Pentru a susține o comunicare transparentă în domeniul său de activitate, OMNIASIG Vienna Insurance Group transmite, periodic, informații despre rezultatele înregistrate, precum și despre cele mai însemnate despăgubiri plătite pe principalele linii de produse din portofoliu.
OMNIASIG a înregistrat o evoluție pozitivă și un rezultat profitabil în primul semestru din 2018, primele brute subscrise înregistrând o creștere de peste 9% față de perioada similară a anului anterior, cu un total de peste 558 milioane lei. Valoarea totală a despăgubirilor plătite în această perioadă s-a ridicat la peste 306 milioane lei.
Pe segmentul PROPERTY, cea mai însemnată pagubă, în valoare de aprox. 1,7 milioane lei, a fost provocată de un incendiu la un hotel. Următoarele două daune în topul despăgubirilor pe această linie de produse au fost provocate de ruperea brațului unei macarale (cca. 590.000 lei), respectiv de un scurtcircuit electric ce a determinat ca o automacara să ia foc.
Pentru persoanele juridice, OMNIASIG oferă facilitatea de AUTOCONSTATARE A DAUNELOR cu o valoare de până la 10.000 lei avizate pe polițele de tip Property, pentru următoarele obiective asigurate și riscuri;
- Clădire – Apă de conductă și refulare / Fenomene atmosferice;
- Bunuri casabile – Variații de temperatură, altele decât cele datorate unei surse normale de caldură; Accidente cauzate prin lovire de către mijloace de transport / utilaje, animale, obiecte sau persoane; Greșeli de montare inițială, lucrări de montare sau de demontare ori mutarea bunurilor asigurate;
- Autovehicule / vehicule, autospeciale, utilaje de construcții, agricole sau alte utilaje speciale – Coliziuni cu alte corpuri mobile sau imobile / Fenomene atmosferice;
- Stocuri – Apă de conductă și refulare / Fenomene atmosferice
Prin intermediul acestei proceduri de AUTOCONSTATARE A DAUNELOR, asigurații sunt asistați permanent în instrumentarea dosarului de către un inspector OMNIASIG, ei trebuind doar să trimită fotografii cu daunele suferite, să completeze un formular și să furnizeze un minim de documente. După recepția documentelor solicitate, în termen de 24 ore, inspectorul de daună va transmite către asigurat valoarea despăgubirii calculată, iar în 48 ore de la primirea ultimului document solicitat, este aprobată plata despăgubirii.
Top 5 Despăgubiri plătite în S1 2018 – PROPERTY:
Crt | Valoarea despăgubirii plătite, RON | Cauza |
1 | 1,7 milioane | Incendiu la un hotel |
2 | 590.000 | Braț macara rupt |
3 | 380.000 | Scurtcircuit electric ce a determinat ca o automacara să ia foc |
4 | 354.000 | Inundație în clădire de birouri |
5 | 330.000 | Hală de producție avariată în urma unei furtuni |
Pe linia Asigurărilor de Răspundere Civilă Auto Obligatorie (RCA), topul este dominat de accidente produse în străinătate, cea mai mare despăgubire, de cca. 6,5 milioane lei, fiind plătită pentru un accident care a avut loc în Franța, din cauza vitezei excesive, conducătorul auto intrând în coliziune cu un scuter care a schimbat banda de circulație, rezultatul fiind vătămarea corporală gravă a conducătorului scuterului.
A doua despăgubire în clasament, în valoare de aprox. 3,9 milioane lei, este tot pentru un accident în străinătate, de data aceasta în Italia, în care șoferul nu a respectat indicatorul stop dintr-o intersecție. În consecință, mașina a intrat în coliziune cu un alt autoturism, al cărui conducător a decedat. Pe locul trei este o despăgubire de cca. 3,3 milioane lei pentru un accident din Slovacia – conducătorul auto a adormit la volan și a pătruns pe contrasens, determinând un autocamion care circula regulamentar și care transporta echipamente electronice să se răstoarne în albia unui râu.
Recent, OMNIASIG a introdus și facilitatea de soluționare, în anumite condiții, a dosarelor de daună RCA doar în baza fotografiilor și documentelor trimise de către păgubit prin mijloace de comunicare electronice.
