Liderul Catalan, Carles Puigdemont dec lară că s-a obținut independența Cataloniei la „referendum”. (BBC, 1 oct. 2017)
Asemănări și diferențe cu România – așa zisul Ținut secuiesc
Problema de fond este natura națiunii și a statului construit pe aceasta: demotic (organic) la romani, lateral (de sus în jos) la spanioli.
Modul cum s-a clădit o națiune este de importanță strategică pentru stabilitatea ei în timp (Smith).
Oricât de mult ar defila Orban prin Transilvania cu clerul maghiar, nu va reuși să construiască aceeași relație pe care au avut-o voievozii cu răzeșii.
Prime concluzii privind evenimentul
Sărăcia nu este bun predictor al secesionismului (regiunea catalană e a 3-a cea mai bogata din Spania – Cotidianul , 30 sept. 2017), cum încearcă să acrediteze liderii UDMR și analiștii de serviciu ai federalizării României.
Autonomia lărgită nu este garant al stabilității statului, Catalonia având autonomie de la integrarea sa în regatul spaniol, in sec. XV, cu excepția regimului franchist.
Au avut atâta libertate încât au reușit să-și îndatoreze „țara” cu 120% din PIB (PIB-ul Cataloniei, Peiu, sept. 2017).
Etnic
Spania nu este un stat omogen etnic.
Catalana e limba romanică, dar e mai apropiată de franceză, decât de spaniolă (Orbilat.com).
Maghiarofonii se înrudesc îndeaproape cu noi, chiar dacă au origini foarte diferite (sunt asiatici la origine).
Nu puține sunt sursele care demonstrează că o buna parte din satele secuiești mai erau românești în sec. XVIII.
Astfel, între 1700 și 1850, în multe din comunele recenzate din Covasna populația ortodoxă și greco-catolică, deci românească, a scăzut cu peste 50%, chiar dacă, numeric, românii au înregistrat concentrări în alte localități (vezi de pildă anexele din Lăcătușu, 2008).
De altfel, în cei 1000 de ani de conviețuire cu noi, chiar dacă au căutat mereu să se separe de „vlahii împuțiți” (Dan Tănasa, 14 mai 2014), prin confiscarea drepturilor la viață publică a românilor („tolerați” în propria țară, Transilvania), profilul genetic al ungurilor s-a apropiat tot mai mult de al noastru (vezi Csányi, E. Bogácsi-Szabó et. all).
(Și nu-mi spuneți că practică eugenia decât dacă vă asumați riscul de a vă certa bunul simț și cu nenumărate studii de genetica populațiilor recente privind înrudirea națiunilor europene de azi!)
Națiunea română este demotică, etapă a evoluției naturale a poporului, nu „laterală” (Smith), construită prin comandă birocratic-aristocratică ca cea spaniolă, și aceasta încă mai este baza statului român, dimpreună cu Biserica.
Din păcate, tocmai aceste fundamente sunt avid subminate chiar de stat prin programa școlară neutră sau antinațională, de discursul ateizant al unor ong-uri susținute de stat, de intelectuali a căror vizibilitate cu bani publici se ține.
După aceea vine propaganda iredentist șovină, nu numai cea directă, a statului vecin, cât a unor structuri județene care fac politică pe banii contribuabilului român.
Cu alte cuvinte, efortul autonomist maghiar ar urma să se desfășoare într-un spațiu a cărei unitate este organică, nu un precipitat politic, de sus in jos.
Transilvanismul la români este un moft, periculos, dar marginal în raport cu ideea de stat și de țară.
Termenul țăran reprezintă esența noțiunilor de națiune și de stat la români.
Când conducătorii vor înțelege acest lucru, vom ajunge departe. Departe. Să revenim.
Propaganda nefericită distribuită prin „istorici români” superficiali și prin manuale complet scăpate de sub controlul ministerului educației încearcă să acrediteze ideea opusă, ca statalitatea românească e un construct, 2, un construct recent, 3 al unei populații inapte de astfel de organizare.
Istoric
Catalonia are tradiție istorică și politică separată de cea a Spaniei. Ea a fost independentă până pe la 1470, abia apoi a fost integrată în Imperiul spaniol (Britannica). Comunitatea politică este relativ recentă. La noi, nu e cazul.
