Întotdeauna alături de oameni, Catena-Farmacia inimii a susținut evenimentul „Roaring 20s” Edelweiss Dinner, cel mai important eveniment caritabil al anului organizat de HOSPICE Casa Speranţei. Partener de tradiție al tuturor evenimentelor organizate de fundație, Catena a fost și în 2018 alături de copiii şi adulţii care suferă de boli incurabile. Astfel, datorită generozității Catena și a celorlalți parteneri, HOSPICE Casa Speranţei va putea asigura 14 zile de internare în unitățile cu paturi ale organizației pentru 120 de pacienți, 1.700 de vizite multidisciplinare la domiciliul pacienților și 2.500 de participări în centrele de zi.
1
„Roaring 20s” Edelweiss Dinner – Artă și fapte bune pentru copiii și adulții care înfruntă un diagnostic incurabil
La „Roaring 20s” Edelweiss Dinner, eveniment ce a avut loc la restaurantul Flavours in the Garden, au participat peste 250 de invitați de marcă: Prințul Grigore Ghyka, Nicholas de Roumanie, ambasadorul Statului Israel în România, Excelența Sa, doamna Tamar Samash, Consulul Republicii Chile în România, Rodrigo Guzmán Barros, doamna Gladys Abankwa-Meier-Klodt, soția ambasadorului german la București, dr. Diana Loreta Păun, Consilier de Stat – Departamentul Sănătate Publică ş.a. Prezentatorii serii dedicate îngrijirii paliative au fost jurnaliștii Sanda Nicola și Mihai Rădulescu, iar regizorul şi coregraful Răzvan Mazilu a oferit invitaților o călătorie în lumea strălucitoare a anilor ’20. Atmosfera a fost întreținută de Smoothie & The Urbans și de Bianca Oneț. A fost o seară cu artă și cu fapte bune, în beneficiul miilor de copii și adulți care înfruntă un diagnostic incurabil.
În cadrul evenimentului caritabil au avut loc și licitații, în beneficiul HOSPICE Casa Speranței. Graham Perolls, președintele fondator al HOSPICE Casa Speranței, și Mirela Nemţanu, CEO, au mulțumit Catena și celorlalți parteneri pentru sprijinul şi susţinerea arătate, fără de care ajutarea copiilor și adulților care suferă de boli incurabile nu ar fi putut fi posibilă. De peste 25 de ani, HOSPICE Casa Speranței oferă sprijin gratuit şi necondiţionat pentru aproximativ 22.000 de pacienţi şi familiile acestora.
Partener tradițional al HOSPICE Casa Speranței, Catena a fost laureată în 2017 cu Hospice Champion Award, drept recunoaștere pentru sprijinul acordat fundației de-a lungul timpului. Catena este aproape de oamenii care au nevoie de ajutor și prin alte proiecte pe care le susține din inimă, precum Salvați Copiii România, OvidiuRo și Fundația Light into Europe. În ultimii ani, în urma implicării majore în astfel de evenimente, Catena a primit numeroase premii, trofee si distincții de excelență, toate menite să arate că Farmacia inimii este, în permanență, alături de toți românii.