SAP anunță lansarea HR Innovation Challenge, o competiție inedită adresată specialiștilor în Resurse Umane (HR) care au dezvoltat și implementat abordări creative și inovatoare ce au avut un impact major în companiile lor. HR Innovation Challenge este susținut de SAP SuccessFactors, liderul aplicațiilor în cloud de Human Capital Management (HCM), soluție dedicată gestionării resurselor umane, core HR și HR analytics. Scopul acestui proiect este de a descoperi inovația și leadership-ul creativ în cele mai importante zone ale HR-ului, să sprijine oamenii talentați și să dezvolte în continuare domeniul Resurselor Umane.
Printre finaliștii ediției de anul trecut s-au numărat și 3 companii românești: Orange România, Urgent Cargus și KMG International (Rompetrol).
“Suntem bucuroși să continuăm provocarea lansată anul trecut, care a adus experiență valoroasă și un impact real pentru participanți, în special pentru câștigător, Grundfos Ungaria. Deoarece transformarea digitală nu se referă doar la adoptarea tehnologiei, ci și la crearea unei culturi a inovației, noi, cei de la SAP, suntem mândri să sprijinim specialiștii și companiile care au o astfel de abordare și abia aștept aplicațiile din acest an” declară Damon O’Neill, Head of SAP SuccessFactors Business Development CEE.
De ce să te înscrii în competiția HR Innovative Challenge CEE 2017
Participanții care împărtășesc cele mai bune practici în materie de Resurse Umane, inițiative de impact asupra afacerii sau povești de transformare cu succes a modului de lucru până în data de 8 mai au șansa nu doar de a câștiga recunoaștere din partea colegilor din industrie din întreaga regiune, dar și oportunitatea de a participa la evenimentul SuccessConnect ce va avea loc la Londra în perioada 12 – 14 iunie, alături de o serie de experți și speciaști în domeniu HR din întreaga Europă. De asemenea, câștigătorul marelui premiu va beneficia de o sesiune de coaching cu Koen Gonnissen, fostul antrenor al jucătoarei de tenis Kim Clijsters și un executive coach și trainer recunoscut la nivel mondial – sesiunea se va organiza la sediul companiei și va participa întreagul departament de Resurse Umane al cărui proiect a fost desemnat câștigător.
Câștigătorul Marelui Premiu de anul trecut a fost Grundfos Ungaria, cel mai mare producător de pompe circulare la nivel mondial, iar proiectul condus de Csenge Gelbmann, and Development Manager a fost apreciat de juriu ca fiind cea mai inovatoarea abordare în domeniul Resurselor Umane.
Înscrierea și evaluarea proiectelor
În cadrul procesului de înscriere, aplicantul va putea selecta una dintre cele 4 categorii pentru proiectul său – transformare organizațională, dezvoltare personală și succesiune, procesul de formare profesioanală și recrutare. Proiectele înscrise vor fi examinate de un juriu format din experți precum Zdravka Demeter Bubalo, Group HR Vice President, MOL Hungary; Kathrin Haag, Head of HR SAP MEE; Tim Ringo, Regional Vice President, SAP SuccessFactors VAT, EMEA and MEE; Marta Szlachcic, HR Director, PGE Polska Grupa Energetyczna; and Simona Popovici, Group HR Director, KMG International. În evaluarea inițiativelor, juriul se va concentra în special pe inovație și creativitate în abordările de HR, dovada impactului pozitiv asupra businessului pe care le-au avut inițiativa sau procesul înscrise în competiție și dificultatea și importanța situației adresate.
Participanții pot trimite aplicațiile online până la data de 8 mai 2017. Câștigătorul Marelui Premiu al competiției HR Innovation Challenge va fi anunțat în cadrul evenimentului SuccessConnect Londra, ce va avea loc în perioada 12 – 14 iunie 2017.
# # #
Despre SAP
Ca lider de piaţă pe segmentul soluţiilor software pentru afaceri, SAP (NYSE: SAP) ajută companiile de orice dimensiune şi din orice tip de industrie să-şi gestioneze afacerile mai bine. De la back office la consiliul director, din depozite până la punctele de desfacere, din computer până la instrumentele mobile de comunicare – SAP transferă oamenilor şi organizaţiilor încrederea şi puterea necesare pentru a lucra împreună eficient şi pentru a folosi eficace resursele interne ale afacerii, astfel încât să fie cu un pas înaintea competitorilor. Aplicaţiile şi serviciile SAP ajută peste 310.000 de clienţi din sectorul public și privat să gestioneze profitabil operaţiunile şi resursele, să se adapteze continuu şi să crească sustenabil.
# # #
Despre SAP România
SAP România, subsidiara locală a SAP SE, și-a început activitatea în 2002, numărându-se printre primii furnizorii IT locali de top. În ultimii 14 ani, compania a contribuit semnificativ la dezvoltarea mediului de business local și la transformarea digitală a organizaţiilor. Astăzi, mai mult de 500 de companii din România utilizează soluţii software SAP, din industrii precum utilităţi, transporturi, bănci, asigurări, retail sau producţie. De asemenea, 95% dintre cele mai mari 300 de companii pe plan local sunt clienţi SAP.
În 2011, SAP a demarat un mare proiect de investiţii în România, prin deschiderea celui mai important centru de consultanţă pentru tehnologiile Cloud și HANA din Europa, care deservește clienţi SAP din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, cu ajutorul a 400 de angajaţi. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.sap.ro.
# # #