- Începând cu 29 august 2018, locuitorii din zone greu accesibile din Județul Alba vor beneficia de vaccinare și consultații medicale gratuite
- Cabinetul medical mobil prin programul “Sănătate prin prietenie” a acordat asistență medicală gratuită comunităților fără servicii medicale din Maramureș
29 august 2018 – Asociația Rotary Club “Floare de colț” Abrud Câmpeni se alătură proiectului ”Caravana Sănătății” implementat de Direcția de Sănătate Publică a Județului Alba, prin care își propun îmbunătățirea stării de sănătate a locuitorilor din Alba. Creșterea acoperirii vaccinale până la valorile recomandate de Organizația Mondială a Sănătății, depistarea precoce activă a cancerului de col uterin, îmbunătățirea sănătății mamei și copilului și promovarea unui stil de viață sănătos sunt câteva din obiectivele majore care vor fi urmărite de partenerii proiectului.
Derulată sub sloganul ”Sănătate pentru moți, sănătate pentru toți”, Caravana Sănătății va debuta pe data de 29 august în orașul Câmpeni, capitala simbolică a Țării Moților, cu un workshop pe teme precum vaccinarea obligatorie și sănătatea apei. Acțiuni similare vor fi derulate în mai multe localități din Munții Apuseni, precum Alba Iulia, Blaj, Cugir, Sebeș, Zlatna, Aiud, Ocna Mureș, urmate apoi de campanii de vaccinare.
Asociația Rotary Club “Floare de colț” Abrud Câmpeni va contribui la Caravana Sănătății cu Cabinetul medical mobil, care se va deplasa în teritoriu împreună cu personalul medical asigurat prin rețeaua de medicină de familie și asistență medicală comunitară, în special în zone rurale cu acces deficitar la servicii medicale.
”Oamenii care locuiesc în Munții Apuseni au nevoie, de servicii medicale de calitate și protecție împotriva îmbolnăvirilor, la fel ca oricare alt cetățean al acestei țări. Zonele sunt îndepărtate de marile orașe, în care există asistență medicală permanentă, iar accesul este dificil de realizat cu mijloacele proprii. Ne bucurăm că avem alături de noi parteneri cu o vastă experiență și cu resursele necesare pentru a duce sănătate oamenilor din comunitatea noastră”, a declarat dna. Daniela Dreghici Popa, Coordonator de Proiect și Director Executiv Adjunct Sănătate Publică, Direcția de Sănătate Publică a Județului Alba.
Rezultatul programului Sănătate prin prietenie inițiat în 2012 de A&D Pharma, Fundația Sensiblu și Asociația Rotary Club “Floare de colț” Abrud Câmpeni, cu sprijinul Mercedes Benz, Cabinetul medical mobil acordă asistență medicală gratuită persoanelor din comunitățile izolate din zona Apuseni, și mai nou Maramureș. În primii cinci ani de la lansarea programului au fost efectuate peste 4500 de consultații în peste 350 de sate şi cătune străbătute. Recent, cabinetul a revenit în județul Alba din zona Vișeul de Sus – Borșa unde, timp de 1 an, peste 1700 de persoane au beneficiat de consultații gratuite.
”În cei peste 6 ani de când funcționează cabinetul medical mobil, acesta și-a dovedit cu succes utilitatea. Ne încântă faptul că autoritățile publice au înțeles importanța proiectului nostru pentru oamenii din aceste zone și apreciem deschiderea lor. Împreună putem avea grijă de sănătatea locuitorilor județului Alba! – a menționat dl. Ionică Mocan, reprezentantul Asociației Rotary Club “Floare de colț” Abrud Câmpeni.
Cabinetul medical mobil este un autovehicul dotat cu necesarul obligatoriu pentru asigurarea unui consult medical general și dispune de un ecograf, EKG, spirometru, audiometru, dermatoscop, glucometru, oftalmoscop, otoscop etc.
Fundaţia Sensiblu este o fundaţie corporativă înfiinţată în anul 2002 de Sensiblu, cel mai mare lanţ de farmacii din România. De la începutul activităţii, Fundaţia Sensiblu s-a implicat în susţinerea femeilor şi copiilor victime ale violenţei domestice prin serviciile gratuite de consiliere socială, psihologică şi juridică şi
cazarea în adăpostul temporar. Din anul 2002, peste 5 500 de femei şi copii victime ale violenţei domestice au beneficiat de serviciile de consiliere, şi mai mult de 220 de persoane au fost găzduite în adapost. Fundaţia Sensiblu este acreditată conform legii ca furnizor de servicii sociale.
Clubul Rotary Abrud- Câmpeni Floare de Colţ s-a înfiinţat în anul 2011 şi este singurul club din cadrul Districtului 2241 România – Republica Moldova care activează în 2 oraşe, Abrud respectiv Câmpeni şi are în componenţa sa 19 membri.
Pe lângă Proiectul Sănatate prin Prietenie Clubul Rotary Abrud -Câmpeni Floare de Colţ desfaşoară şi alte proiecte în folosul comunităţilor din Munţii Apuseni.