“Micii Sanitari” este un proiect educațional care face parte din Programul Național ”Children Health and Rights” al departamentului de Sănătate Publică al Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) și se desfășoară anual în majoritatea centrelor locale membre FASMR. Acesta oferă copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani din mediul rural și urban oportunitatea de a căpăta abilități și cunoștințe din domeniul educației sanitare, precum: noțiuni fundamentale despre anatomia și fiziologia organismului uman,  manevre de bază în prim ajutor în caz de urgențe și, cel mai important, justificarea și exemplificarea sintagmei „STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS”.

 

Proiectul are 2 etape: prima etapă locală și a doua națională. La etapa națională participă câte 6 elevi, câte doi din fiecare clasă, începând de la clasa a II-a până la clasa a IV-a, însoțiți de voluntarii care au ajutat la pregătirea lor. Anul acesta etapa națională va avea loc la Târgu Mureș în perioada 12-14 Iulie și va fi găzduită de Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș. Elevii vor susține un test ce are ca scop evaluarea cunoștințelor acumulate, iar cei cu rezultatele cele mai bune vor fi premiați. De asemenea, copiii se vor bucura de un program social care îi va ajuta să își îmbunătățească abilitățile de comunicare și interacțiune socială.

 

Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR) este o organizaţie studenţească, independentă, non-guvernamentală şi apolitică care reprezintă interesele profesionale, ştiinţifice, sociale şi culturale ale studenţilor medicinişti. FASMR este membră cu drepturi depline IFMSA (International Federation of Medical Students’ Associations). Înfiinţată în 1994, FASMR reprezintă interesele comune a peste 25.000 de studenţi medicinişti din 10 centre universitare din ţară în relaţia cu autorităţile statului, cu universităţile din care fac parte şi cu ceilalţi parteneri externi. Misiunea Federaţiei este de reprezenta studenţii medicinişti din întreaga ţară şi de a oferi consiliere şi ajutor comunităţilor din care facem parte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here