Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, , salută intrarea în vigoare, la 1 aprilie 2018, a noilor norme privind asigurarea portabilității transfrontaliere a serviciilor de conținut online în cadrul spaţiului comunitar. Prin intermediul aplicării acestui regulament, cetățenii europeni vor avea acces la conținutul online la care sunt abonați în propria țară pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Obiectivul noilor norme în materie de portabilitate este de a garanta că europenii care cumpără sau se abonează la servicii digitale online, precum difuzarea de filme, transmisii de evenimente sportive sau muzică, cărți electronice sau jocuri, au acces la acestea și când călătoresc sau locuiesc temporar în alte state membre.

 

„Acest regulament deschide noi posibilități pentru cetățeni și, în același timp, îi protejează pe creatorii de conținut. Salutăm introducerea acestei măsuri care crește potențialul pieței unice digitale europene și asigură mobilitatea necesară abonaților. Spre exemplu, de acum încolo, toţi românii care sunt abonați la platformele online ale unor televiziuni românești vor putea să vizioneze conţinutul oferit de acestea chiar dacă pleacă pentru o perioadă scurtă peste hotare. De asemenea, turiștii sau românii din diaspora care vin în vacanțe în România vor putea beneficia de platformele online la care erau deja abonați“, a explicat măsura ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, care a contribuit în calitate de raportor al Grupului S&D la realizarea acestei măsuri în perioada în care activa ca deputat în Parlamentul European.

 

Informaţii suplimentare

Ca istoric al acestei problematici, în decembrie 2015, Comisia Europeană a propus un regulament pentru a extinde accesul persoanelor care călătoresc în Uniunea Europeană la conținutul online. Aceasta era prima propunere legislativă din cadrul strategiei privind piața unică digitală, care a fost completată, în septembrie 2016, de adoptarea unor norme moderne în materie de drepturi de autor, pentru a spori diversitatea culturală în Europa și conținutul disponibil online, oferind, în același timp, norme mai clare pentru toți actorii din mediul online.

 

De aceste reglementări vor beneficia pe de o parte cetățenii UE, care vor avea astfel acces transfrontalier la abonamentele lor, iar pe de altă parte furnizorii acestor servicii, care vor putea asigura portabilitatea acestora fără a fi nevoiți să achiziționeze licențe diferite pentru fiecare stat. Nu sunt prevăzute limite de timp pentru utilizarea portabilității, iar furnizorii de conținut online nu sunt autorizați să perceapă costuri suplimentare pentru serviciile transfrontaliere portabile. Regulamentul este obligatoriu pentru serviciile cu plată. Furnizorii de conținut gratuit pot decide să participe pentru a beneficia de noile norme, însă nu sunt obligați să o facă.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here