Comisia Europeana a aprobat tranzactia prin care compania americana Marriott International va prelua rivalul Starwood Hotels & Resorts Worldwide, pentru 12,4 miliarde de dolari, transmite DPA.

Acordul va duce la crearea celui mai mare grup hotelier din lume cu aproximativ 30 de marci, printre care si Sheraton, Westin, Bulgari sau Ritz Carlton. Noua companie va detine peste 5.700 de hoteluri cu 1,1 milioane camere la nivel global, iar Marriott va dobandi o prezenta mai mare pe pietele din Europa, America Latina si Asia, anunta Mediafax.

„Aceasta este o fuziune importanta pentru industria hoteliera si clientii sai. Ancheta noastra a confirmat ca sectorul hotelier va ramane competitiv pentru clienti in urma fuziunii”, a declarat comisarul european pentru concurenta, Margrethe Vestager.

Comisia Europeana a investigat impactul planificatei preluari in Barcelona, Milano, Venetia, Viena si Varsovia, unde Starwood si Marriott au o prezenta semnificativa. in aceste orase, exista o concurenta puternica din partea altor lanturi hoteliere, a apreciat forul comunitar.

In urma tranzactiei, Marriott se asteapta la economii anuale de 200 de milioane de dolari.

Recent, grupul chinez Anbang Insurance anunta ca este pregatit sa preia Starwood Hotels & Resorts Worldwide pentru mai mult de 13 miliarde de dolari in numerar, cea ce ar fi reprezentat mai mare achizitie a unei companii din China in SUA.

Grupul Starwood a anuntat inca din luna aprilie 2015 ca analizeaza mai multe optiuni strategice, iar in luna iulie a purtat discutii cu mai multi posibili investitori, printre care InterContinental Hotels Group, Wyndham Worldwide si mai multe fonduri suverane de investitii.

Grupul Marriott are un portofoliu compus din peste 20 de marci de hoteluri printre care Courtyard, Fairfield Inn, Ritz – Carlton, Bulgari Hotels si JW Marriott Hotels. in Romania, JW Marriott Bucharest Grand Hotel este un hotel de cinci stele din Bucuresti, deschis in anul 1999.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here