Chiar și noțiunea de „scaun”, pentru structura politică a „secuilor” tot românească este, adică tot județ, scaun de judecată, moștenire directă de la romani. Autohtonia este cheia, mai exact conștiința acesteia.
Până la 1848, secuimea a fost deseori parte a efortului românesc antiotoman și împotriva grofilor.
De altfel, la Congresul Secuiesc din 1902, autoritățile de la Budapesta erau la modul cel mai serios îngrijorate de gravitarea economică a scaunelor secuiești spre Bacău și București.
Nu se mai învață aceste lucruri la școală, dar reflexul istoric nu se șterge chiar ușor (Centrul European de Studii …)
Politic
Catalonia are tradiția existenței statale diferite, în opoziție cu Spania.
Națiunea spaniolă este un construct politic si birocratic. Națiunea română este demotică, la origini o rețea de romanii populare, cum remarca Iorga.
Etnicitatea nu este o ștampilă și nici ideea de stat, de unde și frumoasa analiză a lui Iorga pe marginea ideii de domnie; domnul la români nu este un autocrat, ci domnul țăranilor, adică al locuitorilor țării.
Cel puțin așa a fost până la venirea fanarioților.
Oricât de mult se încearcă astăzi demantelarea acestui mental colectiv, epoca voievodală încă stă și astăzi de veghe statului, oricât de nemulțumiți am fi de el.
Problema este că statul român, îngăduind excesele autonomiste timp de aproape 30 de ani, pare să zvârle la coșul de gunoi aceasta cheie: a organicității statului, a caracterului demotic al națiunii prin autohtonie.
E complicat să ceri federalizare pentru secuii care nu prea există scriptic în mijlocul națiunii române omogene.
Ai de lucrat din greu la nivelul conștiinței naționale, și, oricât de indolente ar fi elitele și instituțiile românești responsabile, mai e de lucru. Poate că nu mult, dar mai este.
A doua problemă este însăși Uniunea Europeană, care prin programe și direcții de acțiune de tipul „Europa regiunilor” (organism consultativ stabilit în 1994) subminează însăși baza existenței sale: statul național.
Eurocrația și discursul universitar dominant au dislocat în ultimii 50 de ani statul și comunitatea națională înlocuindu-le cu „Europa regiunilor”: „un monstru în inima Europei” (P. Peiu, sept. 2017).
Primul „produs” a fost independența Padaniei din 1996, de către Liga Nordului din Italia (Cotidianul , 30 sept. 2017), aceeași care asmuțea italienii contra muncitorilor români.
S-a ignorat că modelul, federalismul marii națiuni germane nu este al mai multor națiuni, ci al landurilor, care vine din tradiția medievală a prinților cu pământurile lor, și de aici decurge, probabil, o bună parte din eroarea impunerii modelului întregii Europe.
De altfel, primarul Barcelonei tocmai a cerut sprijinul Comisiei UE pentru organizarea referendumului pentru independență (Agerpres, 28 sept 2017).
Așa a ajuns Europa la „etnoglobalizare”. Media neinformată și analiști comozi, de la noi și de aiurea, dau vina pe Kremlin pentru facturile etnice din Europa, dar uită ca ideologia corectitudinii politice , care a pus stăpânire pe universitățile lumii e principalul responsabil de fragmentarea și de slăbirea statului național.
Desigur, ca orice mare putere cu servicii foarte active, Rusia exploatează și va căuta să fructifice orice pare în avantajul său, în cazul de față slăbirea puterilor europene.
Economic
Maghiarii din România o duc bine acolo unde sunt integrați în societatea românească, acolo unde UDMR nu a reușit enclavizarea, în rest așa numitul „Ținut Secuiesc” este beneficiar net de la bugetul de stat (Petrișor Peiu, Ziare.com, 13 mai 2017).
Spectacolul se ține pe banii noștri. Dar statul ar trebui să se întrebe cât timp vom mai dori spectacol pe bani publici.
Cele două județe au nevoie rapidă de politici dedicate integrării nu segregării, pentru dezvoltare.
Unde „dezvoltare” înseamnă mai mult decât prosperitate materială (am văzut că nu e îndeajuns pentru Catalonia).
Înseamnă, repetăm, integrare. Nu asimilare, dar nici spectacol – comunitate inventată.
Centrul de orbitare al secuilor a fost Bacăul la începutul secolului XX, in plină dezvoltare a Imperiului austro-ungar, iar azi e Brașovul.
