De trei ani, Asociația Dedeman susține intervenția Teach for Romania în Moldova, cea mai vulnerabilă regiune a României. În acești ani, sprijinul oferit de către Asociația Dedeman ne-a dat posibilitatea să susținem 12 cadre didactice pentru regiunea Moldovei, profesori care au ajuns la peste 1000 de elevi. Indiferent de statutul socio-economic, regiunea din care provine sau tipul de școală la care are acces, orice copil are dreptul la educație de calitate.
„Lucrul acesta ne permite să avem o prezență consistentă și pe termen lung în această zonă a țării, unde știm că populația care trăiește în zone rurale marginalizate este aproape de două ori mai mare, comparativ cu media rurală națională (11.3% vs. 6.2%), izolarea geografică fiind cauza principală”. (Gabriela Dima, director regional Moldova)
Biroul regional din Moldova este un pilon important al strategiei Teach for Romania pe termen lung, prin care urmărim să extindem prezența și impactul în educație la nivel național, conectându-ne direct la specificul local. Suntem mai aproape de provocările specifice ale zonei, aducem mai multe resurse în regiune și, implicit, construim un ecosistem în jurul educației pentru copiii din comunitățile vulnerabile.
„Contribuția Asociației Dedeman ne ajută să continuăm să recrutăm noi profesori inspiraționali, să le acordăm training și suport constant pe parcursul întregului an școlar, să îi integrăm în sistemul de învățământ public și să le oferim burse care să le acopere costurile de navetă și alte cheltuieli inerente vieții de profesor la sat. Pe termen lung, ne propunem o creștere susținută a numărului de profesori pregătiți și susținuți de Teach for Romania, contextualizarea intervenției la nevoile specifice regiunii, implementarea unor proiecte pilot care pot fi scalate la nivel national”. (Iulia Pielmuș, director executiv Teach for Romania)
Iuliana Horvat este unul dintre profesorii susținuți de Asociația Dedeman în regiunea Moldovei. Aceasta s-a întors în România, iar de doi ani este educatoare într-o comunitate din județul Bacău. Iuliana simte că educația e misiunea ei pe termen lung.
Există un mit că anii de grădiniță sunt doar despre joacă, colorat și răceli. Că anii de grădiniță nu sunt atât de importanți cum sunt anii de ciclu primar, acolo unde elevul învață elemente din arii disciplinare diverse. De multe ori, părinții evită sau amână să îl ducă pe copil la grădiniță. Și astfel, la clasa pregătitoare el se va adapta mult mai greu, iar competențele de bază pe care copilul ar fi trebuit să le dețină, nu vor fi dobândite decât foarte târziu sau cu un plan remedial personalizat, ceea ce îngreunează procesul de învățare. În acest scenariu, fără implicarea cadrului didactic și a părinților, există riscul ca elevul să abandoneze până în clasa a IV-a.
Iuliana Horvat demontează acest mit, demonstrând că învățarea începe explorând încă din anii de grădiniță, aici unde se așază baza învățării, unde copilul își formează personalitatea și opinii despre lume, despre oameni, o lume în care el crește, se dezvoltă armonios, dar învățând zi de zi despre ceea ce îl înconjoară. De aceea, este important ca toți copiii să crească într-un mediu armonios, în conexiune cu natura, într-un mediu ce le permite să exploreze și să învețe prin practică.
„Suntem recunoscători pentru această fructuoasă colaborare și ne bucurăm că am descoperit în Teach for Romania un partener de încredere ce ne împărtășește viziunea asupra educației și a inițiativelor de bine pentru comunitate. Pe parcursul celor trei ani de colaborare, am reușit să generăm schimbări semnificative în sfera educației, punând accent pe dezvoltarea resurselor umane și a competențelor pedagogice în școlile din zonele defavorizate ale Moldovei. Acest parteneriat ne-a demonstrat că, prin eforturi comune, putem face diferența în societate și putem contribui la construirea unui viitor mai promițător pentru generațiile viitoare.” (Gabriela Dorobăț, Președinte Asociația Dedeman)
Despre Teach for Romania:
Teach for Romania este o organizație non-guvernamentală, care de 9 ani recrutează și pregătește oameni valoroși să devină educatori, profesori sau învățători în școlile publice din România, pornind de la cele mai dificile comunități. La Teach for Romania, credem că fiecare copil din România are dreptul și poate să aibă parte de educație de calitate, alături de un profesor sau un învățător care crede în el.
În anul școlar 2022-2023, 135 de cadre didactice fac parte din programul nostru și predau în 113 școli, din 21 de județe. De asemenea, ne bucurăm că, din comunitatea noastră de 221 alumni, absolvenți ai programului, jumătate au ales să rămână la catedră în școli publice din România, dezvoltând și inovând cultura organizațională a acestora. Întreaga noastră comunitate de profesori ajunge astfel la peste 20.000 de copii.
Despre Asociația Dedeman:
Asociația Dedeman este, încă din 2004, reflexia oamenilor buni care își doresc să facă bine pentru cei din jur. Astfel, scopul nostru este să sprijinim oameni, proiecte și inițiative care ne duc cu un pas mai aproape de o comunitate puternică, sănătoasă și inovatoare, pregătită pentru provocările lumii de mâine. Ori de câte ori simțim că intervenția noastră poate face cu adevărat diferența, ne alăturăm planurilor oamenilor buni și curajoși. Ariile în care ne-am adus contribuția sunt dintre cele mai diverse: sănătate, educație, sport, artă și cultură, asistență și servicii sociale.