/
Prof. Univ. Dr.
Mircea Coşea
Viața are uneori momente surprinzătoare. Am trăit un astfel de moment când am avut o revelație extraordinară, descoperind spre marea mea surpriză, ce îi trebuie României pentru a-și pune în valoare, spre binele propriului popor, imensul potențial de resurse de care dispune.
Am înțeles că îi trebuie Coenzima Q 10.
De ce? Pentru că în cadrul unei reclame televizate pentru acest medicament, o doamnă extrem de credibilă spune că dacă ia Coenzima Q 10, „când începe o treabă poate să o și termine“.
Las gluma la o parte, căci desigur v-ați dat seama că am glumit, dar nu pot să nu recunosc că ceea ce spune acea doamnă este exact ce i-ar trebui politicii economice românești. I-ar trebui finalizarea, definitivarea, consolidarea unor strategii, măsuri și proiecte de țară care se tot încep dar rămân la mijlocul drumului sau sunt uitate imediat ce sunt anunțate.
Această lipsă de determinare în realizarea unor obiective, lipsa de consecvență în urmărirea unor etape, renunțarea pe parcursul activității la respectarea unor termene sau chiar alocarea insuficientă sau cu întârziere a fondurilor necesare este o cauză importantă, după părerea mea, a manifestării unuia dintre cele mai periculoase fenomene ce caracterizează în prezent starea economiei românești.
Este vorba despre faptul că România nu reușește să valorifice în propriul său interes imensul potențial de resurse minerale, energetice și alimentare de care dispune.
Statistica internațională plasează România pe locurile trei-patru în Europa din punctul de vedere al bogățiilor solului și subsolului.
Realitatea ne arată însă o situație ce pare nu doar paradoxal dar și inacceptabilă. Deși suntem pe primele locuri în Europa din punctul de vedere al potențialului de resurse, ne aflăm pe penultimul loc din Europa din punctual de vedere al nivelului de dezvoltare economică, deci demonstrăm o incapacitate evidentă de valorificare a resurselor de care dispunem în interesul propriei dezvoltări și prosperități.
Cum și de ce o țară atât de bogată este o țară atât de săracă?
De ce cetățenii României, dotați natural cu un imens potențial de resurse sunt cei mai săraci cetățeni europeni?
Răspunsul ar trebui să evite atât abordările extremiste în sensul exagerării culpabilizării ” străinilor” și transformării țării într-o colonie a Occidentului cât și abordările politicianiste în sensul exagerării culpabilizării unor partide sau coaliții de guvernare pentru maniera în care guvernat sau influențat anumite decizii de politică economică
„Paharul“ României de azi are o parte goală dar are și o parte plină. Datoria unei analize este de a nu nega dar nici exacerba una din aceste jumătăți.
Există și o jumătate plină a paharului economiei românești.
În pofida crizelor care subminează întreaga economie europeană, a războiului din Ucraina, a dificultăților generate de inflație și a problemelor grave întâmpinate de cele mai dezvoltate țări ale Uniunii Europene, România a reușit să aibă creștere economică și să evite intrarea în recesiune tehnică. PIB/locuitor în România a crescut de la 1.659 dolari în 2000 la 14.585 în 2021, deci de aproape 9 ori.
Nivelul de trai în România a înregistrat un progres remarcabil de la integrarea țării în Uniunea Europeană. Aderarea la UE și banii europeni au contribuit în mare măsură la creșterea bunăstării României.
Pentru fiecare euro pe care l-am trimis către bugetul UE, noi am primit înapoi 3, iar în 2007 un român își permitea mai puțin de jumătate din consumul unui european. De la aderare am crescut de la un nivel de convergență de 44% până la 73%.
În ceea ce privește PIB-ul pe locuitor (valoarea Produsului Intern Brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard – PPS), România s-a situat la 73% din media Uniunii Europene, în grupă cu Portugalia – care a fost la 74% din media UE, Ungaria, 76%, și Polonia, 77%. Potrivit Eurostat, PIB-ul pe locuitor în România a fost mai mare decât în Letonia, Croația, Slovacia, Grecia și Bulgaria (55%).
