Comunicat de presă
Organizațiile membre ale Coaliției pentru Educație fac apel la Executiv și la autoritățile locale pentru ca, împreună, să rezolve de urgență problema școlilor și grădinițelor cu WC-uri în curte. De ani de zile asistăm, repetat, la diferite angajamente de rezolvare a problemei spațiilor de educație care continuă să aibă wc-uri tradiționale, fără canalizare, în curțile școlilor din mediul rural.
Acestea au fost inventariate, au existat alocări bugetare, inițiative guvernamentale. Ultimul anunț, asociat Bugetului de Stat pentru anul 2019, a menționat asumarea unui program național de instalare de grupuri sanitare predefinite, din containere sanitare.
Ținând cont de experiențele pe teren ale organizațiilor membre, Federația Coaliția pentru Educație, consideră că „timpul proiectelor din cuvinte și hârtii și al plângerilor că nu sunt bani trebuie să aibă un sfârșit și acesta trebuie să fie 1 septembrie 2019. Solicităm reorganizarea activității în TOATE școlile si gradinițele care vor rămâne cu WC-uri în curte, începând cu această toamnă!” (Daniela Vișoianu)
„Noi credem în triada dezvoltare – educație – democrație, potrivit Manifestului Coaliției pentru Educație lansat în 2015, la înființare. Două dintre cele cinci direcții strategice ale noastre au legătură directă cu triada de mai sus și copilul mort înecat, în căcat – și nu, nu ne cerem scuze pentru utilizarea acestui cuvânt – într-o fosă septică din curtea unei școli din România. Este vorba despre finanțare și bună guvernanță (direcția 5) și, mai ales, despre descentralizare (direcția 3)”. (Diana Certan, membră Consiliul Director)
DESCENTRALIZAREA, în sensul reorganizării administrative este proiectul de dezvoltare ratat de România în ultimii douăzeci de ani. O școală puternică și bine administrată se cuvine să facă parte dintr-o comunitate puternică și bine administrată. Toți știm că România suferă de ne-încredere și ne-colaborare. Școala nu poate crește sănătos într-o astfel de societate. Lipsesc intențiile consistente de asociere a comunităților locale (grupuri de acțiune locală, consorții de comune, teritorialități funcționale, nu administrative).
Pur și simplu școlile si grădinițele cu WC-urile în curte trebuie fie modernizate, fie închise, fie înlocuite cu construcții noi. Credem că una dintre soluții este ca primăriile să se asocieze și să asigure, ÎMPREUNĂ, școli cu condiții civilizate și catedre care să aibă profesori stabili. La fel este în serviciile sociale, sprijin pentru vârstnici, educație pe tot parcursul vieții. Acestea ar trebui să fie standarde de bază în 2019 și o obligație asumată de administrația centrală și locală. Doar punând resurse împreună, vor putea fi asigurate servicii de calitate – de exemplu, o cantină publică care deservește trei comune, poate folosi alimente locale și, mai ales, poate livra calitate, mai mult decât orice alte soluții cu furnizori de la distanță și proceduri de achiziții reluate iar și iar.
Am constatat că suntem afectați de moartea copilului de 3 ani și am decis să nu acceptăm această situație, din nou, ca pe un accident. Oricât de mult am fi pe teren – și avem organizații care inclusiv au construit sau renovat infrastructură educațională, realitatea este că ONG-urile nu își pot asuma nici ieșirea din noroaie și, cu tristețe, nici ieșirea din “rahat”.
Da, a fost un accident. Și au curs explicațiile – care însă nu mai pot fi acceptate. Suntem în 2019, aceste școli nu trebuie să funcționeze astfel. Așa cum, de exemplu, educatoarele nu trebuie să rămână singure cu copiii peste zi în grădinițe izolate. Finanțarea diferențiată pentru rural trebuie să înceapă imediat. O școală bună înseamnă un număr minim de elevi și un procent diferit de cheltuieli materiale, pentru că doar astfel pot fi concentrate resurse și pot fi livrate servicii de calitate.
Accidentul de luni este responsabilitatea unui sistem slab gestionat și sub-finanțat, nu doar a unui director sau a unui educator. Accidente se pot întâmpla. Există înțelepciunea, știința despre care sunt soluțiile – verificați declarațiile din perioada negocierii bugetului de stat – președintele partidului aflat la guvernare a vorbit despre descentralizare, Cod administrativ, zone metropolitane etc. Dar decidenții refuză, din politicianism, pentru mize electorale și veșnicie la putere și „borcanul cu miere”, să le aplice. Faptul că în 24 de ore de la eveniment nici unul din partide nu a ieșit cu o poziție publică pe subiect arată aroganță și lipsă de interes – nu le pasă, doar nu e treaba lor… Faptul că nici un factor de decizie central sau local nu știe și nu își cere niciodată scuze, nu își asumă responsabilitatea în astfel de situații, arată dispreț și lipsă de interes. Până în septembrie, la fiecare eveniment public și în fiecare zi vom aminti întâmplarea aceasta ca pe o numărătoare a zilelor în care statul român alege să nu facă ceea ce trebuie făcut. Până când un program național dedicat rezolvării problemei școlilor și grădinițelor cu WC-uri în curte este aprobat și implementat. Termen limită: septembrie 2019.
Fondată în iunie 2015, Federația Coaliția pentru Educațire reunește organizații neguvernamentale active în domeniul educației și își propune să coaguleze energii și resurse pentru a susține dezvoltarea școlii în care fiecare vrea și poate să își împlinească potențialul (www.coalitiaedu.ro