O analiza a grupului european de experti IREF prezinta Romania, Italia si Spania drept exemplu de state care au demonstrat ca in perioada crizei economice este nevoie de implementarea unor reforme chiar daca acestea sunt dure si ca, mai ales, nu este nevoie sa se faca concesii pe fondul protestelor, anunta Mediafax.

in analiza sunt prezentate elemente pe care le au in comun Romania, Italia si Spania, tari considerate ca fiind printre cele mai afectate din Europa de criza economica din 2008.

„Impactul a fost foarte dur, PIB-ul acestor tari inregistrand o scadere importanta, iar somajul, o crestere impresionanta. De exemplu, in Spania, rata de somaj a ajuns de la 10 la suta, in anul 2008, la 25 la suta, in anul 2011. PIB-ul pe cap de locuitor in Italia a scazut considerabil intre 2008 si 2009, ajungand la nivelul celui din 1998. in Romania, la nivelul PIB-ului s-a inregistrat o scadere de aproximativ 8 la suta in perioada 2008-2010, dupa mai multi ani de crestere”, se subliniaza in analiza Institutului de Cercetari Economice si Fiscale (IREF Europa), cu sediul in Paris.

in pofida faptului ca au fost puternic afectate de criza, aceste tari inregistreaza in momentul actual o crestere economica solida datorata reformelor politice „curajoase” si dure, care au avut rolul de a redresa piata muncii pe teritoriul lor, se arata in studiu.

„Romania cunoaste cea mai mare crestere a PIB-ului dintre toate statele membre UE, respectiv de 4,3 la suta. in Spania a fost inregistrata o crestere a PIB-ului de 2,5 la suta pe an, in timp ce, in Italia, rata somajului scade in mod constant de aproape trei ani”, potrivit grupului european de experti.

Lucrarea elaborata de IREF mai subliniaza faptul ca guvernele acestor state nu au facut concesii pe fondul protestelor sociale si face referire la faptul ca aceasta abordare ar putea fi o sursa de inspiratie pentru alti lideri europeni. Altfel spus, un alt element pe care, potrivit analizei IREF, Romania, Italia si Spania il au in comun este reprezentat de „reformele sociale si economice foarte importante” si dure.

„in 2009, Romania a micsorat salariile angajatilor bugetari cu 25 la suta, insa a decis sa mentina cota unica de impozitare la 16 la suta continuand, in acelasi timp, procesul de privatizare a economiei si implementand un nou sistem de asigurari sociale. Astazi, in afara de cresterea economica inregistrata, tara anunta o destul de mare crestere a puterii de cumparare: + 25 la suta, fata de finalul anilor ’90. De asemenea, au fost inregistrate rezultate bune la nivel industrial, mai ales datorita industriei automobilelor: in anul 2015, Dacia Logan a fost masina cea mai vanduta in Franta, dintre masinile care fac parte din aceasta categorie”, subliniaza IREF.

Spania a eliminat 30 de miliarde de euro din cheltuielie publice incepand cu 2009, scazand in acelasi timp rata impozitelor, se mai precizeaza in document.

„Atat Spania, cat si Italia au implementat reforme la nivelul pietei muncii, transformand-o intr-una mai flexibila. Niciuna dintre tari nu a facut concesii – asa cum procedeaza in prezent Guvernul francez – pe fondul protestelor sindicatelor sau organziatiilor de tineri. Ele au continuat, iar rezultate se fac simtite: in pofida unui impozit inca prea mare, somajul scade pentru cel de-al doilea an consecutiv in Spania, iar tara anunta crearea a 500.000 de locuri de munca in 2015. in Italia, rata somajului a scazut de la aproape 14 la suta in 2012, la mai putin de 11 la suta in aprilie 2016, un nivel pe care tara nu l-a mai inregistrat de la mijlocul anilor ’90 (…)”, potrivit analizei IREF.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here