Paharul vieții și economiei românești are și o jumătate goală pe care trebuie să o acceptăm cu sinceritate și realism, fără a fi tentați să ne mulțumim și să ne liniștim cu existența de netăgăduit a părții pline.
Partea plină a „paharului“ este însă, în mod paradoxal, într-o imagine aproape virtuală, adică există dar într-un mediu intangibil realității materiale. Statistica ne furnizează o imagine a economiei românești pe care o putem asimila unei imagini de tip hologramă. O vedem dar nu o putem nici atinge, nici nu putem să-i determinăm consistența sau sustenabilitatea în timp și spațiu.
Cu alte cuvinte, partea plină a paharului există dar această existență nu are nici o valoare practică în viața noastră, a celor care ar trebui nu doar să știm că există dar să și putem avea un avantaj din această existență. Ultimele date ale Eurostat arată că cetățenii români sunt cei mai expuși riscului de sărăcie și excluziune socială din Uniunea Europeană. Concret, în rândul statelor membre ale UE, cea mai mare pondere a persoanelor expuse riscului de sărăcie și excluziune socială se înregistra în 2022 în România (34,4%), urmată de Bulgaria (32,2%), Grecia și Spania (ambele cu 26%). România conduce topul sărăciei din UE și prin raportarea la întreaga sa populație. 35,8% dintre români erau expuși în 2023 riscului sărăciei și excluziunii sociale.
Sub aspectul repartiției pe genuri, 37,5% dintre femei și 34,0% dintre bărbați erau în această situație iar sub aspectul vârstei, 43,7% dintre persoanele vârstnice de peste 65 de ani.
În realitate, creșterea și modernizarea economiei românești nu are un efect de creștere și de modernizare a condițiilor de viață ale populației.
Trăim într-o realitate paradoxală aceea a incapacității acestei țări de a transpune în viața locuitorilor săi beneficiile dezvoltării și progresului economiei.
În opinia mea, contrastul dintre bogăția resurselor și sărăcia populației s-a menținut și după 1990 datorită unor factori care pot fi considerați caracteristici procesului românesc de tranziție la economia de piață. Unii dintre aceștia aparțin condițiilor concrete ale situației politice ale României, care au influențat într-o manieră covârșitoare apariția și structura unei noi clase politice și a decidenților politici, alții aparțin lipsei de viziune și de voință politică în contextul exacerbării fenomenului de corupție și „sifonare“ a banului public.
Consider că după 1990, în pofida dispariției regimului comunist, România nu a reușit să-și valorifice potențialul de resurse în sensul eradicării sărăciei și ridicării în ierarhia europeană a nivelului de dezvoltare și modernizare datorită unui ansamblu de factori pe care îi grupez astfel:
- Inexistența unui program de țară (strategie de dezvoltare)
Lipsa unei strategii de dezvoltare sau al unui program de țară a determinat apariția unui adevărat „haos“ decizional și instituțional care s-a caracterizat prin: Inexistența unei viziuni asupra viitorului economiei românești în condițiile schimbării paradigmei și a condițiilor interne și externe de organizare și funcționare a economiilor foste comuniste. Singurul act de viziune asupra dezvoltării, obținut prin consens politic, a fost Acordul de la Snagov privind aderarea la UE; Inexistența viziunii asupra unei posibile noi structuri a economiei în condițiile pregătirii pentru intrarea pe o piață UE; Nu s-au stabilit obiective prioritare și etapizarea atingerii acestora.
- Existența unei structuri economico-administrative inadecvată transformărilor survenite prin aderarea la Uniunea Europeană. Problema deficitelor gemene.