Top 5 Despăgubiri plătite în S1 2018 – RCA:
Crt | Valoarea despăgubirii plătite, RON | Cauza |
1 | 6,5 milioane | Accident rutier din cauza vitezei excesive, soldat cu vătămare corporală gravă – Franța |
2 | 3,9 milioane | Șoferul nu a respectat indicatorul stop din intersecție, intrând în coliziune cu un alt autoturism al cărui conducător a decedat în urma impactului – Italia |
3 | 3,3 milioane | Șoferul a adormit la volan, a pătruns pe contrasens și a determinat un autocamion să se răstoarne în albia unui râu – Slovacia |
4 | 2,2 milioane | Accident rutier între un autotractor cu remorcă și un alt autoturism, în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a șoferului și a pasagerului din dreapta sa – Germania |
5 | 1,3 milioane | Conducătorul auto a pierdut controlul direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, al cărui conducător a decedat ulterior – România |
Pe linia asigurărilor CASCO, cea mai mare despăgubire plătită în prima jumătate a anului curent a fost în valoare de aprox. 475.000 lei, în urma unui accident în care un autotractor a fost lovit de tren la trecerea peste calea ferată.
Următoarea despăgubire, în valoare de aprox. 285.000 lei, a fost cauzată de un accident în care autoturismul a derapat într-o curbă, în condiții de ploaie torențială, și s-a răsturnat. A treia daună, de cca. 282.000 lei, a fost cauzată după ce conducătorul auto a pierdut controlul volanului și a acroșat două autovehicule parcate, rezultând și vătămarea corporală a conducătorului auto vinovat.
În ceea ce privește linia CASCO, merită menționat că majoritatea asiguraților au ales să își repare autoturismele în unităţi care aparțin rețelei de service-uri partenere OMNIASIG, doar aproximativ 10% alegând să facă reparațiile în regie proprie.
Rețeaua de peste 700 de service-uri auto partenere OMNIASIG este formată în proporție de circa 75% din service-uri ce aparțin unităţilor auto agreate de producător/dealer, restul fiind service-uri multimarcă. Avantajul principal al realizării reparațiilor în cadrul rețelei de service-uri partenere
este reprezentat în primul rând de garanția unei reparații de calitate, precum și de proceduri simplificate, întrucât decontarea costurilor se realizează direct între asigurător și service, fară implicarea financiară a asiguratului.
Top 5 Despăgubiri plătite în S1 2018 – CASCO:
Crt | Valoarea despăgubirii plătite, RON | Cauza |
1 | 474.000 | Accident în care un autotractor a fost lovit de tren la trecerea peste calea ferată |
2 | 285.000 | Autoturismul a derapat într-o curbă, în condiții de ploaie torențială, și s-a răsturnat |
3 | 283.000 | Conducătorul auto a pierdut controlul volanului și a acroșat două autovehicule parcate, rezultând și vătămarea corporală a conducătorului auto vinovat |
4 | 264.000 | Un autobuz a luat foc în timpul mersului, din cauza unui scurtcircuit la bord |
5 | 259.000 | Un autocamion cu remorcă a derapat și s-a răsturnat în afara carosabilului – în Germania |
Pe segmentul Asigurărilor de locuințe, cea mai mare despăgubire a fost de aprox. 254.000 lei, sumă plătită după ce un incendiu declanșat la locuința vecină s-a extins la imobilul asigurat. Al doilea loc în topul despăgubirilor pentru asigurările de locuințe (142.000 lei) este ocupat de un incendiu declanșat în camera tehnică și extins apoi către acoperișul locuinței. Următoarea despăgubire din top, în valoare de aprox. 89.000 lei, a fost cauzată de un incendiu declanșat într-o bucătărie de la un scurtciruit electric.
Persoanele fizice pot beneficia de serviciul de Plată Rapidă sau de cel de Autoconstatare pentru polițele de asigurare de locuințe încheiate la OMNIASIG.
Procedura de ”Plată Rapidă”, pentru care nu sunt necesare documente sau constatare din partea unui inspector de daune este aplicabilă pentru daunele de până la 2.000 lei, pentru polițele care acoperă riscurile de apă de conductă și refulare, inundare și de răspundere civilă față de terți. Prin această procedură, dosarul este instrumentat doar telefonic, fără a fi necesare alte documente sau vizite la locație. Dosarele care se supun acestei proceduri se finalizează în termen de 48 ore cu plata daunei prin casieriile BCR.
Procedura „Autoconstatare locuințe” este aplicabilă pentru riscuri precum apă de conductă și refulare, inundare, răspundere civilă față de terți sau fenomene atmosferice, iar clientul este asistat în toți pașii de către un inspector de daună al OMNIASIG. În acest caz, asiguratul transmite fotografii cu daunele suferite, completează un formular standardizat și le transmite inspectorului lichidator desemnat pentru lichidarea dosarului.
