Ciugudul este singura comună din România premiată de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației pentru digitalizarea serviciilor publice oferite cetățenilor și pentru înființarea primei școli „smart” din mediul rural.

 

Premiul i-a fost decernat recent Comunei Ciugud în cadrul Galei „Rețeaua campionilor în domeniul integrității“. În cadrul acestui eveniment național au fost premiate cele mai bune practici și proiecte în domeniul bunei guvernări implementate la nivelul autorităților administrației publice locale și județene.

Echipa Primăriei Comunei Ciugud a fost premiată pentru patru proiecte care au privit digitalizarea serviciilor publice, dar și înființarea primei școli „smart” din mediul rural din România.

În cadrul galei, publicul participant, format din reprezentanți ai administraților locale din România, a fost invitat să voteze on-line, în timp real, echipa administrativă al cărei proiect a stârnit cel mai mare interes, Ciugudul clasându-se pe primul loc în fața unor municipii importante sau a unor consilii județene.

La fel ca și în 2019, comuna Ciugud s-a clasat pe primul loc, însă nu i-a mai fost decernat și acest premiu de popularitate deoarece regulamentul prevede acordarea unui singur premiu unei administrați publice locale.

„Ne bucurăm că, pentru al doilea an consecutiv, ne regăsim printre campionii administrației locale din România. Pentru noi este o onoare, dar și o provocare deoarece trebuie să ne îmbunătățim constant activitatea și să demonstrăm că se poate face performanță și în mediul rural. Cred că nu mai este o surpriză pentru nimeni faptul că dorim să arătăm că și satele românești pot fi „smart”, iar digitalizarea serviciilor publice este, din punctul nostru de vedere, doar o formă de respect față de cetățean, care ar trebui să aibă la un click distanță tot ce are nevoie în relația cu instituțiile statului. Așa s-a născut „Ciugud – Smart Village” și „Ciugud Smart School”, proiecte care reprezintă doar normalitatea pe care ne-o dorim în orice colț din România. Le mulțumesc colegilor mei din Primăria Ciugud, care și-au pus toată priceperea și sufletul în slujba comunității dezvoltând aceste proiecte, precum și cetățenilor care ne ajută să le implementăm și să ne îmbunătățim continuu activitatea”, a spus Gheorghe Damian, primarul Comunei Ciugud.

Gala „Rețeaua campionilor în domeniul integrității” a ajuns în acest an la a doua ediție fiind organizată de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. Competiția are ca scop premierea celor mai bune proiecte în domeniul bunei guvernări implementate a nivelul autorităților administrației publice locale și județene.

Comuna Ciugud este un promotor activ al modernizării administrației publice locale, lansând în 2019 conceptul „Smart Village” ca soluție de digitalizare a serviciilor publice și de dezvoltare a satului românesc. În cadrul acestui concept, în septembrie 2019, Ciugudul a deschis prima școală smart din mediul rural din România, o școală în care sunt folosite soluții tehnologice pentru reducerea consumului de energie, dar și cele mai moderne tehnologii și softuri folosite în educație. În Școala Gimnazială Ciugud învață în prezent aproximativ 130 de copii, de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a.

Echipa de Comunicare

Primăria Comunei Ciugud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here