București, 27 noiembrie 2018 – Retailerul Top Shop, deţinut de grupul sloven Studio Moderna, cel mai important retailer omni-channel din Europa Centrală și de Est (ECE), a încheiat un parteneriat cu TBI Credit, parte a TBI Bank, prin care oferă clienților posibilitatea să facă achiziții cu plata în rate printr-un proces complet digitalizat.

 

Astfel, Studio Moderna vine în sprijinul clienților cu o soluție inovatoare prin care aceștia pot achiziționa produsele dorite ale brandurilor Dormeo, Delimano, Rovus, Top Shop, Walkmaxx sau Wellneo.

 

“Prin parteneriatul cu TBI Credit ne propunem să ne consolidăm oferta de servicii financiare”, spune Zoltan Pilecki, Managing Director Studio Moderna Romania. “Lansăm astfel un mecanism inovativ de creditare, 100% digitalizat, foarte flexibil și care solicită clienților un efort minim pentru obținerea creditului. Nu sunt necesare documente de la angajator, iar semnarea documentației se face electronic. Oferim totodată asistență specializată prin intermediul consultanților noștri de vânzări pentru ca fiecare client să beneficieze de produsele potrivite nevoilor sale. În acest fel, alături de produsele pe care le vindem, creăm un pachet complet de servicii care să contribuie la construirea unor relații pe termen lung cu clienții noștri.”

 

Retailerul Top Shop are şase canale de vânzare: TV, retail clasic (43 magazine în toată ţara), reţea de parteneri de vânzare, materiale print, telemarketing şi online. Noua metodă de finanțare răspunde mai ales așteptărilor clienților care cumpără în mod obișnuit din mediul online sau prin telefon.

 

“Împreună cu Studio Moderna am făcut încă un pas către îndeplinirea obiectivului nostru, respectiv de a încheia parteneriate durabile cu comercianți importanți care își doresc, la fel ca noi, să ofere clienților lor confort, rapiditate și siguranță atunci când vine vorba de plata cumpărăturilor”, spune Ionuț Cristea, Director Cash Lending and Distribution în cadrul TBI Credit. “Soluția de finanțare TBI Credit este integrată în modelul de business specific Studio Moderna și poate fi accesată simplu și rapid prin intermediul consultanților de vânzări ai acesteia în doar 10 minute printr-un proces digital sigur.”

 

Până la finalul anului cele două companii se așteaptă la un număr de cel puțin 250 de clienți care să dorească să cumpere produse printr-un credit complet digitalizat.

 

 

 

 

 

Despre Studio Moderna

Fondată în Slovenia în 1992, Studio Moderna este astăzi liderul comerțului omni-channel în Europa Centrală și de Est (ECE). Cu o infrastructură unică și șase canale de vânzări diferite, Studio Moderna este prezentă în 21 de țări europene, comercializează produse în peste 390 de magazine proprii și are o echipă de peste 3.000 de consultanți de vânzări care interacționează zilnic cu 360 de milioane de consumatori din Europa Centrală și de Est.

 

Despre TBI Credit

Fondată în 2003, TBI Credit este parte a TBI Bank, care operează în România și Bulgaria sub umbrela 4finance, cel mai mare grup european de creditare online și pe mobil. Prin intermediul unei rețele de peste 5.000 de agenții, TBI deservește aproximativ 1,4 milioane de clienți, mizând pe consumatori și pe strategia de a deveni un creditor digital de ultimă generație.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here