► Începând cu 10 martie, consultanții DAL Travel au observat o creștere importantă a numărului de rezervări
► America Latină (Peru, Argentina, Uruguay, Brazilia) și Turcia se numără printre cele mai vândute circuite de Paște. S-a redeschis destinația Indonezia, inclusiv Bali
► Daniela Nedelcu: Am observat o efervescență a rezervărilor imediat după eliminarea totală a restricțiilor din țara noastră
Eliminarea restricțiilor de călătorie pentru România (inclusiv la revenirea în țară), dar și pentru alte țări, a determinat o creștere substanțială a numărului de rezervări, în ultimele două săptămâni. În cazul circuitelor și al destinațiilor îndepărtate, cele mai multe rezervări au fost efectuate pentru perioada Sfintelor Sărbători de Paște.
Cele mai vândute circuite sunt cele pentru America Latină (Peru – Colca – Nazca), pentru Turcia (Cappadocia și Turcia de Sud Est) și pentru Etiopia (”Leagănul umanității”), o destinație inedită pe care o avem în portofoliu de 10 ani, care s-a bucurat de succes atât anul trecut, cât și anul acesta.
De asemenea, s-a redeschis Indonezia, o destinație des solicitată înainte de pandemie de către turiștii români, DAL Travel fiind prima agenție din România care a trimis cu mulți ani în urmă un grup de turiști în Indonezia. În acest context, am lansat recent un program de Paște în Bali.
În topul destinațiilor și circuitelor de Paște se mai află Insula Madeira, Franța, Asia Centrală (Uzbekistan), Țările Baltice (Estonia, Letonia și Lituania), precum și America Centrală (Panama, Costa Rica, Nicaragua, El Salvador, Honduras și Guatemala).
Aceste programe au o durată cuprinsă între 5 și 8 nopți de cazare pentru destinațiile mai apropiate, ajungându-se la 12 nopți de cazare în cazul Americii Latine. Tarifele pornesc de la 680 de euro de persoană în cazul Țărilor Baltice și pot ajunge la 2490 de euro în cazul Americii Latine. Cel mai lung circuit este cel al Americii Centrale, care cuprinde șase țări și care are loc în perioada 23 aprilie – 14 mai (21 de nopți de cazare) și costă 4394 de euro de persoană.
„Am observat o efervescență a rezervărilor imediat după eliminarea totală a restricțiilor din țara noastră. După doi ani de pandemie, turiștii români doresc să călătorească din nou, liber, așa cum procedau înainte. Deși am sesizat rețineri în privința cererii turistice imediat după izbucnirea conflictului din vecinătatea noastră, ulterior turiștii au profitat de eliminarea restricțiilor, dorind să se bucure de viață și realizând că atât România, cât și multe alte destinații de călătorie, sunt sigure. Cele mai multe rezervări au fost făcute, până în prezent pentru perioada Paștelui, când o parte dintre turiști au preferat destinații îndepărtate, din America Latină, sau inedite, din Africa sau Asia. Personal, o să însoțesc un grup DAL Travel în timpul sărbătorilor pascale, în Turcia, mai precis în Cappadocia”, precizează Daniela Nedelcu, director general al agenției DAL Travel.
DAL Travel înregistrează o creștere cu 30 % față de anul precedent a numărului de rezervări pentru circuite și pachete turistice pentru sărbătorile de Paște. De asemenea, turiștii încep să rezerve sau se interesează și pentru circuite planificate în perioada mai – octombrie a acestui an.
Despre DAL Travel
Cu peste 20 de ani de experiență pe piața turismului din România, agenția de turism DAL Travel s-a făcut remarcată și apreciată atât datorită circuitelor de grup organizate fără cusur în destinații de pe toate continentele, dar și prin prisma organizării de vacanțe individuale sau de afaceri complet personalizate după dorințele și/sau nevoile clienților.
Fiind încă de la înființare o agenție de turism tour operatoare membră ANAT și IATA, am putut să le oferim partenerilor noștri B2B siguranța că toate serviciile noastre sunt de calitate înaltă și că împreună le putem dărui turiștilor experiențe de top în orice colț al lumii, chiar și în această perioadă pandemică dificilă prin care traversăm. Am reușit să supraviețuim pe piața turismului în perioada de pandemie prin forțe proprii, deoarece nu am dorit să renunțăm nici la activitatea noastră, nici la oamenii din agenție. Pasiunea pentru călătorie este una dintre credințele noastre, iar datorită ei am riscat totul chiar și atunci când situația generată de pandemie nu ne dădea speranțe. În acest moment pot spune că toate eforturile noastre nu au fost zadarnice, motivându-ne să mergem mai departe.
DAL Travel oferă următoarele tipuri de produse turistice:
- Circuite turistice de grup
- Vacanțe personalizate
- Private tours
- Sejururi charter
- Croaziere
- City breaks
- Organizare evenimente
- Bilete de avion
- Cazări în întreaga lume
- Vacanțe în România
Pentru alte amănunte: