Konica Minolta Business Solutions România, furnizor de top de servicii complete de management al informațiilor, a obținut certificarea de Microsoft Gold Partner pe competența Small and Midmarket Cloud Solutions.

Certificarea confirmă expertiza tehnică și competențele Konica Minolta în dezvoltarea și implementarea de soluții inovatoare, de tip cloud, de management al documentelor și automatizare a proceselor de lucru, soluții bazate pe platforma Microsoft.

Statutul de Partener Gold reflectă evoluția companiei Konica Minolta pe parcursul celor peste 5 ani de parteneriat cu Microsoft. Certificarea de Partener Gold Microsoft a avut la bază evaluarea performanței în vânzări (numărul și dimensiunea proiectelor implementate, bazate pe platforma Microsoft Office 365), a capabilităților tehnice ale echipei Konica Minolta (prin promovarea unui set de examene) și recomandările oficiale din partea clienților.

În rândul acestor proiecte implementate, se numără: soluții de management al documentelor şi automatizare a fluxurilor de lucru, soluții de arhivare electronică în cloud, soluții de registratură electronică, soluții personalizate pentru centralizarea și gestionarea solicitărilor de credite de consum și soluții de optimizare a activității prin migrarea anumitor operațiuni în cloud (ex.: sistemul de e-mail, stocarea și regăsirea documentelor). Toate soluțiile au fost personalizate pentru a îndeplini necesitățile specifice ale clienților, prin extinderea funcţionalităților oferite de platforma Microsoft Office 365.

Concentrarea pe soluțiile de tip cloud a venit ca răspuns direct la nevoile exprimate de clienții din companii mici și mijlocii, Konica Minolta oferind, în consecință, soluții flexibile de management al informației pentru creșterea productivității, planuri de bugetare predictibile și un parteneriat de încredere și durabil. Prin integrarea platformelor cloud de la Microsoft cu sistemele și aplicațiile tradiționale de la Konica Minolta, clienții beneficiază de soluții complete și coerente în ceea ce privește managementul informației.

Statutul de Partener Gold Microsoft oferă specialiștilor Konica Minolta acces la cele mai noi produse Microsoft și resurse avansate de training pentru a furniza permanent clienților cele mai moderne tehnologii și servicii de înaltă calitate.

Competența Gold obținută este deosebit de importantă pentru noi, în special datorită faptului că certifică succesul soluțiilor pe care le-am implementat la clienți până în prezent. Ne preocupăm permanent să oferim soluții personalizate, construite astfel încât să respecte și să optimizeze modelele de business și procesele pe care clienții noștri le utilizează, indiferent de industria în care activează – furnizori de servicii financiare, medicale, producție și distribuție, inginerie, media și advertising, pharma, administrație publică locală. Faptul că această nouă certificare este din zona Cloud confirmă faptul că portofoliul nostru de soluții și servicii este aliniat cu cerințele de flexibilitate tehnică și predictibilitate bugetară pe care clienții le așteaptă de la un furnizor de servicii complete de management al informațiilor.”, a declarat Andreea Mocanu, IT Services Manager în cadrul Konica Minolta Business Solutions România.

Konica Minolta Business Solutions România a mai obținut următoarele certificări Microsoft: Microsoft Silver Partner pentru Small and Midmarket Cloud Solutions în anul 2016, Silver Content & Collaboration Partner în 2015 și Silver Midmarket Solution Provider în anul 2013.

Microsoft Partner Network este un program global de parteneriate în domeniul tehnologiei ce recunoaște competențele și expertiza companiilor cu privire la soluții bazate pe tehnologiile Microsoft.

Despre Konica Minolta Business Solutions România

Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată pe 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc. Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi rețeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa de peste 25 ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. La fel ca în anii precedenţi, rezultatele anului 2016 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.

Konica Minolta Business Solutions România distribuie şi asigură servicii pentru echipamente multifuncţionale, faxuri, imprimante, echipamente de tipar digital şi oferă Servicii Optimizate de Imprimare bazate pe soluţii complete de management al documentelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here