Aproape jumătate dintre români trăiau, în 2018, în locuințe care nu erau conectate la sistemele de canalizare, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Anul trecut, 10.293.041 de români aveau locuințele conectate la sistemul de canalizare, aceștia reprezentând 52,7% din populația rezidentă a țării. Un lucru bun este însă că numărul lor a cunoscut un avans față de 2017, fiind cu 314.155 mai mare.
Doar 51,4% din populația rezidentă a României era, de asemenea, conectată la sisteme de canalizare prevăzute cu stații de epurare. Și aici se poate observa o evoluție pozitivă, numărul persoanelor cu locuințe racordate la astfel de rețele fiind cu 325.211 mai mare față de 2017.
„Creșterile au fost determinate de racordarea populației la rețelele de canalizare nou construite, respectiv de punerea în funcțiune a unor noi stații de epurare a apelor uzate”, se menționează într-un comunicat INS.
Doar 36,5% dintre locuitorii acestei regiuni au casele racordare la sistemele de canalizare
Aproape 14% dintre locuitorii regiunii București-Ilfov trăiau, anul trecut, în locuințe care nu erau conectate la sistemele de canalizare.
Cu toate acestea, în Capitală și în împrejurimi se înregistrează cea mai mare pondere a populației conectate la sistemele de canalizare în totalul populației rezidente (86,3%).
Următoarele două locuri în clasament sunt ocupate, la acest capitol, de regiunea de Centru (65%) și de cea de Vest (59,4%).
- Nord-Est – Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui
- Sud-Est – Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea
- Sud-Muntenia – Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman
- Sud-Vest Oltenia – Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea
- Vest – Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș
- Nord-Vest – Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj
- Centru – Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu
La polul opus s-a aflat regiunea Sud-Muntenia unde s-a înregistrat cel mai redus grad de racordare la sistemele de canalizare, de doar 36,5%.
O situație similară a putut fi observată și în regiunea de Nord-Est (36,7%) și în regiunea Sud-Vest Oltenia (38,8%).
Interesant de menționat este și faptul că doar 89,5% din populația rezidentă din mediul urban era conectată, în 2018, la canalizare, în timp ce în mediul rural ponderea nu atingea nici 10%.