Scutirea de TVA pentru tranzactii privind platile nu poate fi aplicata de un furnizor de servicii care doar da instructiuni bancilor in vederea efectuarii unor transferuri de bani.
Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a emis, pe 25 iulie 2018, decizia in cauza C-5/17 DPAS Limited. Cazul este relevant pentru prestatorii care opereaza in diverse sectoare, inclusiv banci, furnizori de servicii externalizate (procesatori de plati) si platforme FinTech.
Pe scurt, urmand opinia avocatului general de la inceputul anului, CJUE considera ca scutirea de TVA pentru plati nu se aplica transmiterii de instructiuni de plata (debitarea directa a unui cont bancar pentru un pacient care isi plateste medicul dentist).
De fapt, serviciile oferite de DPAS sunt de natura administrativa si limitate la transmiterea unei cereri catre institutia financiara/bancara relevanta pentru ca aceasta din urma sa efectueze transferul sumelor. Faptul ca DPAS initial primeste si apoi transfera banii prin intermediul conturilor bancare proprii nu este fost relevant in scopul aplicarii scutirii.
Situatia de fapt
DPAS elaboreaza, pune in aplicare si administreaza planuri de asistenta stomatologica in numele medicilor stomatologi, prin care, in baza unui mandat de debitare directa, colecteaza sumele lunare de la pacienti si le transmite dentistilor.
In fapt, DPAS da instructiuni bancii sa transfere suma stabilita din contul bancar al pacientului in contul bancar propriu si ulterior, DPAS cere bancii sale sa transfere mai departe suma catre contul bancar al dentistului, din care si-a retinut mai intai remuneratia cuvenita pentru serviciul prestat.
Intrebarea la care a raspuns CJUE a fost daca serviciul prestat de DPAS reprezinta o operatiune privind viramente sau plati scutita in temeiul articolului 135 alineatul (1) litera (d) din Directiva de TVA a UE. In mod specific este mentionat faptul ca serviciul nu presupune debitarea sau creditarea de catre DPAS a conturilor bancare, dar care este esential pentru transferul respectiv.
Decizia
CJUE a urmat in principiu opinia avocatului general, sustinand ca serviciul prestat de DPAS nu se califica pentru scutire. Curtea a considerat ca acest serviciu, desi esential pentru efectuarea platii, este de natura administrativa si nu produce modificarile juridice si financiare care caracterizeaza transferul unei sume de bani.
Aceasta a sustinut ca DPAS efectueaza doar o etapa prealabila operatiunii privind platile si viramentele si nu procedeaza ea insasi la efectuarea transferurilor sau la materializarea in conturile bancare vizate a sumelor de bani convenite in cadrul planurilor de asistenta stomatologica in discutie in litigiul principal, ci solicita institutiilor financiare interesate sa efectueze aceste transferuri.
Un alt argument important adus de CJUE, nementionat de catre avocatul general, a fost ca DPAS nu este responsabila de refuzul sau de anularea mandatului de debitare direct, acesta fiind obligatia pacientului.
Cu alte cuvinte, DPAS nu si-a asumat nici o responsabilitate de a transfera mai departe sumele cuvenite dentistului (daca pacientul nu avea disponibil in cont suma necesara a fi debitata direct, DPAS nu avea obligatia sa transfere banii dentistului si, ulterior, sa deconteze sumele cu acesta).
Mai mult, in cazul DPAS, nu exista nici o dificultate cu privire la determinarea bazei impozabile. Unul din motivele pentru care serviciile financiare sunt scutite de TVA de legislatia comunitara este pentru a depasi dificultatile legate de stabilirea bazei impozabile si a TVA deductibile, situatii des intalnite (si inerente) in cazul acestor servicii.
Implicatii
Urmarind tendinta cazurilor analizate de CJUE in ultimii ani, aceasta decizie confirma inca o data ca scutirea de TVA pentru tranzactii privind viramentele/platile trebuie interpretata strict, rezultand intr-o aplicabilitate limitata.
Impactul semnificativ este acela ca multe servicii esentiale care au loc in procesul de efectuare a platilor, inainte ca transferul intre conturile bancare sa fie efectiv materializat, nu pot beneficia de scutirea de TVA. Aceasta decizie este relevanta pentru furnizorii de servicii financiare (in special cele externalizate si cele care sunt parte a platilor cu cardul), sporind riscul ca serviciile prestate de acestia sa fie subiect de TVA.
Totusi, decizia poate aduce beneficiul deducerii TVA, mai ales pentru furnizorii care au clienti straini europeni.
Entitatile (cum ar fi bancile) care nu beneficiaza de dreptul integral de deducere a TVA vor suporta costuri suplimentare, in cazul in care nu vor transfera acest cost catre consumatorul final.
Acelasi lucru se va intampla daca furnizorii de servicii de procesare plati vor factura direct consumatorului final (care va suferi un cost suplimentar). Oricum, in cazul in care furnizorii de servicii de procesare plati factureaza direct o entitate cu drept integral de deducere (de exemplu magazinele online), aceasta decizie n-ar trebui sa afecteze aceste persoane avand in vedere dreptul lor integral de deducere.
CJUE reitereaza ca scutirea nu ar trebui limitata pentru a fi aplicata doar de catre banci si institutii financiare. Este totusi neclar cine altcineva este capabil sa ofere un serviciu de plata care sa se incadreze in respectiva scutire de TVA. Cu exceptia bancilor, majoritatea partilor care intervin in procesul de plata nu debiteaza/crediteaza conturile bancare.
Aceasta decizie este cu atat mai relevanta in lumina Directivei privind serviciile de plata (PSD 2) care va aduce noi participanti la masa. Este foarte posibil ca toti acesti furnizori sa trebuiasca sa impoziteze serviciile prestate. De exemplu, conform PSD 2, mai multe parti au voie sa dea instructiuni pentru plata (furnizorii de servicii de initiere a platii).
Deoarece acestia nu executa ei insisi platile, ar trebui, in principiu, sa perceapa TVA de la consumatori (banci, comercianti online sau persoane fizice).
