OPTEX, lider mondial în dezvoltarea de soluții de detecție, anunţă disponibilitatea în România a senzorului SL-200TNR. Dedicat protejării căilor de acces, zonelor deschise sau perimetrelor de mici dimensiuni, senzorul emite un fascicul activ pe distanţa maximă de 30m, alimentarea realizându-se prin intermediul unor baterii încorporate.

Caracteristică unică: Sniper View Finder

Noile lentile ale senzorului Optex au un nivel ridicat de vizibilitate, pentru un aliniament optic facil. Astfel, chiar dacă soluţia urmează să se instaleze pe distanţe mai lungi, este posibilă o instalare optimă care să genereze rezultate stabile într-un timp redus. Acest proces implică o singură persoană ce are la dispoziţie şi două sisteme de asistare, unul vizual şi unul auditiv.

Controlul puterii

Pentru a reduce puterea generată de cele două raze IR, atunci când senzorul este folosit pentru a securiza spaţii de mici dimensiuni, utilizatorii pot să activeze funcţia A.T.P.C (Auto Transmit Power Control). Aceasta ajustează în mod automat puterea senzorului, păstrând însă un nivel maxim de performanţă şi crescând autonomia bateriilor. Sistemul reduce de asemenea numărul alarmelor false cauzate de ceaţă, de îngheţ, sau de păsări.

Fără alimentare externă

Senzorul a fost proiectat pentru a fi alimentat cu baterii cu lithium tip D, dar este compatibil şi cu modele CR123, datorită suportului opţional CRH-5. Două baterii tip D, încorporate în receptor şi în transmiţător, pot asigură o autonomie de până la cinci ani. Procesul de înlocuire al bateriilor se realizează facil şi simplu, locaşul aflându-se în partea din faţă a fasciculului.

 

 

Sistem de protecţie hibrid

Pentru scenariile de securitate în care receptorul este amplasat aproape de principala sursă de alimentare, dar transmiţătorul se află într-o zonă în care este necesară o conexiune wireless, se poate folosi un convertor PCU-5.

 

 

Despre Optex

OPTEX Co., Ltd este lider global în dezvoltarea de soluții de detecție, senzorii OPTEX dedicați supravegherii de interior și de exterior fiind distribuiți la nivel mondial. Printre produsele lansate se numără atât detectoare cu fir și wireless, cât și senzori specializați cu rolul de a activa sistemele CCTV. De asemenea, OPTEX este dezvoltatorul unui detector laser de clasa I, dedicat celor mai rafinate integrări de sisteme de securitate. De la lansare și până acum, OPTEX și-a construit reputația la nivel mondial de producător de produse și tehnologii inovative și de calitate. Mai multe detalii la: http://www.optex-europe.com/products/.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here