Piata bauturilor racoritoare va depasi in acest an pragul de sase miliarde de lei, dupa o crestere de aproape 24% in ultimii cinci ani, pe fondul investitiilor masive in publicitate si al cresterii apetitului pentru consum al romanilor, se arata intr-un studiu de specialitate remis marti AGERPRES.
Analistii apreciaza ca profitul net al jucatorilor din piata va trece de 844 milioane lei in 2018, un nivel de aproape 3 ori mai mare fata de acum cinci ani.
“Piata s-a maturizat si a crescut constant in acesti ani, consolidarea sa fiind mai rapida in intervalul 2015 – 2018. Acest fapt este reflectat clar de cresterea de 750% a rezultatului net in ultimii 5 ani, acest indicator atingand in 2017 o valoare de peste 523 milioane de lei”, au precizat analistii de la KeysFin, realizatorii studiului.
Cel mai important jucator pe piata racoritoarelor din Romania este, in continuare, Coca-Cola HBC Romania SRL. Cifra de afaceri a companiei a crescut de la 1,83 miliarde lei in 2014 la 2,21 miliarde lei in 2017, reprezentand in prezent mai mult de 37% din piata.
In topul firmelor din piata bauturilor racoritoare, locul secund este ocupat de Quadrant Amroq Beverages SRL, firma controlata de PepsiCo. Compania a inregistrat in 2017 vanzari de 854,8 milioane de lei, in crestere cu 12,6% fata de anul 2016, ajungand la o cota de piata de 14%.
Podiumul este completat de Romaqua Group, cu o cifra de afaceri de 725,1 milioane lei. Compania a ajuns la o cota de piata de 12%, apropiindu-se astfel de nivelul inregistrat de Quadrant Amroq Beverages SRL.
Top 10 – cei mai importanti jucatori din piata bauturilor racoritoare este completat de La Festa International SRL, European Drinks, La Fantana, Carpathian Springs, Rio Bucovina SRL, Perla Harghitei si Alconor Company, cu afaceri cumulate ce au depasit 1,4 miliarde lei in 2017.
In prezent piata este foarte concentrata. Primii 10 jucatori, dintre cei 526 prezenti pe piata, acopera 87% din cifra de afaceri totala a pietei. Primii trei, Coca-Cola, Pepsi si Romaqua, au o cota de piata cumulata de 64%. 72% din piata bauturilor racoritoare este controlata de investitorii straini, olandezii (51%), polonezii (8,2%) si suedezii (4,6%) fiind cei mai importanti.
Datele financiare vin sa confirme, totodata, ca in conditiile in care comportamentul de consum tine in mare parte de impuls, afacerile din acest sector sunt strans legate de investitiile majore in promovare. Asocierea cu diverse evenimente, campaniile de promovare indoor si outdoor, spoturile radio si TV, prezenta activa pe canalele social media genereaza, in continuare, succesul in acest domeniu.
“Chiar daca ultimii ani au adus noi bauturi cu continut caloric redus, light, din ingrediente naturale, acestea nu au reusit, pentru moment, sa rastoarne trendurile. Consumul de bauturi racoritoare cu zahar continua sa fie in prim-plan, insa nu este exclus ca lucrurile sa se schimbe, mai cu seama ca, atat reglementatorii cat si firmele producatoare incearca sa impuna tot mai mult bauturile racoritoare slab calorice, precum Coca Cola Zero, Pepsi Light si Max sau apele cu arome”, au mai spus analistii.
Campaniile publicitare insista tot mai mult pe avantajele bauturilor fara zahar, pe consumul de racoritoare naturale. Un trend extrem de puternic in Occident care, in ultima perioada, se accentueaza si la noi. La fel cum s-a intamplat cu produsele alimentare, domeniu in care tot mai multi romani au devenit atenti la calitate si continutul caloric, este probabil ca in cativa ani, fenomenul sa influenteze semnificativ si piata bauturilor racoritoare, apreciaza analistii KeysFin.
Conform acestora, 2018 se anunta a fi cel mai bun an din ultimii cinci pentru producatorii de bauturi racoritoare. Dupa o primavara prelungita, marcata de ploi si vreme nu tocmai calda, preconizata extindere a sezonului estival spre luna septembrie va influenta in sens pozitiv afacerile firmelor din piata.
Studiul KeysFin are la baza datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finantelor.