Agenția Națională de Presă AGERPRES a prezentat, la Praga, expoziția de fotografie România: Evoluție și documentarul video „Marea Unire – România, la 100 de ani”, cu ocazia Sărbătorii Românilor din Republica Cehă (ediţia a IX-a), ce a avut loc duminică, 9 septembrie 2018.
Evenimentul a avut loc pe Terasa Muzeului Etnografic – Musaion din parcul Kinsky și a fost organizat de Asociaţia Românilor din Cehia şi Comunitatea moldovenilor din Cehia, sub patronajul Primăriei Praga 5, al Ambasadei României în Republica Cehă şi al Ambasadei Republicii Moldova în Republica Cehă.
Expoziția AGERPRES a fost apreciată de peste 900 de participanți, iar publicul a avut ocazia de a primi și albumul fotografic realizat de Agenție, o ediție specială pentru Centenarul Marii Uniri, care conține 100 de imagini din România, grupate în trei capitole: Arhivă, Revoluție, Evoluție.
„Felicit AGERPRES pentru inițiativă, deoarece atât expozitia, cât și filmul, mi se par excepționale din punct de vedere calitativ, subliniind esența transformărilor prin care a trecut România în ultima sută de ani”, a declarat Ionuț Munteanu, directorul ICR Praga, în cadrul evenimentului.
La eveniment au fost prezenți E.S. doamna Carmen Liliana Burlacu, ambasador al României în Republica Cehă, Nicolae Popa, secretar I în cadrul Ambasadei Republicii Moldova din Republica Cehă, Nicolae Dedulea, președintele onorific al Asociației Românilor din Cehia, prof. dr. Dorel Cosma, președintele World Folklore Union IGF, Petr Lachnit, viceprimar al Primăriei Praga 5, Zdeněk Pšenica, președintele Asociațiilor Folclorice din Cehia, ansamblul folcloric „Cununiţa” și „Cununiţa Năzdrăvană” din Satu Mare, interpreţi de muzică ușoară din Republica Moldova, ansamblul „Kodrjanka” din Praga, dar și sute de vizitatori români și cehi.
Despre filmul „Marea Unire – România, la 100 de ani”
Documentarul „Marea Unire – România, la 100 de ani” este o invitaţie la o călătorie emoţionantă şi captivantă, trăită şi nu doar povestită de oameni pentru care România înseamnă şi o colecţie de momente istorice importante în naşterea acestui stat. Practic, AGERPRES a mers pe urmele celor care au înfăptuit Unirea: în Basarabia, Bucovina de Nord şi Transilvania, iar urmaşii celor care au pus umărul la reîntregirea ţării deschid culisele celui mai important moment istoric. Prin vocea celor care povestesc, descoperim că suntem o naţiune fără graniţe. România, la 100 de ani aduce cu sine o istorie care continuă să se scrie.
Despre expoziția România: Evoluție
Expoziția de fotografie, numită România: Evoluție, cuprinde imagini ce fac parte din arhiva AGERPRES, care reflectă viața cultural-artistică, politică și sportivă a țării, dar și câteva fotografii din arhiva Associated Press. Expoziția cuprinde și cele mai bune fotografii realizate în ultimul timp de către fotoreporterii AGERPRES, care ilustrează evoluția României. Totodată, AGERPRES a realizat și un album cu același nume, o ediție specială pentru Centenarul Marii Uniri, care conține 100 de fotografii din România, grupate în trei capitole: Arhivă, Revoluție, Evoluție.
Parteneri: Associated Press; susținut de Centenarul Filmului Românesc, Institutul Cultural Român; văzut de Radio Guerrilla; parteneri media: Antena 3, Europa FM, Radio România, TVR.
Despre AGERPRES
Fondată în 1889, AGERPRES este Agenția Națională de Presă a României. Aceasta are rolul de a oferi informații echilibrate, cu caracter imparțial, și de a fi principala sursă de informare pentru cetățenii și instituțiile din țară, dar și cea mai importantă sursă de știri despre România, în exterior. Din 1921, agenția a avut o transmisie neîntreruptă de știri și informații. Printre serviciile AGERPRES se regăsesc: fluxurile de știri tematice, fluxurile de limbă engleză și maghiară, serviciile și arhiva de fotografie de presă, monitorizarea de presă, serviciile video și multimedia, fluxul documentare, precum și servicii de imprimare.