Căutările de locuri de cazare pentru tineri care urmează studii departe de casă au început anul acesta mai devreme decât în alți ani, încă de la începutul verii, în contextul cererii foarte mari în raport cu spațiile disponibile. Toate locurile din campusul rezidențial privat West Gate Studios din portofoliul Genesis Property, companie fondată de Liviu Tudor, au fost astfel ocupate într-un timp record anul acesta, cu mult înainte de începerea școlii, iar mulți tineri rămân în continuare pe lista de așteptare.

 

West Gate Studios, primul campus rezidențial privat pentru tineri din România, dispune în total de 1.700 de locuri în 850 de studiouri și apartamente. Pentru a oferi spații de cazare la cele mai înalte standarde, Genesis Property investește constant în dezvoltarea și modernizarea campusului. În acest an, investițiile totale se ridică la peste jumătate de milion de euro, inclusiv în facilități care vor crește gradul de confort al tinerilor. Astfel, aproximativ 300.000 de euro sunt alocați pentru facilități noi precum un teren de sport multifuncțional, un sistem digital de trasabilitate a vizitatorilor, crearea unui tur virtual al întregului campus prin scanare 3D și reamenajarea spațiilor de petrecere a timpului liber și socializare. Acestea se adaugă investiției anuale de aproximativ 250.000 de euro în reamenajarea și aducerea la standardele inițiale a camerelor care se eliberează.

 

„Spațiile de cazare pentru tineri au fost mai căutate ca niciodată anul acesta, perioada verii fiind în mod tradițional cea mai activă, în perspectiva începutului de an universitar. Mai ales după anii pandemiei care au limitat foarte mult socializarea, tinerii caută tot mai mult să se integreze într-o comunitate vibrantă, unde pot găsi alți oameni cu pasiuni și interese comune și pot avea parte de experiențe și interacțiuni care se potrivesc stilului lor de viață. Această tendință se vede și în alegerile pe care le fac când vine vorba de job sau de locuința lor, mai ales în primii ani într-un oraș nou, iar în West Gate Studios găsesc confortul, facilitățile și opțiunile pentru petrecerea timpului liber pe care și le doresc, în condiții moderne și la prețuri asemănătoare cu cele de anul trecut”, a spus Cristian Slave, General Manager, West Gate Studios.

 

La mare căutare în acest an au fost apartamentele Junior Suite, cu o suprafață de peste 35 mp, camere cu aer condiționat, balcon și chicinetă proprie. Printre facilitățile cele mai căutate sunt biblioteca modernă, sălile de studiu confortabile, internetul de mare viteză, piscina și sala de fitness. În plus, cei mai mulți locuitori ai campusului West Gate Studios apreciază accesul facil la metrou, dar sunt interesați și de aspecte legate de sustenabilitatea spațiilor de cazare.

 

„Sustenabilitatea este un subiect extrem de important pentru tineri, care sunt tot mai interesați de modul în care va arăta societatea în viitor. Își doresc să participe la evenimente legate de protejarea mediului înconjurător, astfel că, în anul universitar 2024-2025, vom veni și mai mult în întâmpinarea nevoilor lor prin organizarea de campanii de colectare a echipamentelor electronice și hainelor, de reducere a consumurilor de energie, de reciclare și reutilizare a bateriilor, hainelor și PET-urilor. În fiecare an, ne străduim să integrăm noii rezidenți în comunitatea strânsă a campusului construită în jurul unor valori sociale solide”, a spus Mihnea Tudor, Community Manager în cadrul West Gate Studios.

 

În plus, West Gate Studios a făcut tranziția către alimentarea integrală cu energie regenerabilă a tuturor clădirilor din campus și urmează să renegocieze contractul cu actualul furnizor de servicii de ridicare a deșeurilor, pentru a asigura o trasabilitate adecvată în ceea ce privește deșeurile colectate. Campusul derulează programul „Community Spirit”, în cadrul căruia sunt organizate evenimente și activități specifice, inclusiv donații efectuate către diferite ONG-uri și cauze sociale sau educaționale. Mai mult de atât, compania susține implicarea tinerilor în procesul de autoadministrare a campusului prin recrutarea de voluntari din rândul rezidenților. Pentru a susține carierele profesionale ale tinerilor, West Gate Studios va reîncepe să organizeze un târg de cariere în colaborare cu chiriașii din Business Park West Gate și YUNITY Park, cele două parcuri de birouri deținute de Genesis Property, companie fondată de Liviu Tudor.

 

În 2015 West Gate Studios a devenit membru a prestigioasei organizații International Houses Worldwide. Organizația IHWW este formată din 18 operatori de campusuri de pe toate continentele, care poartă aceeaşi denumire – International House – şi care împărtășesc  o misiune similară, anume aceea de „a oferi tinerilor de diferite naționalități şi diverse culturi oportunitatea de a trăi şi învăţa împreună, într-o comunitate a respectului reciproc, înţelegerii şi prieteniei internaţionale”.

 

—————-

Despre Genesis Property

Genesis Property, cu o experiență de peste 20 de ani în industria imobiliară românească, este unul dintre cei mai importanți proprietari, dezvoltatori și operatori de clădiri de birouri clasa A. Deține și administrează YUNITY Park și West Gate Business District cu peste 150.000 mp GLA de spații de birouri ocupate de companii precum HP, Accenture, Ericsson, Garanti BBVA, Infineon, Luxoft, Yokogawa, Siemens și Alpha Bank, unde lucrează peste 15.000 de angajați. Genesis Property este dezvoltatorul primului campus rezidențial privat din România, West Gate Studios.

West Gate Studios a fost dezvoltat în anul 2009, iar în cei peste 10 ani de activitate, mii de tineri i-au călcat pragul anual, descoperind o nouă experiență în viața lor. Campusul oferă comunităţii de tineri toate facilităţile şi serviciile necesare pentru a se dezvolta personal și profesional într-un mediu sănătos și modern, adaptat la nevoile lor.

Pentru mai multe informații, accesați GenesisProperty.net / LinkedIn/GenesisProperty

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here