București, 8 august 2022 – OTP Bank România majorează rata dobânzilor la depozitele la termen în lei, cu scopul de a promova planificarea financiară responsabilă printr-o ofertă competitivă și atractivă. Astfel, dobânzile pentru depozitele la termene de 1 și 3 luni au fost majorate cu 0,4% și 1,10%, ajungând până la 5,10% și, respectiv, 6,10%.

 

În același timp, clienții beneficiază de ZERO comisioane de deschidere, lichidare și retragere numerar. Cel din urmă beneficiu se aplică în cazul retragerilor de numerar provenite din depozitele la termen la data scadenței, constituite pe maturități mai mari de o lună.

 

Noile rate de dobândă sunt valabile pentru toți clienții persoane fizice, fiind accesibile atât pentru reînnoirea depozitelor existente, cât și pentru deschiderea unor depozite noi. Depozitele pot fi accesate atât în cadrul sucursalelor, cât și prin canalele digitale ale băncii. Clienții care optează pentru deschiderea depozitelor prin serviciul de Mobile Banking – SmartBank – sau prin serviciul de Internet Banking – OTPdirekt – vor beneficia de un bonus de +0,2%, însemnând în total o dobândă de până la 6,30% pentru depozitele la termen constituite pentru trei luni, în lei.

 

Mai multe informații despre depozitele la termen OTP Bank pot fi regăsite AICI.

 

Despre OTP Bank

OTP Bank România este subsidiara OTP Group, o bancă universală cu o prezență foarte bună în Europa Centrală și de Est, care oferă soluții financiare complete, fiind activă atât în segmentul retail, cât și corporate. Din 2019, OTP Bank trece printr-un amplu proces de transformare, prin care își propune să crească semnificativ pe segmentele de business și, de asemenea, să creeze o experiență mai bună pentru clienți. Având o echipă în continuă creștere, care îmbrățișează schimbarea și își valorifică potențialul, OTP Bank România construiește o cultură a încrederii la fiecare nivel al organizației. Banca ocupă locul 9, după active, în clasamentul jucătorilor bancari din România, potrivit ultimelor date BNR. În România, membrii Grupului OTP sunt: OTP Bank România, OTP Consulting, OTP Leasing, OTP Asset Management, OTP Factoring, OTP Advisors și Fundația OTP Bank România.

Pentru informații suplimentare:

Echipa de Comunicare

OTP Bank Romania, www.otpbank.ro

E-mail: [email protected]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here