În ultimele 6 luni, 160 de liceeni din 9 județe (Argeș, București, Iași, Ilfov, Prahova, Suceava, Vaslui, Vrancea) au lucrat alături de mentori Microsoft pentru a crea produse de tehnologie, de la jocuri complexe care i-au uimit pe specialiștii din industria de gaming, până la un sistem autonom low-cost de detectare și monitorizare a calității apei sau o aplicație de productivitate care vine în sprijinul elevilor, studenților și profesorilor, pentru a-i ajuta să-și organizeze mai bine timpul și prioritățile școlare.
8 dintre aceste produse (create de 55 de elevi finaliști, dintre care 23 de fete și 32 de băieți) au fost prezentate în cadrul evenimentului final al programului (www.openingopportunities.ro), ajuns la a patra ediție. Demo Days s-a desfășurat între 23-25 martie, iar echipele finaliste și-au prezentat proiectele la sediul Microsoft România și au povestit despre experiența din ultimele luni alături de mentorii și prietenii programului.
Programul de mentorat finanțat prin inițiativa globală Microsoft YouthSpark și creat și derulat de Asociația Techsoup cu sprijinul ANBPR a avut ca scop principal dezvoltarea cunoștințelor de programare (computer science), a abilităților de comunicare și lucru în echipă pentru elevii de liceu și exersarea abilității lor de a dezvolta un produs de tehnologie de la idee la prototip funcțional sau produs gata de lansare publică.
Programul Opening Opportunities a debutat în 2013, ca un program de mentorat bazat pe dezvoltare personală și orientare în carieră, și a evoluat către o platformă de dezvoltare în domeniul tehnologiei. În cele patru ediții, Opening Opportunities a adus tehnologia în viețile a peste 7.000 de liceeni care au participat la mai mult de 100 de evenimente locale, facilitate de biblioteci și licee. Peste 1.700 liceeni cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani, din peste 50 de licee din România au lucrat alături de 150 de mentori voluntari ai Microsoft România și au dezvoltat mai mult de 50 de proiecte tehnice, fie că au fost website-uri, aplicații de mobil și desktop, jocuri de calculator sau proiecte de robotică.
Pe 24 martie 2018, juriul format din Elena Coman (Director programe, Techsoup), Ioana Culic (Technical and Business Development Manager, Wyliodrin), George Diță (Chief product office, WiseUp), Andrei Istrate (Co-founder, RGDA & GameDev Academy) și Nicoleta Nuțu (Partner Development Manager – Breadth ISV, Microsoft) a decis acordarea următoarelor premii:
Premiul juriului pentru proiecte de gaming – Jocul „A Malicious Story”
Jocul „A Malicious Story” este un side-scroller care încurajează interacțiunea dintre jucător și narator, iar experiența fiecărui jucător este unică și duce la un alt deznodământ al jocului. Proiectul a fost dezvoltat de Vasile Flutur (17 ani), Ștefana Arina Tabușcă (17 ani), Cristian Ou (17 ani) și Gabriel Nicuțari (17 ani), toți patru fiind elevi ai Colegiului Național “Petru Rareș” din Suceava.
„Opening Opportunities 4.0 a însemnat pentru mine o șansă. O șansă de a ajuta o echipă de elevi de liceu să creeze un proiect din stadiul de idee și până la un produs finit, șansă pe care eu nu am avut-o în timpul liceului. Munca și dedicarea lor au dat roade și le-au oferit premiul juriului la secțiunea Gaming, lucru pentru care merită toate felicitările și aprecierea,” Constantin Aparaschivei, Suppport Escalation Engineer, Microsoft România și mentor în cadrul proiectului.
Premiul juriului pentru proiecte de interes general – Aplicația „Learnify”
“Learnify” este o aplicație Android de productivitate care vine în sprijinul elevilor, studenților și profesorilor, pentru a-i ajuta să-și organizeze mai bine timpul și prioritățile școlare. La ea au lucrat 8 liceeni din Rădăuți, Iași, Suceava și București: Andrei Mircea Lupuleasa (16 ani), Andreea Petruța Brădățanu (17 ani), Alexandra Neagu (16 ani), Bianca Curelaru (18 ani), Mihnea-Ștefan Voronca (19 ani), Bogdan Foca (16 ani), Elisabeta Dima (17 ani) și Andrei Mutescu (19 ani).
Prima versiuni a Learnify poate fi deja descărcată și testată, fiind disponibilă online aici: testează Learnify
„Proiectul Opening Opportunities e un exemplu de creativitate și oferă ocazia elevilor de a arăta ce pot realiza dacă li se oferă posibilitatea. Ca mentor, este o experiență nouă și reprezintă ocazia de a lua contact cu noua generație. Pentru elevi, proiectul înseamnă a lucra separat prin task-uri individuale, dar și a contribui la un proiect mai mare prin colaborare, ceea ce îi ajută să-și conștientizeze contribuția personală la rezultatul final,” Dan Vasilescu, Partener Technical Advisor, Microsoft România și mentor în cadrul proiectului.
