ALD Automotive si Toyota Craiova au livrat, in cadrul programului Toyota All Inclusive, o flota de 52 autovehicule catre un singur client, fiind cea mai mare comanda de pana acum din cadrul acestui parteneriat. Autovehiculele sunt modele Toyota Avensis si Corolla si au fost furnizate la inceputul lunii martie companiei Casa Noastra, care detine brandul QFort, producatorul sistemelor de ferestre si usi.
Alegerea celor doi parteneri, ALD Automotive si Toyota Romania, reprezinta o recunoastere a succesului produsului White Label de leasing operational implementat in premiera in Romania.
„ALD Automotive si Toyota Craiova – Top Serv Motors, sunt cea mai potrivita alegere pentru nevoile noastre. Calitatea serviciilor oferite prin programul Toyota All Inclusive, fiabilitatea autovehiculelor, dar si consultanta personalizata ne-au ajutat sa identificam cea mai buna solutie pentru flota aleasa. Suntem convinsi ca acest parteneriat este unul de lunga durata, care ne va aduce beneficii, atat noua, cat si celor doua companii”, a spus Stefan Cherciu, actionar al companiei Casa Noastra.
Toyota All Inclusive este primul produs de leasing operational White Label* de pe piata romaneasca, destinat antreprenorilor locali, ce presupune un pachet complet de servicii in care marca Toyota este implicata ca producator si retailer prin reteaua de dealeri autorizati Toyota, iar ALD Automotive ca furnizor de servicii de leasing operational.
De la lansarea produsului Toyota All Inclusive au fost livrate atat modele de volum, precum Corolla si Aygo, cat si autovehicule premium ca Rav 4, Land Cruiser sau Lexus. Mai mult, au fost livrate si autovehicule hibrid Toyota si Lexus.
Toyota All Inclusive a fost lansat in iunie 2015 si a fost foarte bine primit de catre piata. Produsul este potrivit atat IMM-urilor si PFA-urilor care au nevoie de autovehicule noi si costuri complet predictibile, cat si companiilor locale cu flote semnificative care doresc un serviciu complet pentru o mobilitate permanenta. Prin contractul de leasing operational, clientii beneficiaza de o rata fixa lunara in care sunt incluse o serie de servicii furnizate chiar de catre service-ul Toyota: mentenanta autovehiculului, schimbul si stocarea de anvelope, oferirea unui vehicul de inlocuire, asistenta non-stop, asigurari complete si gestionarea daunelor. In plus, produsul poate fi accesat cu avans 0%, clientul platind exclusiv pentru utilizarea autovehiculului, iar la finalul contractului, nu mai trebuie sa gestioneze vanzarea masinii.
Livrarea celor 52 de autovehicule s-a facut de catre Toyota Craiova – Top Serv Motors. Relatia companiei Casa Noastra cu Toyota Craiova dureaza inca din anul 2005, cand, printr-un alt parteneriat, au fost furnizate 175 de autoturisme Toyota – Land Cruiser, Hilux, Avensis, Corolla, Auris si Yaris producatorului de tamplarie PVC.
Termenul White Label denumeste un produs sau un serviciu realizat de catre o companie si oferit altei companii pentru a fi comunicat si vandut in nume propriu. Serviciul de baza ramane insa in executia companiei producatoare, care este in continuare delegata sa asigure functionalitatea completa a acestuia.