Climate FieldView, cea mai nouă tehnologie de pe piața internațională de agro, a fost prezentată într-un mod inedit, la ferma Semisland, deținută de domnul Samson Popescu, în zona Cărpiniș, județul Timiș. Evenimentul reprezintă o premieră atât pentru România, cât și pentru Europa, fiind prima recoltare live în teren, în cadrul căreia sunt prezentate pe un ecran rezultatele obținute la fața locului și rapoartele generate de noua platformă.

 

“Această platformă este cea mai populară și actuală din lume. Este un produs revoluționar pentru agricultura de precizie, fiind un instrument ce marchează trecerea la agricultura digitală. Dacă până acum se discuta despre date obținute și contorizate pe fiecare hectar de parcelă, acum avem acces la date atât de precise încât știm exact ce se întâmplă în teren metru cu metru. Climate FieldView are capacitatea de a suprapune straturi de date și de a genera hărți comparative, iar fermierii își pot seta proprii indicatori, astfel încât să obțină rapoarte adecvate culturii lor. Pot fi create hărțile de semănat și de aplicare a tratamentelor, pot fi determinate localizarea hibrizilor, densitățile aplicate și așa mai departe. Mai mult, la recoltare, informațiile pot fi separate pe tipuri de hibrizi, pentru a vedea cum au performat fiecare dintre aceștia, având acces în timp real la o hartă de producție creată instant de aplicație.” declară Bogdan Chirvăsuță, Climate Business Manager.

 

Mecanismul de funcționare este explicat în detaliu de Fabian Bădescu, Climate Field Product Specialist: “Dispozitivul FieldView Drive, unic pe piață, se conectează la portul ISOBUS al combinei și primește informații de la senzorii de umiditate, GPS și cântar. Datele colectate sunt suprapuse în aplicația noastră, care le analizează și generează o hartă de producție și o serie de rapoarte complexe pe fiecare metru de teren.”

 

Echipa DEKALB a fost și ea prezentă la această recoltare live, unde a anunțat noutățile sezonului 2018. Fermierii români au acum acces la cea mai nouă genetică reprezentată de hibrizii de porumb intrați recent pe piața românească, la Acceleron, un tratament de seminţe şi la soluţia digitală DEKALB SMART. Anul acesta, compania a lansat trei hibrizi care au obținut o performanță bună în centrele de testare DEKALB şi în loturi demonstrative din România şi Europa. Este vorba despre trei noi produse: DKC5075, DKC5182, DKC5685, hibrizi ce înregistrează producții excepționale. Toate aceste produse au fost prezentate și în cadrul evenimentului de la Cărpiniș.

 

„DEKALB a susţinut mereu inovaţia şi continuăm să venim în piaţa românească cu produse noi, adaptate erei digitale. Acest eveniment este o acțiune deosebită, o avanpremieră pentru România, o demonstrație de recoltat porumb DEKALB cu o combină conectată la satelit. Aceasta a transmis datele din parcelă, colectate metru cu metru, pe un ecran mare montat în câmp. Vorbim despre un eveniment deosebit, dedicat agriculturii digitale, în cadrul căruia fermierii din România au şansa să facă primii paşi în acest nou tip de agricultură mult mai profitabilă, care ajută prin precizie şi predictibilitate. Sezonul acesta vorbim despre o serie de elemente cheie: hibrizi cu o genetică performantă, platforme digitale revoluţionare şi tratamente de seminţe care în final maximizează profitul în fermă.”, a declarat Dorin Jurca, Director Regional DEKALB.

 

Despre Climate Corporation

Climate Corporation, o filială a companiei Bayer, își propune să fie alături de fermierii din întreaga lume, facilitând creșterea productivității în mod sustenabil, prin accesarea soluțiilor digitale. Platforma integrată de agricultură digitală Climate FieldView le oferă fermierilor o suită completă și conectată de instrumente digitale. Noua tehnologie permite colectarea de date din teren, analiza agronomică avansată și monitorizarea condițiilor meteorologice locale, acestea fiind expuse într-o interfață ușor de utilizat, pentru mobil și web. Climate FieldView le oferă fermierilor o înțelegere aprofundată a terenurilor, astfel încât să poată lua decizii mai bine documentate, pentru a maximiza potențialul culturilor și a reduce riscurile. Pentru mai multe informații, vizitați www.climate.com, pagina globală de Twitter @climatecorp sau pagina locală de Facebook: https://www.facebook.com/ClimateFieldViewRomania/

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here