Termenele de instrumentare au fost reduse semnificativ, iar o daună avizată in prima parte a zilei prin autoconstatare este instrumentată în aceeași zi, asiguratul fiind contactat și îndrumat în acest proces în 4 ore de la avizare. Pentru daunele avizate în a doua parte a zilei, asiguratul este contactat în prima parte a celei de a doua zi.
Este important de precizat că, atât în cazul procedurilor de Plată Rapidă și Autoconstatare, cât și pentru orice alt tip de daună, asiguratul trebuie să avizeze dosarul la call-center-ul OMNIASIG imediat dupa apariția daunei.
Top 5 Despăgubiri plătite în S1 2018 – ASIGURĂRI DE LOCUINȚE:
Crt | Valoarea despăgubirii plătite, RON | Cauza |
1 | 255,000 | Incendiu declanșat la locuința vecină, care s-a extins și la imobilul asigurat |
2 | 143,000 | Incendiu declanșat în camera tehnică și extins apoi către acoperișul locuinței |
3 | 89,000 | Incendiu declanșat într-o bucătărie de la un scurtciruit electric |
4 | 83,000 | Inundație provenită de la o țeavă fisurată a unui calorifer din baie |
5 | 69,000 | Incendiu provocat de o aerotermă lăsată sub tensiune |
În ceea ce privește linia Asigurărilor de călătorie, cea mai mare despăgubire (aprox. 139.000 lei) a fost achitată în cazul unui asigurat care a avut nevoie de spitalizare în Canada din cauza unei infecții cu Salmonella, care a provocat complicații ulterioare.
Următoarele două cazuri din topul despăgubirilor plătite pe asigurările de călătorie au la bază activități sportive. Un asigurat a suferit în SUA o fractură de membru superior stâng, după ce a căzut de pe bicicletă (cca. 95.000 lei), în timp ce un altul a fost spitalizat pentru o operație în Austria, după un accident la schi (aprox. 66.000 lei).
Top 5 Despăgubiri plătite în S1 2018 – ASIGURĂRI DE CĂLĂTORIE:
Crt | Valoarea despăgubirii plătite, RON | Cauza |
1 | 140.000 | Spitalizare în urma infectării cu Salmonella (Canada) |
2 | 95.000 | Accident bicicletă, fractură de membru superior stâng (SUA) |
3 | 66.000 | Accident de schi, spitalizare pentru operație (Austria) |
4 | 58.000 | Accident schi, intervenție chirurgicală genunchi (Austria) |
5 | 57.000 | Analize și tratament afecțiune stomac (SUA) |
OMNIASIG evaluează, începând cu anul 2015, nivelul calității serviciilor oferite clienților prin sistemul de măsurare Net Promoter Score (NPS) validat la nivel internațional. Prin urmare, clienții care au avut un dosar de daună la OMNIASIG sunt rugați să evalueze experienţa avută şi modalitatea de instrumentare a daunei, satisfacţia asiguratului şi calitatea serviciilor oferite fiind măsurate într-un sistem eficient, pe o scală de la 1 la 10. Rezultatul NPS la nivel general a fost în intervalul ianuarie – iunie 2018 de 85%, nivel similar cu cel înregistrat pe parcursul anului 2017.
OMNIASIG este o societate administrată în sistem dualist, a cărei conducere este asigurată de Directorat, sub supravegherea și coordonarea Consiliului de Supraveghere. Compania are un portofoliu de peste 100 produse şi o reţea teritorială extinsă.
Vienna Insurance Group (VIG) este principalul expert pe piața asigurărilor în Austria precum şi in Europa Centrală şi de Est. Grupul cu o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii, este format din aproximativ 50 de companii din 25 de ţări. VIG are o experienţă de aproape 200 de ani în domeniul asigurărilor. Având aproximativ 25.000 de angajaţi, Vienna Insurance Group este lider incontestabil în Austria și în piețele ECE pe care activează. Grupul se bucură de o poziţionare excelentă, care îi permite să valorifice oportunităţile de creştere pe termen lung, într-o regiune cu 180 de milioane de locuitori. Vienna Insurance Group este compania cel mai bine cotată dintre emitenţii care fac parte din ATX, indicele principal al Bursei de Valori din Viena. Grupul este, de asemenea, listat la Bursa din Praga.