Toyota Motor recheama pentru a doua oara in service 1,6 milioane de automobile in Japonia, din cauza airbagurilor fabricate de compania Takata, dupa ce o componenta care era considerata sigura a provocat ranirea unui pasager al unui vehicul Nissan Motor, relateaza Bloomberg.

Automobilul compact Vitz si alte 21 de modele ale Toyota vor fi rechemate, dupa ce o campanie anterioara s-a concentrat pe inlocuirea dispozitivelor de umflare a airbagurilor Takata doar in cazul in care dealerii descopera scurgeri de aer, a declarat Masato Sahashi, oficial al Ministerului japonez al Transporturilor, anunta Mediafax.

Toyota a luat decizia dupa ce un dispozitiv de umflare a airbagului s-a rupt si a ranit luna trecuta un pasager al unui SUV Nissan X-Trail, in Japonia, chiar daca la inspectarea acestuia, cu putin timp inainte de incident, nu a fost identificata o pierdere de aer.

Nissan a rechemat pentru a doua oara 310.000 de vehicule in Japonia, in urma evenimentului.

Incidentul de la Nissan si reluarea rechemarilor in service a vehiculelor de catre cei mai mari producatori auto din Japonia agraveaza criza prin care trece Takata, care implica aproape 100 de raniti si rechemarea in SUA a 19 milioane de vehicule.

Administratia pentru Siguranta Rutiera din SUA a cerut Takata, in aceasta luna, sa nu mai foloseasca un anumit tip de dispozitiv care umfla airbagurile, din cauza lipsei de incredere in siguranta acestuia.

Defectatea acestor dispozitive a provocat moartea a opt persoane care foloseau automobile Honda Motor.

Agentia americana a cerut Ford Motor, Mazda Motor, Honda, Toyota si Nissan sa anunte ca nu folosesc dispozitive de umflare a airbagurilor Takata cu nitrat de amoniu in automobilele aflate in constructie. Aceste dispozitive risca sa explodeze si sa imprastie schije.

Takata a inregistrat pierderi de 70 de milioane de dolari in trimestrul al doilea si a redus estimarile de profit pentru acest an. Presedintele Shigehisa Takada a recunoscut la inceputul acestei luni ca existenta companiei este in pericol.

La nivel mondial, Toyota recheama circa 12 milioane de vehicule din cauza airbagurilor fabricate de Takata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here