Consiliul Județean Cluj a publicat marți, 6 noiembrie 2018, în noul Sistem Electronic de Achiziții Publice, anunțul privind concursul de atribuire a contractului de execuție a lucrărilor de restaurare și conservare în cadrul proiectului ,,Restaurarea, conservarea și punerea în valoare a ansamblului monument istoric castel Bánffy, sat Răscruci, comuna Bonțida, județul Cluj.”
,,Ne dorim ca într-un timp cât mai scurt, această perlă arhitecturală a Clujului să fie redată circuitului turistic, astfel încât vizitatori din toate colțurile țării și ale lumii să se poată bucura de un monument istoric cu adevărat unic. Ceea ce e însă extrem de important, și insist asupra acestui aspect, e ca firmele ce se vor înscrie în competiție să aibă capacitatea necesară realizării unei lucrări de o asemenea finețe, specifice unui monument istoric supus unor reguli extrem de stricte”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
Societatea ce va fi declarată câștigătoare la finele întregii proceduri va trebui să realizeze lucrarea pe baza documentațiilor tehnice elaborate anterior de către asocierea S.C. EKTRA STUDIO S.R.L. – S.C. K&K STUDIO DE PROIECTARE S.R.L. – S.C. ARH. SERVICE GUTTMANN&COMP S.R.L. Termenul limită de depunere a ofertelor de către operatorii economici interesați să execute lucrările este 29 noiembrie 2018, ora 15.00.
Intervențiile necesare în vederea reabilitării castelului și parcului – monument istoric din Răscruci vor trebui realizate în maxim 24 de luni, termen ce va curge din momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Contractul ce urmează a fi atribuit presupune atât restaurarea imobilului Castel Banffy, cât și a parcului monument, lucrările urmând a fi realizate de specialiști și experți atestați, conform Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.
Valoarea totală estimată a lucrărilor de restaurare și conservare este de 13.473.392,55 RON fără TVA. În ceea ce privește criteriul de atribuire, acesta este reprezentat de raportul calitate-preț, ponderea alocată factorului preț fiind de 60% iar cea care va reveni factorului tehnic va fi de 40%.
Potrivit documentațiilor tehnice, este prevăzut ca din zona parterului să se facă distribuția vizitatorilor și utilizatorilor către nivelurile superioare și inferioare, respectiv către funcțiunile principale culturale și biroul administrativ amplasat la acest nivel. Etajul va constitui zona centrului cultural, aici urmând a fi amenajată o bibliotecă/mediatecă, o sală multifuncțională pentru activități culturale, o sală de curs de mici dimensiuni, un birou de cercetare și unul administrativ, grupuri sanitare, inclusiv cel destinat persoanelor cu dizabilități locomotorii precum și circulațiile aferente acestor funcțiuni. Subsolul va reprezenta zona de expoziții, aici urmând să se amenajeze un spațiu expozițional. Din zona de expoziții se va realiza accesul pe terasa dinspre parcul ce va fi amenajat la cota terenului natural.
Totodată, pentru partea exterioară a clădirii s-a decis amenajarea parcului ornamental, decolmatat, curățat și taluzat, cu o insulă în mijloc. Obiectele arhitecturale restaurate și care se vor regăsi în parc sunt pontonul, pasarela peste canal, poduri peste șanț, pavilion, porumbar, fântâna arteziană și zidul de sprijin.
De asemenea, prin intermediul proiectului vor fi restaurate și consolidate alte două imobile ce vor avea destinația de clădiri conexe necesare deservirii castelului.
Reamintim în acest context faptul că Județul Cluj, prin Consiliul Județean, este beneficiarul Proiectului european ,,Restaurarea, conservarea și punerea în valoare a ansamblului Monument istoric Castel Banffy, sat Răscruci, comuna Bonțida, jud. Cluj”, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020. Valoarea totală a proiectului este de 19.972.586,04 lei cu TVA, contribuția proprie a Consiliului Județean Cluj fiind de 390.520,74 de lei, reprezentând 2% din valoarea totală.
Biroul de presă
6 noiembrie 2018