“46 de miliarde de euro au fost alocate educației din planurile de redresare și reziliență, echivalentul a 10% din sumele aprobate, iar România este pe locul patru ca nivel de alocare din PNRR”, a declarat vicepreședintele Comisiei pentru Educație, eurodeputatul Victor Negrescu, în cadrul unui eveniment dedicat educației digitale organizat la Bruxelles

 

Europarlamentarul Victor Negrescu a întărit nevoia de a folosi eficient resursele europene dedicate educației din cadrul Planului de Redresare și Reziliență în cadrul unui eveniment despre educația digitală pe care l-a organizat la Bruxelles și la care au participat reprezentanți ai mediului educațional și digital din România, responsabili ai Comisiei Europene și structuri reprezentative la nivel european. Vicepreședintele Comisiei pentru Educație din Parlamentul European a arătat că propunerea sa, integrată în poziția oficială a legislativului european, de a aloca minim 10% pentru educație din sumele aferente planurilor de redresare a fost respectată de majoritatea statelor membre, deși inițial sumele prevăzute erau mult mai mici.

“Am organizat această conferință la Parlamentul European pentru a arăta potențialul creatorilor și inovatorilor din România în a sprijini educația și a permite integrarea noilor tehnologii în zona de educație cu scopul de a crește calitatea procesului educațional. Îmi doresc ca România să fie un furnizor de soluții pentru educație și în sectorul digital și cred că avem capacitatea să devenim un jucător important în domeniu la nivel european.

Astăzi, avem avantajul că există resurse pentru educație și sunt bucuros că amendamentul pentru care m-am luptat, privind alocarea a 10% pentru educație din planurile de redresare, a fost însușit de către statele membre. În total, vorbim de circa 46 de miliarde de euro alocate până în prezent pentru educație în planurile aprobate, din care circa 30% merg către educația digitală.

În România, am reușit, după multe eforturi și cu multă insistență, să avem acest procentaj din totalul sumelor aferente pentru educație, cu o componentă importantă dedicată digitalizării, după ce inițial s-a alocat doar 3% învățământului în cadrul PNRR. Statisticile europene arată că România a alocat 3,6 miliarde de euro educației, din care 1,2 miliarde de euro educației digitale. Dar nu este suficient doar să avem disponibile aceste sume. 

Trebuie să ne asigurăm că aceste fonduri sunt utilizate în interesul actorilor din zona de educație, fie că vorbim despre cursanți, profesori, părinți sau comunitățile locale. De aceea susțin recomandarea făcută de către Parlamentul European și de Comisia Europeană ca procesul de digitalizare să fie unul inclusiv, care nu lasă pe nimeni în urmă, iar tehnologiile folosite să fie adaptate educației și, acolo unde se poate, să fie realizate local și corelate specificului național”, a declarat eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu, raportor al Parlamentului European pentru educația digitală.

La evenimentul organizat cu sprijinul Grupului S&D din Parlamentul European au participat doamna Antoaneta Angelova-Krasteva, director pentru Inovare, Educație digitală și cooperare internațională în cadrul Comisiei Europene, domnul Bogdan Dumea, secretar de stat în cadrul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, senatorul Radu Oprea, precum și numeroși reprezentanți din mediul privat și asociativ printre care menționăm CEO-ul All Digital, CEO-ul Junior Achievement, dar și reprezentanți ai industriei digitale, influenceri și inovatori din România și Uniunea Europeană.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here