și desemnează 24 de comunități din România care vor primi finanțare totală nerambursabilă în valoare de 171.000 de euro

Joi, 30 mai 2024

ONG-ul ÎntreVecini a desemnat câștigătorii proiectului prin care oferă românilor care locuiesc la bloc șansa de a forma comunități sustenabile și de a beneficia de finanțare nerambursabilă în valoare totală de 171.000 de euro. Astfel, 24 de comunități de oameni care locuiesc la blocuri din 14 județe din România s-au alăturat proiectului ÎntreVecini: 10 dintre acestea au obținut premiul cel mare, respectiv finanțare în valoare de câte 15.000 de euro pentru montarea de panouri fotovoltaice pe bloc și organizarea de activități sustenabile timp de un an, iar alte 14 comunități vor fi susținute cu câte 1.500 de euro pentru organizarea a trei activități sustenabile de-a lungul a opt luni.

 

După ce au distribuit chestionare pentru a afla nevoile existente în comunitățile lor și au format conexiuni noi cu vecinii, membrii comunităților câștigătoare și susținute au încheiat parteneriate cu afaceri și ONG-uri locale. Totul pentru a reuși să faciliteze începutul interacțiunilor între vecini, dar și pentru a dezvolta inițiative comunitare sustenabile care pot ajuta locuitorii din România să facă schimbări pozitive în comunitățile lor.

„Suntem foarte entuziasmați să primim în proiect aceste grupuri de vecini, să le oferim sprijin pentru a deveni comunități sustenabile de-a lungul următorului an și să vedem impactul pe care îl vor avea acțiunile lor în cartierele și orașele de unde provin. Am început să lucrăm deja în acest scop cu toate cele 24 de grupuri, iar în prezent pregătim evenimente diverse pentru ei și vecinii lor, cu scopul de a crea relații autentice și de a construi împreună comunități reziliente și prietenoase”, a declarat Sabina Mihăilescu, Manager General ONG ÎntreVecini.

Primul eveniment oficial la care vor lua parte comunitățile noi, dar nu și primul eveniment pentru comunitățile deja existente, este denumit „Zilele Vecinilor – Festival de Cartier”, o bună oportunitate de conectare între vecini. Evenimentul a fost inspirat de Ziua Europeană a Vecinilor – sărbătorită de peste 24 de ani în ultima zi de vineri a lunii mai, la inițiativa unui francez de origine română.

Așadar, ÎntreVecini sărbătorește Ziua Vecinilor pentru prima dată la scară națională în România, printr-un festival de cartier desfășurat în 5 sectoare din București, în 15 județe din țară și în 30 de comunități ÎntreVecini.

 

„Cu toții ne dorim să avem vecini buni, oameni care să ne ajute atunci când le batem la ușă. Uneori, înainte de avea, trebuie să fii un vecin bun, și noi asta ne străduim să fim. România are nevoie de comunități unite, de oameni care se susțin și se înțeleg, care au scopuri comune. Ziua Europeană a Vecinului ne amintește încă o dată aceste lucruri. BRD este mândră să facă parte, împreună cu extraordinara echipă ÎntreVecini, din acest proiect care își propune să dezvolte spiritul comunitar la bloc”, a declarat  Flavia Popa, Secretar General, BRD Groupe Société Générale.

 

Evenimentul „Zilele Vecinilor Festival de Cartier”, în orașele României

 

 

 

 

Cele 10 comunități desemnate recent câștigătoarele finanțării în valoare de câte 15.000 euro sunt din Brașov, Reșița, Constanța, Galați, Iași, Târgu-Mureș, Zalău, Sibiu, Timișoara și Râmnicu-Vâlcea, iar cele 15 comunități susținute cu câte 1.500 de euro sunt din orașele Iași, Sibiu, Hunedoara, Mureș, Brașov, Ploiești, Teleorman, Timiș, Vrancea și Cluj-Napoca.

 

În fiecare dintre aceste orașe, dar și în București și Târgu-Jiu (comunități înființate anterior) vor fi organizate activități dedicate evenimentului „Zilele Vecinilor – Festival de Cartier”. Vor fi acțiuni diverse, potrivite atât pentru copii, cât și pentru adulți, de la ateliere de prim ajutor, curse de biciclete, petreceri în  grădină, proiecții de film și multe altele. Doritorii sunt invitați să viziteze comunitățile ÎntreVecini pentru a se inspira și pentru a duce mai departe spiritul de bun vecin.

 

Evenimentul „Zilele Vecinilor Festival de Cartier”, în BUCUREȘTI

 

Capitala reunește șase comunități principale ÎntreVecini, câte una în fiecare sector al Bucureștiului. Comunitățile au denumiri diverse, iar cu ocazia evenimentului „Zilele Vecinilor – Festival de Cartier”, majoritatea comunităților vor găzdui o serie de activități cu intrare liberă, precum:

 

  • Comunitatea „Blocul Liric” din sectorul 1 (Ion Brezoianu, nr. 47-49): pe 1 iunie, între orele 11:00 și 17:00, se va desfășura un festival stradal cu jocuri, recondiționare mobilă, concert acustic, târg vintage, schimb  de plante între vecini.
  • Comunitatea „Rose Garden” din sectorul 2 (Colentina, nr. 16): pe 2 iunie, începând cu ora 16:00 se vor desfășura competiții de jocuri ale copilăriei, tombole, ateliere pentru copii, picnic și disco nostalgia.
  • Comunitatea „Vlaicu Vodă” din sectorul 3 (în parcul din Anastasie Panu, nr. 22): pe 2 iunie, între orele 10:00-14:00 se vor desfășura ateliere de îngrijire dentară și prim ajutor, tombole, va fi prezentată o platformă de reduceri oferite de afacerile din cartier, vecinilor.
  • Comunitatea „Pridvorului” din sectorul 4 (Pridvorului, nr. 21): pe 1 iunie, între orele 14:00-19:00, se vor desfășura diverse jocuri pentru copii, pictat mural, campionat de badminton și va fi organizat un picnic.
  • Comunitatea „Broscuțele” din sectorul 5 (Cvartalul Panduri, nr. 60-62): pe 1 iunie, între orele 14:00 – 22:00, se vor desfășura jocuri ale copilăriei și un concert.

Încă de la înființare, proiectul „ÎntreVecini” are ca principal partener BRD Groupe Société Générale, care s-a implicat pentru a face posibilă integrarea comunităților din sectoarele 1-5 din București, dar și pentru a putea extinde rapid proiectul și în alte orașe din țară.

***

Despre ÎntreVecini

ÎntreVecini este un ONG care regenerează spiritul comunitar la bloc și transformă grupurile de vecini din România în comunități sustenabile prin susținerea dezvoltării de proiecte în cartier. Proiectul ÎntreVecini este susținut de către BRD Groupe Société Générale în calitate de partener principal și de POWERToMe, MSL The Practice, Benga, DIUD, Colțan și Asociații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here