București, 16.09.2020: AFV Beltrame Group, acționarul principal al companiei Donalam, unul dintre cei mai mari producători europeni de bare din oțel și oțeluri speciale, investește peste 11 milioane de euro în modernizarea laminorului din cadrul combinatului siderurgic din Călărași. Noua tehnologie o va înlocui pe cea care datează din anii ’70-’80, și va contribui atât la reducerea cu până la 40% a emisiilor de carbon asociate producției cât și la creșterea competitivității barelor din oțel realizate în România.
Investiția va fi realizată din fonduri proprii și este estimată a fi finalizată până în 2022.
Tehnologia disponibilă din cadrul laminorului va determina reducerea consumului de gaz cu până la 40% (circa 2.4 milioane mc/an); economii de energie termică de peste 27.300 Mwh/an; economii de electricitate de peste 1.300 Mwh/an; reducerea cantității de oțel pierdut în procesul de producție cu aproximativ 1.440 t / an. Îmbunătățirile aduse performanței energetice și consumului de materie primă vor susține o scădere a emisiilor de CO2 ale fabricii cu aproape 5.000 t/an.
“Planificasem această investiție în cadrul grupului înainte ca Parlamentul European să aprobe <<The Green Deal>>, proiect prin care obligă statele membre la investiții majore astfel încât, până în 2050, UE să devină neutră climatic. Ne bucură foarte mult că viziunea noastră și investițiile pe care le avem planificate au de acum și un suport legislativ și instituțional, atât la nivel european cât și național. Pe lângă investiția de 11,3 milioane euro, deja în curs de implementare, analizăm o investiție mult mai amplă, de peste 100 milioane euro care să schimbe paradigma industriei siderurgice, considerată foarte mult timp, extrem de poluantă. Avem ambiția ca în câțiva ani să avem în România cel mai ‘verde’ combinat siderurgic din Europa”, a declarat Carlo Beltrame, CEO Donalam Călărași.
Noul echipament va consta într-un cuptor de încălzire, instalații electrice și un sistem de tratare cu apă, cu o capacitate de producție de 120 t/h. Acesta dispune de flexibilitate ridicată pentru fabricarea profilelor rotunde și pătrate, prin procedeul de turnare continuă sau sub formă de bare, cu diametru de până la 700 mm, respectiv latura de până la 500 mm. Noua tehnologie permite creșterea competitivității produselor din oțel realizate la Călărași, prin importarea materiei prime din Germania și realizarea laminării și finisării în România. Aceasta conduce la dezvoltarea unor produse de calitate superioară, chiar și pentru sectoarele de activitate cu cele mai ridicate standarde. Prin parteneriate comerciale create
cu firme de top din Germania (GMH) și Austria (Voestalpine), produsele Donalam sunt apoi distribuite în cea mai mare parte a Europei.
Recent, Donalam a finalizat o investiție în valoare de 4 milioane euro, într-un echipament special de tratare a barelor de oțel. În 2019, compania a obținut o cifră de afaceri de 78 milioane euro și un nivel al vânzărilor de 110,000 tone. Având în vedere ciclicitatea pieței metalurgice la nivel internațional, obiectivul pentru 2020 este menținerea cotei pe piața europeană, prin identificarea de noi nișe de business. Societatea are în prezent 270 de angajați.
Despre Donalam
Donalam, cu sediul în Călărași, este unul dintre principalii jucători din industria barelor din oţel laminate la cald din Europa. Compania a fost înfiinţată de către AFV Beltrame Group în 2006, iar un an mai târziu, în 2007, a achiziționat un laminor pe platforma fostului combinat siderurgic Siderca, de la Tenaris. Cu peste 270 de angajați și aproximativ 110.000 tone de bare de oțel vândute anual, Donalam a înregistrat o cifră de afaceri de 78 milioane euro în 2019.
Despre AFV Beltrame Group
Înființat în 1896, AFV Beltrame Group este în prezent unul dintre cei mai mari producători de bare din oțel şi oţeluri speciale din Europa. Grupul deţine 6 fabrici în Italia, Franţa, Elveţia şi România, cu un total de peste 2.000 de angajați și activități comerciale în peste 40 de țări. Cu peste 2 milioane tone vândute anual, Beltrame Group a avut vânzări de 1,24 miliarde euro în 2018.