Autoritatile moldovene consolideaza digurile de protectie din mai multe localitati din sudul tarii, avertizand ca riscul de inundatii se mentine in special in zonele de la varsarea Prutului in Dunare, relateaza Info-Prim Neo, in pagina electronica. Serviciul Protectiei Civile si Situatiilor Exceptionale a anuntat marti ca monitorizeaza situatia in mai multe localitati din raioanele Ungheni si Cantemir, dar si din sudul tarii, unde armata participa la operatiunile de consolidare a digurilor de protectie.
Lucrarile de consolidare a digului din satul Macaresti, Ungheni, au fost extinse pe o lungime de cinci kilometri, cu ajutorul a 100 de angajati ai Protectiei Civile, 30 de militari ai Ministerului Apararii si 30 de graniceri, 58 de carabinieri si numerosi localnici.
Tot in raionul Ungheni sunt consolidate si digurile din Valea Mare, Costuleni si Dancu. (Mediafax)