București, 16.04.2018 – CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator pe termen lung de parcuri industriale și logistice premium din România și Europa Centrală și de Est, a început lucrările de construcție în CTPark Cluj II, un nou parc logistic situat în apropiere de
Cluj-Napoca, în localitatea Florești. Proprietatea va avea o suprafață totală închiriabilă de 30.000 m² și va fi finalizată în trei etape, cu livrarea integrală programată pentru luna decembrie 2018. Acesta este cel de-al doilea parc logistic și industrial deținut de CTP în județul Cluj, după CTPark Cluj I.
CTP continuă să crească în ritm accelerat la nivel național și va livra un alt parc logistic premium în județul Cluj, până la finalul acestui an. CTPark Cluj II va fi finalizat în trei etape, după cum urmează:
- Prima etapă se va încheia în august 2018 și va consta în construirea a aproximativ 8.000 m², deja închiriați de unul dintre clienții strategici ai CTP;
- Cea de-a doua fază se va finaliza în octombrie 2018, când vor fi livrați circa 11.000 m². Acest spațiu este disponibil pentru închiriere;
- Cea de-a treia și ultima etapă va lua sfârșit în decembrie 2018, când va fi finalizat un alt spațiu logistic cu suprafața de 11.000 m². Acest spațiu este, de asemenea, disponibil pentru viitorii chiriași.
“Partea de vest a țării, și județul Cluj în special, se dezvoltă rapid din punct de vedere economic. Cererea pentru spații industriale și logistice este la unul dintre cele mai ridicate niveluri pe care
le-am văzut în ultimii ani, așadar CTP se adaptează pentru a răspunde nevoilor chiriașilor existenți și viitori. CTPark Cluj II va include doar clădiri de clasă A, iar serviciile oferite aici vor fi de cea mai bună calitate, așa cum ne-am obișnuit clienții din toate parcurile pe care le deținem. Suntem nerăbdători să continuăm dezvoltarea portofoliului CTP, menținând astfel poziția companiei de lider de piață în România”, a declarat Emilian Dascălu, Director de Construcții al CTP România.
Spațiile din CTPark Cluj II vor fi utilizate pentru activități de depozitare și de producție. Cei
22.000 m² disponibili pentru închiriere se află într-un singur depozit cu compartimentare flexibilă, care permite împărțirea spațiului în suprafețe de mărimi diferite, în funcție de nevoile clienților, de la
1.500 m² până la 10.500 m².
În județul Cluj, CTP a finalizat dezvoltarea CTPark Cluj I, un parc logistic cu o suprafață totală închiriabilă de 33.500 m², situat la 13 kilometri de centrul municipiului Cluj-Napoca, în apropierea aeroportului. Depozitul care a fost terminat în noiembrie 2017 este ocupat de unul dintre clienții strategici ai CTP, retailerul Profi.
Despre CTP
CTP este un dezvoltator și administrator full-service de proprietăți comerciale, specializat în livrarea și managementul parcurilor de business high-tech personalizate pentru companii internaționale și locale de prim rang, care fac investiții strategice noi sau își extind operațiunile în Europa Centrală și de Est. CTP deține CTPark Network, cel mai mare sistem integrat premium de parcuri de afaceri din Europa Centrală, cu mai mult de 4,5 milioane de metri pătrați de spații de clasa A, în peste 80 de puncte strategice.
În România, CTP este cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasă A, cu peste 700.000 m² suprafață închiriabilă situați în zece orașe: Arad, București,
Cluj-Napoca, Deva, Ineu, Pitești, Salonta, Sibiu, Timișoara și Turda.