Acasă Economie generală AFACERI Szabo, AFM: Programul dedicat prosumatorilor va beneficia de o nouă sesiune, în...

Szabo, AFM: Programul dedicat prosumatorilor va beneficia de o nouă sesiune, în toamnă

1219
0

 

Bogdan Tudorache

Deși Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a trebuit să răspundă unor provocări noi în perioada de pandemie, cum ar fi tranziția abruptă spre digitalizare, a reușit să funcționeze la turație maximă pentru evaluarea și implementarea proiectelor pe care le desfășoară, chiar și în aceste condiții, susține Andreea Kohalmi Szabo, noul Președinte al instituției. Iar programul dedicat prosumatorilor va beneficia de o nouă sesiune, cu un nou concept, în această toamnă.

În perioada în care contactul cu publicul a fost limitat, AFM a evaluat toate cele peste 26.000 de proiecte înscrise în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice și a elaborat noi ghiduri de finanțare pentru alte programe. AFM a jucat, de asemenea un rol extrem de important în susținerea industriei auto în perioada de pandemie, a declarat Andreea Kohalmi Szabo, în cadrul unui interviu exclusiv oferit energynomics.ro magazine.

”În perioada în care contactul cu publicul a fost limitat, AFM a evaluat toate cele peste 26.000 de proiecte înscrise în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice și a elaborat noi ghiduri de finanțare pentru alte programe. Odată cu încetarea situației de urgență, am reluat și vizitele la fața locului astfel încât să grăbim plățile în cadrul programelor de amploare pe care AFM le derulează”, a spus Szabo.

”Ne aflăm fix în etapa în care pregătim semnarea primelor 500 de contracte, însă mai avem câțiva pași importanți de parcurs. Pornind de la numeroasele solicitări primite din partea beneficiarilor și instalatorilor, intenționăm ca, înainte de a semna primul contract, să reglementăm posibilitatea de a finanța o soluție tehnică superioară celei identificată acum aproape un an de zile. Toate modificările vor fi gândite în interesul lor, însă e normal ca ei sa le cunoască înainte de a semna un document ce are un caracter juridic. După semnarea contractelor, beneficiarii vor avea la dispoziție opt luni de zile pentru a-și achiziționa și monta panourile fotovoltaice”, a adăugat ea.

”Având un buget generos ce a rămas necheltuit în urma primei sesiuni de înscrieri și extrem de mulți beneficiari ce își doresc să devină prosumatori, vom lansa o sesiune nouă a programului în toamna acestui an. Între timp, lucrăm la schimbarea radicală a ghidului și începem cu schimbarea de concept. Pornind de la experiența primei ediții, intenționez să promovez modificări majore, care să conducă la simplificarea procesului de înscriere în program, la micșorarea duratei evaluării proiectelor și la extinderea plajei de instalatori. De asemenea, invit toți solicitanții care nu au obținut finanțare în prima ediție să reaplice în toamnă.

În calitate de președinte al Administraţiei Fondului pentru Mediu, îmi iau angajamentul să organizez consultări ample cu toți actorii implicați – cu beneficiarii, instalatorii, dar şi cu ONG-urile de profil înainte de a lansa ghidul de finanțare. Sunt convinsă că împreună vom reuși ca ediția a 2-a programului să fie un real succes”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here