Deficitele gemene reprezintă, din punctul meu de vedere, cea mai complicată și sensibilă problemă a evoluției economiei și societății românești pentru o perioadă pe care o evaluez la cel puțin două decenii de acum înainte. Consider că existența acestei probleme reprezintă un obstacol important în calea obținerii unui nivel superior de valorificare a resurselor țării
3.Comportamentul clasei politice și al decidenților politici.
Din punct de vedere politic și instituțional, interesele decidenților politici sunt esențialmente legate de procesele electorale ceea a condus la lipsa unui consens politic relativ la conceperea și aplicarea unor strategii de dezvoltare pe termen mediu și lung. Interesele electorale au blocat reforme importante necesare realizării unor echilibre macroeconomice ale raporturilor dintre muncă și capital sau dintre capitalul autohton și cel străin iar politizarea la maxim a instituțiilor statului a redus considerabil calitatea managementului necesar eficientizării modului de utilizare a banului public.
În concluzie, transformările pe care România le-a făcut în acești 30 de ani sunt mari, sunt enorme, reușind să fie una dintre țările europene cu cel mai mare avans, de reducere a decalajelor, a ridicat nivelul de trai, a ridicat PIB-ul pe cap de locuitor, în comparație cu alții la care ne uităm cu anumită invidie, dar problema este că nu am ajuns la nivelul la care am fi putut ajunge dacă ne-am valorifica mai bine resursele.
Este vorba de ritm. Ritmul nostru este prea lent, suntem într-un ritm de melc. Mergem înainte, dar mergem atât de lent și atât de imprecis, ocolind toate pietricele care ne ies în cale, încât nu reușim să valorificăm la maximum ceea ce avem. Ruptura evidentă dintre interesele clasei politice și cele ale cetățenilor generează un climat de neîncredere a populației față de instituțiile statului. Este neîncrederea față de o voința politică și o intenție sinceră și reală a decidenților de a acționa eficient în direcția reducerii stării de sărăcie și de a oferi cetățeanului român posibilitatea de a beneficia mai mult și mai bine de valorificarea resurselor propriei țări.
Glumeam, dar cu amărăciune la începutul acestui text, amintind o reclama la medicamentul Coenzima Q 10, în care se spunea că cel care face tratament cu respectivul medicament” dacă începe o treabă poate să o și termine”.
Oare de câte doze de Coenzima ar avea nevoie guvernanții noștri pentru a termina ceea ce au promis că vor începe?!
Să ne amintim că au început așa numitul proces al stimulării fermierilor români prin creșterea producției interne de legume. Printre altele, s-a început un program de stimulare a producției de tomate. S-a început dar nici nu s-a continuat și nici definitivat prin rezultate concrete. Din contră, fermierii români nu-și pot valorifica producția,o aruncă pe câmp în timp ce importul de tomate turcești se ridică la cca o sută de milioane de euro anual.
Să ne amintim de programul prezidențial „România educată“. A început cu declarații festiviste și a fost „atât de bine“ definitivat încât avem cele mai dezastruoase rezultate la treaptă și la bacalaureat din ultimii 30 de ani, violuri, droguri și chiar înjunghieri de profesori în școli, cum nimeni nu și-ar fi închipuit vreodată.
ªi ne putem aminti de multe alte programe operaționale, programe de guvernare și strategii prezentate de decidenții politici cu diferite ocazii dar care s-au dovedit a fi doar „ocazii“ de manifestare a politicianismului electoral. Nu s-au finalizat sau nici măcar nu au trecut de stadiul evaluării bugetare.
Desigur, Coenzima Q 10 nu le-ar servi guvernanților. Ei au nevoie de altceva. Au nevoie de responsabilitate politică și, în mod primordial, de respect față de cetățeni care așteaptă de la cei care îi conduc seriozitate și onestitate în sensul în care promisiunile trebuie respectate.
Cu cât, promisiunile nu sunt respectate și se dovedesc a fi doar politicianism electoral, încrederea cetățeanului român față de propriul său Stat se pierde, situație extrem de periculoasă când la graniță există o stare de război.
iafax)
