București, 31.10.2019. Peste 200 de evenimente marca Therme București s-au desfășurat doar în primele zece luni din 2019, având tematici variate și adresându-se deopotrivă copiilor și părinților care i-au însoțit. Scopul acestora a fost ca bucureștenii, și nu numai, să intre într-o atmosferă de vacanță, să se relaxeze, dar și să poată lua parte la activități amuzante și menite să creeze experiențe memorabile. Potrivit reprezentanților Therme, acesta este un număr record pentru industria locală a ospitalității, iar seria de activități va continua până la finele anului. Bucureștiul devine astfel un centru al distracției pentru adulți și copii, care, în afară de relaxarea zilnică de care pot avea parte la Therme, s-au putut bucura în 2019 și de evenimente dedicate exclusiv lor. Astfel, începând cu 1 octombrie și până la sfârșitul lui noiembrie, în zona GALAXY se desfășoară campania Heroes of the Galaxy, destinată în special părinților și copiilor, care vor face echipe redutabile și vor avea parte de peste 80 de evenimente, în timpul cărora se vor recrea, dar își vor descoperi și explora și calitățile împărțite în nouă superputeri. Campania Therme își dorește să fie o evadare de la grijile cotidiene pentru părinți și o scurtă vacanță săptămânală, pentru copii. Adulții scapă de presiunea timpului, de teama de a nu fi părinții perfecți și își reamintesc că în ochii copiilor, ei sunt deja supereroi. Timp de nouă săptămâni, se deschid porțile unei lumi magice, în care dispar preocupările legate de temele pentru școală, sarcinile de serviciu, urgențe și interdicții. În schimb, distracția alături de supereroii de poveste, veselia, activitățile amuzante dar și educative, și timpul de calitate petrecut de părinți alături de copii, vor face legea.

„Anul acesta ne-am dorit ca, dincolo de ambianța de vacanță, de toboganele spectaculoase și de serviciile unice pe care le oferim tuturor celor care ne trec pragul, să organizăm mai multe evenimente și activități distractive de care să se bucure copiii, alături de părinți. Am creionat concepte și am colaborat cu experți în diferite activități speciale pentru copii, care să îi susțină în dezvoltarea cognitivă. Therme a fost dintotdeauna un loc foarte prietenos și o destinație gândită pentru toată familia, dar cred că în 2019 am reușit să ajungem la un nivel superior, din punct de vedere al experienței resimțite atât de adulți, cât și de cei mici, iar reacțiile primite după fiecare eveniment în parte, ne arată acest lucru”, a spus Andrada Șeitan, Chief Communications Officer al Therme București. „Odată cu venirea toamnei și finalul concediilor și a vacanțelor școlare, am considerat că ar fi binevenită o campanie cu și despre valori ale viitorului, dedicată părinților și copiilor. Ne-am dorit să îi ajutăm pe adulți în cursa nebună de a jongla cu toate îndatoririle zilnice, fără să uite că prioritatea lor sunt copiii, și să creăm o lume de basm pentru cei mici, ținând cont că învățarea prin joacă este esențială. Heroes of the Galaxy aduce laolaltă părinți și copii, care se joacă împreună, se reconectează, se relaxează și pornesc în aventuri de neuitat, alături de SuperEroii Itsy Bitsy”, a adăugat Andrada Șeitan.

Relaxare pentru părinți, joacă și educație într-un ținut de poveste, pentru copii

Fiecare dintre cele nouă săptămâni ale campaniei sunt organizate în jurul unei superputeri, pe care copiii o explorează prin joacă: Creativitate, Curaj, Prietenie, Energie, Bucurie, Generozitate, Perseverență, Responsabilitate și Curiozitate. Astfel, copiii participă la probe distractive și sunt angrenați în activități menite să le antreneze cele nouă calități, de care au nevoie în dezvoltarea lor emoțională. Odată cu fiecare aventură parcursă, se acumulează o nouă superputere, marcată printr-o brațară, și se câștigă premii pentru întreaga familie. Părinții și copiii fac echipă și se aventurează într-o lume fantastică, populată de supereroi, dar nu de unii obișnuiți, ale căror atuuri sunt puterea fizică, vederea cu infraroșu, zborul sau telepatia. Supereroii de la Therme îi învață pe copii despre forța și importanța generozității, a prieteniei, a curiozității, a responsabilității sau a perseverenței, valori de care au nevoie atât acum, cât și ca adulți. Cu fiecare săptămână, cei mici află că și ei, și părinții lor sunt supereroi și îi pot răsfăța la rândul lor pe cei mari. La două superputeri acumulate, premiul este un masaj pentru părinți, iar la trei, brățări de argint inscripționate cu HERO MOM sau HERO DAD, care vor rămâne mărturii ale unor experiențe deosebite.

Harta evadării din cotidian

Personajele de la Școala de SuperEroi Itsy Bitsy – Itsy, Bitsy, SuperZăpă, Spinner, Spark, Sufletel și Dj Dodi – vin în Galaxy, zona destinată distracției familiei, în fiecare weekend, cu activități antrenante. Harta distracției este presărată cu activități și evenimente menite să-i ajute pe copii să treacă peste diferite blocaje emoționale, să socializeze, să se bucure alături de părinții lor. Debutul campaniei a constat în Săptămâna Creativității și s-a desfășurat între 1 și 6 octombrie, când copiii au făcut desene cu tema SuperEroi în vacanță, iar în weekend au participat la un atelier de colorat și origami, alături de SuperEroul Itsy. Lumea magică din Therme se compune din concursurile de dat pe tobogane și atelierele de improvizație, în Săptămâna Curajului, fotografii cu prietenii și distracție cu SuperZăpă, în Săptămâna Prieteniei, lecții despre reciclare și prim ajutor, în Săptămâna Responsabilității, vânătoarea comorilor ascunse și multe alte surprize. Programul complet al campaniei poate fi găsit pe https://therme.ro/ro/anunturi/heroes-of-the-galaxy/.

Săptămâna viitoare este dedicată celei mai nobile trăsături a micilor supereroi: generozitatea. Therme București susține Asociația Dăruiește Aripi și împreună cu părinții și copiii supereroi vor crea Dulapul cu Jucării, destinat secției de oncologie pediatrică a Institutului Oncologic București. Astfel, între 4 și 10 noiembrie, copiii care vin la Therme vor înțelege cât de important și frumos este să alini o parte din suferința altor micuți.

Despre Therme București

Therme este cel mai mare centru termal de wellness, relaxare și entertainment din Europa, construit greenfield. Situat la doar 10 minute de agitația orașului, Therme își propune să transforme o zi obișnuită din viața clienților săi, într-o zi de vacanță. Împărțit în trei zone distincte, Galaxy, The Palm și Elysium, centrul are capacitatea de 4.000 de persoane simultan, la interior, și oferă experiența unei vacanțe complete, indiferent de vârstă sau preferințe. De la lansare, în ianuarie 2016, și până în prezent, Therme București a beneficiat de extinderi succesive și noi investiții. De la extinderea restaurantelor, noi terase, noi servicii, un nou corp Galaxy Relax și până la amenajarea celei mai mari plaje urbane din Europa, Sands of Therme, care se întinde pe 30.000 mp. În ianuarie 2019, Therme a lansat un nou concept de restaurant & lounge, inspirat de viața exploratorului Alexander von Humbo

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here