images[4]Ministerul Apararii Nationale a anuntat, marti, ca in catastrofa aviatica de la Tuzla si-au pierdut viata patru militari din cadrul Fortelor Aeriene si opt din cadrul Fortelor Navale, cu varste intre 22 si 49 de ani, majoritatea acestora fiind necasatoriti. Bilantul catastrofei aviatice petrecute luni dupa-amiaza la Tuzla este de 12 morti si doi raniti, dupa ce unul din cei trei militari raniti in accident a decedat, in cursul noptii, la Spitalul Militar.

Potrivit unui comunicat de marti al MApN, militarul care a murit, luni noapte, la Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central, este locotenentul Liviu Antim.

Ministerul Apararii precizeaza ca in urma accidentului de la aerodromul din Tuzla si-au pierdut viata patru militari din cadrul Fortelor Aeriene si opt din cadrul Fortelor Navale.

Acestia sunt: comandorul Nicolae Jianu (comandantul scolii de Aplicatie pentru Fortele Aeriene „Aurel Vlaicu” din Boboc), care avea 49 de ani, era casatorit si avea doi copii, locotenent-comandor Catalin Vicentiu Antoche (34 de ani), care era casatorit si avea un copil, locotenent Lavinia Guita (26 de ani), necasatorita.

In accidentul aviatic si-au pierdut viata si maistrul militar clasa I Razvan Ranghet, care avea 43 de ani, era casatorit si avea doi copii, locotenent Liviu Antim, care avea 27 de ani si era necasatorit, maistrul militar clasa a II-a Florin Claudiu Cismasu, care avea 34 de ani, era casatorit si avea doi copii.

De asemenea, in accident au murit si maistrul militar clasa a II-a Catalin Radoi, care avea 36 de ani, era casatorit si avea un copil, maistrul militar clasa a III-a Badut Papuc, care avea 29 de ani si era necasatorit, fruntasul Constantin Vladut Sarman, care avea 26 de ani si era necasatorit, fruntasul Marius Catalin Chioveanu, care avea 22 de ani si era necasatorit, fruntasul Cosmin Furtuna, in varsta de 28 de ani, necasatorit, si soldatul Cosmin Florescu, in varsta de 25 de ani, necasatorit.

Conform sursei citate, starea celor doi militari raniti, capitanul Daniel Balsanu si maistrul militar clasa a IV-a Marius Nazare, este stabila, acestia fiind internati la Spitalul Militar pentru investigatii medicale suplimentare si tratament.

Ministrul Apararii Nationale Gabriel Oprea si seful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, urmaresc cu atentie evolutia starii de sanatate a militarilor raniti si sunt alaturi de familiile greu incercate, precizeaza MApN.

Operatiunea de descarcerare a victimelor accidentului aviatic de la Tuzla a durat mai multe ore si s-a incheiat in noaptea de luni spre marti, in timp ce ancheta la fata locului pentru a stabili cauzele accidentului continua.

Conform unor surse din randul investigatorilor, sunt cercetate doua variante care ar fi dus producerea accidentului, una dintre acestea fiind o defectiune tehnica, iar cea de-a doua o eroare umana, specialistii inclinand mai degraba spre cea de-a doua varianta. O versiune oficiala legata de cauza accidentului aviatic de la Tuzla va fi prezentata dupa finalizarea anchetei.

La momentul accidentului, in avionul de tip Antonov An-2 erau, in total, 14 persoane. Avionul a avut probleme la decolare, dupa un zbor de doi kilometri prabusindu-se si luand foc, au declarat reprezentanti ai Ambulantei Constanta. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here