Cluj-Napoca, 24 iulie 2018 – Potrivit Sunimprof Rottaprint, cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive din România, cererea companiilor din țară și din străinătate pentru etichetele pe suport reciclabil, liner PET, a crescut cu 300% în primele șase luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2017. În perioada menționată, cele mai multe solicitări pentru acest tip de etichete au provenit de la clienții din Germania.
Sunimprof Rottaprint realizează etichete autoadezive pe liner PET din anul 2012. Această tehnologie crește productivitatea procesului de etichetare, deoarece linerul PET este mai subțire și mai rezistent comparativ cu hârtia siliconată, folosită ca suport obișnuit. De asemenea, spațiul necesar pentru transportul și depozitarea rolelor de etichete – scade cu cel puțin 10%, având în vedere dimensiunea mai mică a materialului.
Conform reprezentanților companiei, acest tip de etichete poate fi utilizat în orice industrie, inclusiv pentru utilajele clasice de etichetare. Prețul unei etichete pe suport liner PET este același ca al unei etichete pe suport obișnuit.
„Produsele eco-friendly sunt o prioritate pentru noi și căutăm opțiuni pentru a putea recicla o mare parte din deșeul pe care îl producem. La nivelul pieței, există tendința de a găsi soluții pentru a impacta cât mai puțin mediul în care trăim și aici ne putem gândi la tot lanțul de producție: realizarea materialelor, livrarea acestora la client, rezidurile care rămân după tipărirea etichetelor și după aplicarea acestora pe produs. Furnizorii noștri dezvoltă mereu astfel de materiale, aliniindu-se tendințelor globale”, a declarat Cristi Nechita-Rotta, director general Sunimprof Rottaprint.
Nevoia tot mai mare de protecție a mediului a determinat Sunimprof Rottaprint să caute în permanență soluții cu responsabilitate față de mediu în desfășurarea activității. Din luna mai 2018, Sunimprof Rottaprint deține o certificare FSC (Forest Stewardship Council), care atestă faptul că materialele folosite pentru producerea anumitor etichete provin din surse controlate, mai exact din păduri gestionate durabil pe criterii sociale, economice și ecologice.
Despre Sunimprof Rottaprint
Sunimprof Rottaprint este cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive din România. Cu o experiență de 27 ani, compania cu sediul în Apahida, jud. Cluj, deține în prezent 4 centre logistice în România: Timișoara, Brașov, Ilfov, Pașcani și 2 centre logistice în Ungaria și Germania, în care lucrează peste 250 de angajați. În 2017, Sunimprof Rottaprint a livrat produse în 14 țări din Europa, Asia și Statele Unite ale Americii.