Catalanii orbitează și ei jurul Madridului: 38% din cheltuielile publice la nivelul Spaniei sunt ale regiunilor autonome, doar 18% fiind cheltuieli guvernamentale (The Economist, 24 nov. 2012).
Alte analize arată că Catalonia oferă cu aproape 10 miliarde de euro mai mult decât primește de la bugetul Spaniei (BBC, 1 oct.2017). Dar despre bani este vorba?
O națiune se ține cu redistribuirea veniturilor. Acesta nu este un motiv pentru ca Bucureștiul să se proclame republică independentă.
Media și școala
Trebuie spus că rareori beneficiile autonomiei pe criterii etnice ajung și la omul de rând. Mai degrabă servește intereselor unor baroni locali. Aceștia sunt interesați de enclavizarea etnică ca instrument de securizare a capitalizării veniturilor, ideal sub protecția ideologiilor la modă, în cazul nostru „protecția minorităților”.
Băncile locale spaniole, cajas, au devenit pușculițe ale partidelor locale, care au făcut ravagii în regiunile autonome prin proiecte imobiliare nesustenabile (The Economist, 24 nov. 2012).
Principalii vectori de inventare a unei comunități politice sunt media si școala, mai precis manipularea conștiințelor prin intermediul acestora.
Unii analiști compară monopolul formațiunii separatiste – Convergență și Uniune – asupra media și școlii cu situația din Venezuela (The Economist, 24 nov. 2012).
Energia dominantă difuzată în mase de acest mecanism pare a fi de factura „naționalismului resentimentar”, inapt să propună soluții dar potrivit pentru mobilizarea maselor. (idem.)
Este clar că „independența” este un balon ideologic: din circa 7 milioane de catalani, doar o treime declară că vorbesc catalana (Peiu, sept. 2017).
Nici că ar avea cine să se ocupe realmente de noua națiune. Principalul responsabil de discursul separatist, fostul „președinte” catalan Jordi Pujol a recunoscut că are venituri nedeclarate depuse în Elveția, iar membrii importanți ai familiei sale personale și politice au fost acuzați recent de mită. (The Economist, 23 aug. 2014)
Iată că ideologia denigrării națiunii și a comunității, corectitudinea politică, au rezultate palpabile. Dar până la responsabilizarea universităților și a curelelor lor de transmisie – politicienii, mai este cale lungă. Și pe acest drum ne putem întâlni oricând cu o Europă în haos.
Și totuși
Dacă Catalonia se va desprinde, probabil toată Spania va sucomba: cu unul dintre cele mai laxe regimuri federale, Spania nu va face față pretențiilor bascilor și Galiciei (The Economist, 15 nov. 2014), urmează Belgia, Marea Britanie, Italia. În felul acesta ne vom îndrepta spre un nou Ev Mediu în Europa, doar că necreștin.
Cu un ochi spre Transilvania
În ceea ce ne privește, indiferent de rezultatul referendumului din Catalonia, problema integrității teritoriale a României, care subîntinde și problema federalizării/regionalizării României, va fi pusă de vecinul de la Vest și de prietenii săi, prin puteri străine și prin agenții lor din țară, mereu.
A fost precedentul Kosovo, acum Ungaria pândește să-i pice un alt „precedent”, cel catalan, după ce a ratat Scoția.
Până la Kosovo a avut marota Tirolului din Italia.
România mereu se va bucura de „stimulentul” vreunui „precedent” atât timp cât nu va fi o țară puternică.
Astfel de pretenții nu se pot calma decât, paradoxal, cu putere, nu cu slăbiciune. Pentru că aceasta este natura statului vecin: expansionar.
Statul vecin nu va fi niciodată unul liniștit în raport cu vecinii, având mereu complexul imperiului de substituție (Iorga). Dar pentru aceasta este nevoie de lideri cu viziune, pentru care patriotismul și comunitatea românească nu îi încurcă.
Impresia mea este că principala problemă a României este instituționalizarea infantilismului geopolitic (vezi Mediafax, 2017), urmarea directă a tratării neserioase a istoriei și culturii naționale .
Radu Baltasiu este prof.univ.dr. la Universitatea București și Directorul Centrului European pentru Studii Etnice al Academiei Române.
Sursa:
Catalonia și Noua Europă
Fara indoiala, catelul din inregisrare este o victima colaterala
