Analiză GetBio.ro: Piață de produse BIO din România, o creștere de 30% în anul 2018
Produsele BIO au parte de o creștere spectaculoasă de la an la an pe plan local, european, mondial, în ciuda faptului că, în prezent, acestea nu domină piață alimentelor. Un studiu realizat de Getbio.ro, unul dintre magazinele de nișă de pe piață produselor BIO, arată o creștere de 30% a vânzărilor de produse BIO în România în anul 2018.
Dacă privim spre Uniunea Europeană, Germania are cea mai mare piață de alimente ecologice, cu vânzări anuale de 9,5 miliarde de euro. Din punct de vedere al ponderii produselor BIO în vânzările totale de alimente, clasamentul este condus de Danemarca, țară în care 9,4% din totalul produselor vândute într-un an sunt bio. Alte țări consumatoare de produse bio sunt Luxemburg (8,6%), Elveția (8,4%) și Germania (7%).
“În România, trendul nutriției sănătoase și achiziționarea de produse BIO se manifestă mai degrabă declarativ la nivelul consumatorilor decât practic la raft. Vânzările de produse bio se situează între 2%-3,5% pentru majoritatea categoriilor de produse alimentare, în timp ce pe zona de produse nealimentare, ponderea produselor sănătoase, în volumul total de vânzări, nu depășește 2%. Cu toate că nu ne putem compara cu țările din Uniunea Europeană, unde consumul de produse BIO înregistrează un procentaj semnificativ, este de notat și de luat în calcul faptul că acest fenomen s-a extins și în România, și reușește să atragă tot mai mulți consumatori de la an la an și să trimită spre export cantități tot mai mari de alimente bio, spre avantajul producătorilor din țară noastră”, explică Sergiu Moga, managerul magazinului online www.getbio.ro .
Valoarea pieței de produse BIO din România – 20 de milioane de euro
Piața românească de produse BIO, deși aflată la început de drum, este una foarte dinamică, înregistrând creșteri notabile în ultimii ani. Jucătorii de pe piață estimează că aceste creșteri din ultimii ani, în anul 2017 și 2018, de 30%, se așteaptă să continue rata similară până în anul 2020. Alimentele organice, cosmeticele, ingredientele, detergenții și suplimentele alimentare sunt cele mai vândute și din ce în ce mai solicitate. Cu toate acestea, în comparație cu alte piețe din UE, piața produselor BIO din România se află încă într-o etapă incipientă.
„Produsele BIO reprezintă o proporție mică din piață, iar după creșterile înregistrare în ultimii ani, suntem încrezători că tot mai mulți consumatori vor înțelege beneficiile acestor produse și încet-încet le vor introduce în stilul lor de viață. În România, deși nu există încă statistici oficiale, valoarea pieței de produse BIO se ridică aproximativ la 20 de milioane de euro, iar potențialul de creștere pe această zonă este în continuare ridicat”, declară managerul Getbio.ro , Sergiu Moga.
Românii, tot mai atraşi de mâncarea sănătoasă
Consumul de alimente organice în România a cunoscut o tendință ascendentă în ultimii ani și acesta este rezultatul unei combinații a diverșilor factori precum: puterea de cumpărare mai mare, o educație mai bună a consumatorilor, mai multe opțiuni în ceea ce privește magazinele de vânzare cu amanuntul a produselor BIO, precum și lanțurile de supermarketuri cu zone dedicate special produselor de acest tip.
Producătorii și distribuitorii de alimente ecologice joacă, de asemenea, un rol important datorită eforturilor de creare și susținere a brandurilor accesibile. Lanțurile mari de retail au creat secțiuni separate pentru produsele prelucrate ecologic, care oferă o gamă largă de produse importate în cea mai mare parte. Mai mult decât atât, din ce în ce mai mulți importatori și distribuitori români de produse organice și biologice organizează evenimente B2B și B2C pentru a promova un stil de viață sănătos și consumul de produse vegane crude.