De 17 ani, Carrefour îi invită pe cei mici să-și scoată culorile din penare și să-și exerseze talentul pe planșele distribuite gratuit în școli. Premiul cel mare al acestei ediții: 20 de excursii la parcul de distracții „Shreck’s Adventure” din Londra

 

 

București, 14 decembrie 2017:  Carrefour România a premiat talentul celor mici, prin tragere la sorți, pentru a doua oară anul acesta, din peste 325.000 de elevi înscriși la cea de-a 32-a ediție a deja tradiționalului Concurs de Desene tematic. Desenele care au reușit să ilustreze cel mai bine tematica ediției de Crăciun, Lumea Rubbiz,  au fost răsplătite cu premii și surprize inedite, oferite de Carrefour, alături de partenerii proiectului. Astfel, marii câștigători ai ediției de Crăciun vor avea parte de o excursie la una dintre cele mai neobișnuite locații de poveste –  Shreck’s Adventure –  unde vor avea ocazia să trăiască pe pielea lor experiența reală a personajelor Rubbiz.

 

Ediția cu numărul 32 a reunit peste 325.000 de elevi din clasele 0-8, din peste 700 de școli din cele 20 de orașe în care Carrefour își desfășoară activitatea: București, Brașov, Ploiești, Constanța, Iași, Cluj, Brăila, Suceava, Pitești, Focșani, Oradea, Sibiu, Buzău, Drobeta, Botoșani, Galați, Târgu Jiu, Timișoara, Piatra Neamț și Râmnicu Vâlcea.

 

„Ne bucurăm să vedem cum entuziasmul copiilor de a picta sau de a realiza colaje tematice crește de la an la an.  Acest lucru ne motivează nu numai să continuăm acest proiect, dar și să aducem în atenția lor teme cât mai actuale, încurajându-i astfel să își exprime talentul într-un mod distractiv. Astăzi i-am premiat pe micii artişti ai ediției de Crăciun, care se vor putea bucura de o experiență reală alături de personajele reinterpretate de ei în aceste planșe. Vom expune aceste lucrări atât în magazinele noastre din țară, cât şi pe site-ul concursului de desene, în varianta online.” a declarat Cătălin Samara, Director Marketing, Digitalizare și IT Carrefour România.

 

Concursul s-a desfășurat timp de o lună, în perioada 6 noiembrie – 6 decembrie, în școlile generale din proximitatea hipermarketurilor Carrefour din întreaga țară, dar și pe platforma online dedicată concursului (https://carrefour.ro/concurs-desene/), unde planşa a putut fi desenată pe site sau înscrisă direct, fără a fi necesară imprimarea acesteia.

 

Ediția de Crăciun 2017, i-a invitat pe cei mici să-și pună la încercare talentul și creativitatea, explorând Lumea Rubbiz pentru a câștiga unul din cele peste 3.600 de premii puse în joc. Premiul cel mare al concursului este oferit de Carrefour şi constă în 20 excursii la parcul de distracţii „Shreck’s Adventure” din Londra, unde copiii din orașele în care Carrefour este prezent vor avea ocazia să petreacă o experiență unică alături de familia lor, în compania celor mai îndrăgite personaje din desenele lor animate preferate.

 

Cele peste 3.600 de premii puse în joc:

 

Pentru elevii care participă la concursul din școli, premiile, prin tragere la sorţi, sunt următoarele:

  • Premiul I – 20 excursii de 3 zile şi 2 nopți, pentru câștigători și familiile lor (2 copii și 2 adulți) la „Shreck’s Adventure” din Londra;
  • Premiul II – 20 laptopuri (1 premiu/oraş);
  • Premiul III – 33 de biciclete (1 premiu/magazin);
  • Mențiuni clasele V-VIII – 33 de tablete (1 premiu/magazin);
  • Mențiuni clasele 0-IV – 33 de smartphone-uri (1 premiu/magazin);
  • Mențiuni speciale – 200 de cupoane de cumpărături Carrefour în valoare de 100 lei
  • Premii colective – 3.300 de premii pentru fiecare hipermarket participant (100 de premii / hipermarket);

 

Cu peste 4.565 de planşe înscrise, în concursul online se oferă prin tragere la sorți următoarele premii, pentru primele 3 locuri:

  • Locul 1 – Laptop Apple MacBook Air, Display 11 inch, 4GB Ram si 128 GB SSD
  • Locul 2 – Apple iPad Pro, Wifi, 16 Gb, culoarea negru
  • Locul 3 – Apple Watch Sport, 38mm, brățară sport, culoarea negru

 

Planșele care nu vor fi câștigătoarele marilor premii ale concursului online, vor avea șansa de a fi premiate cu unul dintre cele 20 de vouchere de cumpărături în valoare de 300 RON, valabile în toate hipermarketurile Carrefour, indiferent de numărul de voturi acumulat.

 

Lista câștigătorilor va putea fi consultată pe site-ul Carrefour România : www.carrefour.ro.

 

Mai multe informații, atât despre regulamentul concursului tradițional şi online, cât şi pașii de înscriere sunt disponibile pe site-ul http://carrefour.ro/concurs-desene/.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here