București, 21 iunie 2024 – Ca urmare a furtunii de săptămâna trecută, companiile de asigurare Membre ale UNSAR au primit, până în acest moment, aproape 4.000 de notificări de daune – atât în baza asigurărilor de locuințe, a celor dedicate bunurilor și sediilor companiilor, cât și în baza polițelor auto CASCO.

Jumătate dintre aceste avizări au fost făcute, pentru acoperirea prejudiciilor, în baza asigurărilor de locuințe și a celor dedicate companiilor, cealaltă jumătate fiind pentru asigurările CASCO.

Pe scurt, indiferent că vorbim despre bunurile personale, locuințele, autoturismele sau afacerile noastre – acestea pot fi protejate prin intermediul unei polițe de asigurare, care ne poate ajuta să trecem mult mai ușor peste astfel de incidente.

“Cu siguranță, evenimentele din ultima perioadă ne-au demonstrat încă o dată cât de expuși suntem riscurilor. Din fericire, avem și soluții la îndemână. Trebuie doar să ne informăm din surse avizate sau de la distribuitorul nostru de asigurări preferat și să luăm cea mai bună decizie pentru a ne proteja bunurile cele mai de preț. Este important să fim pregătiți și protejați financiar de o asigurare”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președinte & Director General al UNSAR.

 

***

 

Despre UNSAR

Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de peste 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. Asigurările reprezintă un sector – cheie al economiei românești, contribuind la dezvoltarea acesteia. Asigurătorii Membri ai UNSAR plătesc despăgubiri de 5,2 milioane EUR în fiecare zi calendaristică.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here