De asemenea, liceenii și-au votat între ei proiectele și au ales ei înșiși Premiile Publicului:
Premiul publicului pentru proiecte de gaming – Jocul „Purple”
„Eu și echipa mea am creat un joc ce ajută copiii să înțeleagă prin ce trece o persoană cu autism. Am lucrat la acest joc în jur de 6 luni și consider că a meritat fiecare oră de implicare. Participarea la Opening Opportunities a fost o experiență extraordinar de plăcută și interesantă. Eu le recomand din tot sufletul tuturor liceenilor pasionați de IT sau care au o cauză anume pentru care luptă să profite de această ‘oportunitate’, căci strigătul lor va fi cu siguranță auzit.” – Roxana-Cristina Alexii, manager de proiect, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național Garabet Ibrăileanu din Iași.
Proiectul a fost dezvoltat de Alexandru Anița (16 ani), Alexandru Oloieri (18 ani), Oana-Laura Poenaru (15 ani) și Roxana-Cristina Alexii (18 ani). Trei dintre membrii echipei sunt din Iași, Oana Poenaru fiind din Râmnicu Vâlcea.
Premiul publicului pentru proiecte de interes general – Sistemul „Project Calypso”
“Project Calypso este un sistem inteligent, autonom și low-cost de analiză a calității apei, gândit sub forma unei geamanduri. El poate ajuta atât instituții publice, cât și companii private pentru a monitoriza apele și a detecta sursele de poluare. Opening Opportunities a reprezentat o șansă unică de a vedea cum se lucrează în domeniul IT, de a cunoaște noi persoane și de a învăța cum să lucrăm eficient în echipă.” – Ștefan Șovea, manager de proiect, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național Petru Rareș din Suceava.
Proiectul a fost implementat de o echipă din Suceava formată din Ștefan Șovea (18 ani), Elena Grădinaru (17 ani), Andrei Ventuneac (18 ani).
Opening Opportunities a fost premiat la sfârșitul anului trecut de Comisia Europeană, fiind marele câștigător la categoria Digital Skills for Education în cadrul European Digital Skills Awards 2017 și a fost recunoscut pentru metodologia inovativă.
Echipa Asociației Techsoup a creat modelul educațional de intervenție și coordonează echipa de mentori și derularea proiectului. „Suntem foarte recunoscători mentorilor și culturii de voluntariat din Microsoft, compania alături de care am inițiat și dezvoltat acest proiect până acum. Am adus la maturitate un model educațional validat de premii internaționale, dar mai ales de evoluția elevilor de liceu cu care lucrăm. Aceștia reușesc pe baza modelului să creeze produse pe care toată lumea le apreciază pentru maturitatea și seriozitatea dezvoltării lor. Sunt absolut convinsă că din Opening Opportunities va crește primul joc-cult al României,” a spus Elena Coman, director de programe al Asociației Techsoup.
Alte detalii: www.openingopportunities.ro, www.facebook.com/OpeningOpportunities
——————————–
Despre Microsoft
Fondată în 1975, compania Microsoft (Nasdaq “MSFT”) este liderul mondial în software, servicii, dispozitive şi soluţii ce ajută oamenii şi companiile să îşi atingă pe deplin potenţialul. Pentru mai multe informaţii, noutăţi şi perspective de la Microsoft, vă rugăm să vizitaţi Microsoft News Center la adresa http://news.microsoft.com.
Despre Asociația Techsoup
Din 2010, Asociația Techsoup creează și oferă resurse IT și experiențe de învățare a tehnologiei pentru organizații nonprofit, tineri și profesori. Credem că tehnologia contribuie la o societate deschisă și democratică, de aceea ne-am propus să facem tehnologia accesibilă, ușor de înțeles și familiară celor care sunt motorul schimbării sociale în România. Asociația facilitează accesul la soluții software, cloud și traininguri de tehnologie pentru peste 2.500 de organizații neguvernamentale și creează zi de zi, alături de tineri, învățători și profesori de informatică, experiențe educaționale care să pună accentul pe predarea informaticii aplicate. Mai multe despre misiunea organizației și proiectele Asociației Techsoup pe www.asociatiatechsoup.ro
Despre Microsoft YouthSpark
Anual, peste 10.000 de tineri beneficiază de programele susținute prin Microsoft YouthSpark în România – cum sunt DreamSpark, Microsoft Student Partners, Imagine Cup, Innovation Labs și Opening Opportunities – centrate pe practici de educație non-formală, cu scopul de a crea competențe practice în rândurile beneficiarilor, în parteneriat și în completarea a ceea ce se întâmplă în sistemul educațional.
Despre ANBPR
Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) s-a înfiinţat în anul 1990 din dorinţa bibliotecarilor de a-şi exprima şi apăra interesele profesionale în cadrul unei structuri organizate, capabilă să acţioneze ca for de dezbateri profesionale prin care să susţină evoluţia profesiei şi ca structură de reprezentare în relaţia cu factorii de decizie. Asociaţia numără peste 3000 de membri, are filiale judeţene cu distribuţie naţională şi desfăşoară o activitate constantă de la infiinţare. Bibliotecile care susțin activ programul Opening Opportunities în 2017 sunt Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” – Vâlcea, Biblioteca Municipală „Stroe S. Belloescu” – Bârlad, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” – Iași, Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” – Suceava.