București, 21 septembrie 2020 – GreenPoint Management, companie din domeniul implementării obligațiilor privind răspunderea extinsă a producătorului (OIREP), a decis să redirecționeze o treime din profitul realizat în anul 2019 către implementarea unor proiecte în beneficiul comunității. Astfel, din cuantumul de peste 465.000 de euro, reprezentând profitul companiei aferent anului trecut, mai bine de 150.000 euro vor fi reinvestiți în proiecte de educare, conștientizare și creștere a gradului de recuperare a deșeurilor de ambalaje.
În același timp, restul de două treimi din profit, respectiv aproximativ 315.000 de euro, vor fi întoarse către partenerii GreenPoint sub formă de facturi de reducere, suma aferentă fiecărei facturi fiind direct proporțională cu cantitățile pentru care compania respectivă a predat responsabilitatea către GreenPoint în 2019.
„Legislația europeană prevede ca organizațiile care implementează răspunderea extinsă a producătorului să fie constituite ca și companii “not-for-profit”, în sensul că orice profit rezultat în urma prestării serviciilor către parteneri să fie întors în piață pentru a susține în continuare procesul de recuperare a deșeurilor de ambalaje puse pe piață. Ca urmare a creșterii de 4 ori a cantității de ambalaje recuperate în 2019 față de anul precedent, am obținut un profit de peste 465.000 de euro, din care acționarii noștri au decis să redirecționeze o treime către proiecte de educare și conștientizare, iar restul de două treimi, să fie folosiți pentru susținerea partenerilor noștri în procesul de recuperare a deșeurilor”, a declarat Adela Lazăr, Președinte GreenPoint Management.
În ceea ce privește derularea de proiecte în beneficiul comunității, GreenPoint are o vastă experiență, derulând, numai în 2019, mai bine de 20 de proiecte de sine stătătoare din domeniul reciclării sau revalorificării deșeurilor de ambalaje.
În prezent, sunt în desfășurare mai multe proiecte care beneficiază de fonduri provenite din returnarea către comunitate a profitului, precum ExtravaCANza, în cadrul căreia turiștii din stațiunea Mamaia sunt informați și încurajați să colecteze dozele din aluminiu, având șansa de a câștiga premii instant, și Caravana “Every Can Counts”, care, în luna septembrie, va ajunge în 11 orașe din țară, promovând reciclarea dozelor de aluminiu. Toate aceste proiecte sunt implementate cu ajutorul partenerilor comerciali și a liderilor comunităților locale.
Pe lângă activitățile menționate, GreenPoint pregătește, pentru echipele de achiziții ale clienților, o serie de training-uri și prezentări de soluții eficiente de colectare și reciclare, iar în viitorul apropiat, compania va lansa o campanie online de educare activă cu accent pe relația cu mediul, dar și un concept nou și creativ pentru colectarea și sortarea materialelor reciclabile de tip ambalaj.
—-
Despre GreenPoint
GreenPoint Management S.A. este o organizație care implementează răspunderea extinsă a producătorilor, autorizată de Ministerul Mediului în 2019. Compania preia obligațiile de mediu privind gestionarea ambalajelor introduse pe piața națională, în sensul atingerii țintelor de reciclare/ valorificare pentru producătorii din portofoliu. Pentru aceasta, GreenPoint colaborează exclusiv cu agenți economici autorizați din punct de vedere al protecției mediului și care dovedesc că operează capacități de reciclare/colectare în conformitate cu normele UE.