Un contract de peste 115 milioane de lei a fost semnat de către doamna Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene (MDRAPFE).
Proiectul vizează modernizarea drumurilor județene DJ108R din DN 19A Beltiug-Beltiug Băi-Dobra-Hurezu Mare-DJ108P-DJ196 Corund-Bogdand-Hodod-limita de județ Sălaj și este finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020 (POR), Axa prioritară 6 – Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională.
După implementarea proiectului, vor fi modernizați 38,145 km de drum județean, iar timpul de parcurs și, implicit, timpul pentru pasagerii vehiculelor care tranzitează zona se va reduce, viteza medie crescând cu aproximativ 25% (de la 48 km/h la 60 km/h).
Valoarea totală a investiției este de 115.107.493,22 de lei, din care 112.708.993,08 lei (98% din valoarea eligibilă a proiectului) reprezintă valoarea finanțării nerambursabile alocate de MDRAPFE-AM POR.
Acesta este cel de-al zecelea proiect de modernizare a infrastructurii rutiere de importanță regională, semnat prin POR 2014-2020, în vederea stimulării mobilității regionale, prin conectarea la reţeaua transeuropeană de transport (TEN-T), beneficiarii direcți fiind cei peste 13.000 de locuitori din zonă.
În Programul de Guvernare sunt prevăzute, prin intermediul Programului Operațional Regional, 8.25 de miliarde de euro pentru îndeplinirea unor obiective precum:
• 3.000 de IMM-uri sprijinite pentru construcția/modernizarea și extinderea spațiului de producție/servicii IMM, inclusiv dotare cu instalații, echipamente (inclusiv sisteme IT), utilaje, mașini, inclusiv noi tehnologii;
• peste 100.000 gospodării reabilitate termic;
• peste 45 monumente istorice reabilitate;
• 3 spitale regionale nou construite;
• 122.000 de elevi, studenţi care vor beneficia de infrastructura educaţională modernizată;
• peste 5,76 milioane de hectare cadastrate;
• 2.100 km de drumuri județene modernizate pentru 1 milion de cetățeni;
• 280 de ambulatorii şi 35 de unităţi de primiri urgenţe reabilitate/modernizate/extinse;
• peste 270.000 de persoane care vor beneficia de construcția/reabilitarea/ modernizarea/extinderea/dotarea centrelor comunitare integrate socio-medicale.
Directia Comunicare Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene
Bd. Libertatii nr. 16, Latura Nord, sector 5, cod 050706 (https://www.coduripostale.ro/Bucuresti/Bucuresti/Bulevard_Libertatii_nr._14-18/zip-050706) , Bucuresti Tel. 0372 111 499 [email protected] Site: www.mdrap.ro (http://www.mdrap.ro/) , www.fonduri-ue.ro (http://www.fonduri-ue.ro/)
Facebook: MinisterulDezvoltarii (http://www.facebook.com/MinisterulDezvoltarii) Twitter: eDezvoltare (http://www.twitter.com/edezvoltare) YouTube: eDezvoltare (http://www.youtube.com/edezvoltare)
Issuu: mdrt (http://www.issuu.com/edezvoltare) Slideshare: eDezvoltare (http://www.slideshare.net/edezvoltare) LinkedIn: http://bit.ly/1AKRZV6 Wikipedia: http://bit.ly/2jneoSl