Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a organizat în Sala Miron Vlasto a Palatului CCIB Business Center, cu sprijinul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA), o întâlnire cu viitorii diplomați economici aflați în pregătire pentru a activa în cadrul rețelei de promovare economică externă a acestui minister.
La eveniment, onorat de prezența dl. Emil-Răzvan Pîrjol, secretar de stat, coordonator al domeniilor comerț exterior, turism și investiții străine în MEEMA, și de dl. Radu Șerban, fost ambasador al României în Japonia, au participat viitorii diplomați: dl. Adrian Băzăvan, secretar economic în cadrul Ambasadei României în R.P.Chineză – Biroul de Promovare Comercial-Economică (BPCE) Beijing, dl. Andrei Călin Panait, secretar economic la Consulatul General al României din Shanghai – BPCE Shanghai, și dl. Cătălin Ionuț Petruș, ministru consilier, Ambasada României în Japonia – BPCE Tokyo.
În deschidere, președintele CCIB, dr. ing. Costică T. Mustață, a subliniat interesul comunității de afaceri bucureștene pentru dezvoltarea relațiilor economice și comerciale cu parteneri din China și Japonia, punctând faptul că această întâlnire constituie o excelentă oportunitate pentru tinerii diplomați de a afla direct de la beneficiari – oamenii de afaceri – ce așteptări au aceștia de la BPCE-uri, dar și de a identifica modalități eficiente de colaborare între mediile de afaceri din România și țările în care vor fi acreditați. În acest context, dr. ing. Costică T. Mustață a vorbit despre relațiile bune ale CCIB cu organizații similare din China, amintind cele 14 acorduri de colaborare și numeroasele evenimente dedicate impulsionării schimburilor comerciale organizate cu parteneri din acestă țară, dar și dorința de a intensifica colaborarea cu parteneri niponi, îndeosebi în domeniul tehnologic, inclusiv atragerea de investiții străine. În opinia președintelui CCIB, principalul obiectiv al diplomaților de la Beijing și Shanghai ar trebui să-l constituie reducerea dezechilibrului balanței comerciale, prin identificarea de modalități eficiente care să conducă la majorarea exporturilor românești pe acestă piață.
La rândul său. dl. Emil-Răzvan Pîrjol a vorbit despre oportunitățile oferite de cele două mari piețe, dar și despre necesitatea abordării profesioniste a acestora. Potrivit secretarului de stat în cadrul MEEMA, succesul demersului de întărire a prezenței românești pe piețele externe, precum și atragerea investiții străine în România depinde de calitățile profesionale și umane ale diplomaților plecați la post, în acest context, înaltul oficial apreciind că „întinerirea” rețelei externe este un atu important. În ceea ce privește prioritățile, dl. Emil-Răzvan Pîrjol consideră că România are nevoie de construirea un brand de țară, astfel încât produsele realizate în țara noastră să poată fi puse în valoare în mod eficient.
La întâlnire au luat parte, de asemenea, reprezentanți ai unor camere bilaterale și asociații implicate în promovarea schimburilor comerciale pe cele două piețe (Camera de Comerț și Industrie România – Japonia, Camera de Comerț și Industrie România-China, Camera de Diplomație Comercială cu China, Centrul de Afaceri România-China, Asociaţia China-Romania pentru Promovarea Comerțului Internațional și Economiei), precum și antreprenori interesați să inițieze și să dezvolte colaborări cu parteneri din China și Japonia. Din partea Camerei bucureștene au fost prezenți, alături de președintele Camerei bucureștene, dl. prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, secretar general, precum și vicepreședinții CCIB, dl. prof. dr. ing. Ion Hohan, președintele Secțiunii Servicii și dl Pavel Pughin, președintele Secțiunii Industrie, vicepreședinți ai CCIB.
În a doua parte a evenimentului, tinerii diplomați au vorbit despre obiectivele lor profesionale și au intrat în dialog cu reprezentanţii comunității de afaceri care au răspuns invitaţiei CCIB, în cadrul unei sesiuni B2B desfășurată în paralel, în săli separate pentru R.P.Chineză și Japonia.
Biroul de Presă al CCIB