arad, București și Brașov, proiecte care au venit în completarea celor deja existente din Timișoara și Iași”, a declarat Valentin Achim, consultant Industrial Department JLL România, care a negociat din partea DPD contractele de închiriere.

 

În primele nouă luni ale anului, cererea de spații industriale și de logistică s-a situat la aproape 380.000 metri pătrați, din care 46,2% (175.300 mp) au reprezentat tranzacții intermediate de JLL.

 

Compania de curierat DPD România face parte din DPDgroup, lider european în livrările rutiere, și este activă pe piața locală din 2008, după preluarea Pegasus Courier.

 

DPD are peste 1.800 de angajați (inclusiv francizele) și peste 15 milioane de colete livrate anual.
Notă pentru editori:

Despre JLL

JLL (NYSE: JLL) este o firmă specializată în servicii profesionale și de management al investițiilor, dedicată domeniului imobiliar. JLL este o companie parte a Fortune 500 cu venituri anuale globale de 18 miliarde dolari SUA, 300 de sucursale în 80 de țări și o echipă globală de mai mult de 93.000 de angajați, la finele lunii decembrie 2019. Pentru informaţii suplimentare vă rugăm vizitati www.jll.com

    

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here