Teatrul de Păpuși „Prichindel”, prin programul PRICHINDFEST, proiectul Sărbătoarea lui Prichindel, celebrează, alături de cei mai dragi spectatori ai noștri, copiii, Ziua Internațională a Copilului.

Așa cum este firesc, ne bucurăm, de fiecare dată, să oferim copiilor poveștile noastre, povești vesele, antrenante, care să fie mai aproape de lumea minunată a copilăriei.

Așadar, programul nostru de 1 Iunie se derulează pe mai multe zile, din dorința de a ajunge în fața cât mai multor copii și în cât mai multe locuri:

  • 30 mai 2022, de la orele 9:30 și 11:00 vom prezenta copiilor din Aiud spectacolul „Laboratorul veseliei”, regia Adam și Laura Boboc, în sala festivă a Colegiului Național „Bethlen Gábor”;
  • 31 mai 2022, orele 12:00, spectacolul „Laboratorul veseliei”, regia Adam și Laura Boboc, va fi susținut pentru copiii din Valea Lungă;
  • 1 iunie 2022, orele 12:00, la Sala 67 a Teatrului de Păpuși „Prichindel” va fi prezentat spectacolul „Micii mușchetari”, regia Teodora Popa;
  • 1 iunie 2022, orele 18:00, veselia se mută în Piața Cetății Alba Carolina, unde va fi susținut spectacolul „Laboratorul veseliei”, regia Adam și Laura Boboc.

 

Copiilor din lumea întreagă le spunem La mulți ani!, dorindu-le să aibă cât mai multă bucurie în lumea lor minunată, lumea copilăriei.

 

 

 

Cristina Smadea,

Secretar literar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here